Piețe noi, parteneri noi

Pe piața poloneză sunt deja 260 de magazine de lenjerie Esotiq, dar brandul operează și în afara țării, prin francize deschise în Germania, Estonia, Letonia și Lituania. Viitorii parteneri români, ca și cei din celelalte state, nu trebuie să aibă experiență în afaceri pentru a obține licența de franciză. Ei vor învăța tot ce este necesar în cadrul programului de training. Este deosebit de important ca francizorul să găsească parteneri care sunt gata să gestioneze eficient sucursala și să o opereze în conformitate cu standardele întregii rețele.
Importanța vitrinelor
Fiecare magazin în parte este important pentru întreaga rețea. Având în vedere că scopul francizorului este să uniformizeze afacerea, francizații apelează la serviciile designerilor acestuia pentru a realiza proiectul sediului. Conceptul se extinde asupra mobilierului, ghișeelor, iluminatului etc. Sarcina lor este de a crea un mediu n care clienții se vor simți confortabil și, în același timp, vor putea expune și pune în valoare produsele.
Investiția care îi așteaptă pe viitorii francizați Esotiq depinde, în principal, de starea sediului, de amploarea schimbărilor care trebuie făcute și de țara în care va funcționa afacerea. Costurile de investitie asociate facilitatii sunt de aproximativ 225 de euro/m2. Dimensiunea optimă a magazinului Esotiq este cuprinsă între 50 și 100 m2. Ar trebui să fie situat în centrul orașului, pe strada comercială principală sau într-un centru comercial.
Sprijinul francizorului nu acoperă doar perioada anterioară deschiderii afacerii. Francizatul se poate baza pe ajutorul acestuia pe toată perioada de cooperare. Pe lângă transferul de know-how, diverse training-uri pentru francizați și personalul acestora, există și o echipă de oameni care îi poate ajuta, de exemplu, să gestioneze evenimente de marketing sau să amenajeze vitrine și colectii în magazin, inclusiv asistența la afisarea marfurilor pe umerase și pe mobila rezervată acestui scop.
Business Card Esotiq
• Marca Esotiq & Henderson este pe piață de peste două decenii. În Polonia, gigantul de lenjerie deține peste 260 de magazine proprii și în franciză, iar de câțiva ani deschide cu succes noi locații în afara țării. Pe lângă lenjerie, în magazinele sale pot fi găsite colecții de articole de îmbrăcăminte de lounge, pijamale, costume de baie și produse cosmetic
• Oferă un model de afaceri dovedit care garantează venituri satisfăcătoare.
• Magazinele pot fi deschise în localitățile cu populație peste 50 de mii de locuitori
• Spațiile trebuie să fie situate în centrul orașului, pe strada comercială principală sau într-un centru comercial și să aibă între 50 și 100 m2
Articole citite

Brandul Brutale, recunoscut la nivel european pentru costumele bărbătești stilate pe care le produce, caută parteneri de franciză în România.
Brandul bulgar Brutale, renumit pentru costumele elegante pentru bărbați, se extinde în Europa. Francizorul caută parteneri pentru dezvoltarea francizei în această regiune, inclusiv în România.
Brandul de modă pentru bărbați Giovanni Galli își extinde rețeaua de franciză în Europa. Francizorul caută parteneri pentru dezvoltarei rețelei de franciză și în țările din această regiune.
Brandurile britanice de fashion Topshop și Topman urmează să intre pe piața din România cu un concept unic.
În Japonia, potrivit datelor din 2017, Uniqlo deținea 831 de magazine, dintre care 41 de magazine erau în franciză.
Cele mai citite

Ice and Roll este o afacere care poate fi lansată în două săptămâni. Cu setul de instrumente primit, francizatul rentabilizează rapid investiția și începe să câștige.
Jump Planet, parcul de divertisment cu trambuline proiectate în Polonia, oferă sistemul de franciză și în România.
Epilarea definitivă este din ce în ce mai populară în intreaga lume, drept urmare reţeaua de saloane s-a dezvoltat semnificativ în acest an.
Multor oameni nu le pasă ce fond de pensii va gestiona economiile lor. Păcat, deoarece tocmai de asta va depinde mărimea pensiei.
Lansarea oficială a francizei Pegas în data de 16 iulie a.c. a dat curs unui val impresionant de cereri din partea a numeroși candidați care doresc să se alăture renumitului brand și să-și dezvolte o afacere cu biciclete.
Subiecte populare in Forum
Pas cu pas spre vestul Capitalei
Investiția în criptovalută oferă un venit foarte bun. Am propria experiență de a lucra cu diferite platforme de tranzacționare, însă instaforex review...
Dariusz Milek, fondatorul CCC: ”Suntem mulţumiţi de rezultatele din România”
Am cumparat si eu produce CCdar deocamdata sunt multumita.Cu schimbatul e mai greu , am patit-o si eu dar era alta firma...
Dariusz Milek, fondatorul CCC: ”Suntem mulţumiţi de rezultatele din România”
Precis ati nimerit peste un lucrator dezinteresat,daca ar fi fost un adevarat comerciant incerca sa va ajute si cu un simplu telefon va rezolva problema ,dar la noi suntem...
Dariusz Milek, fondatorul CCC: ”Suntem mulţumiţi de rezultatele din România”
In urma cu 4 zile am cumparat o pereche de pantofi pt un nepotel,de la magazinul ccc din Oradea.Din nefericire i am cumparat mai mari cu un nr ,am incercat sa i schimb la Cluj...
Vin englezii
Ii primim cu binecunoscuta ospitalitate romaneasca.Le amintim ca romanii care muncesc pentru ei au fost siliti de nevoi sa munceasca din greu pentru ei si nu trebuie...
Vin englezii
Din informatiile mele stiu ca englezii sunt intai practici si apoi eleganti,la noi are prioritate partea financiara...
Românilor le plac brand-urile poloneze
Incaltamintea e la mare cautare iar cand mai sunt si reduceri ...nu te poti abtine..
Românilor le plac brand-urile poloneze
Romanii iubesc munca si sunt fericiti cand gasesc un loc de munca alaturi de familie