Când tradiția spune totul

Foarte cunoscut în țara de origine pentru designul unic și contemporan, jeansul LOFT, intră pe piețele europene, iar producătorii săi vizează cu precădere Europa de Est. Afacerea, orientată spre tineret, aparține grupului Ergolu Holding, una dintre companiile turcești de top în exportul de marcă pentru industria textilă. Așadar, LOFT are proba stabilității în confecții și se străduiește să ofere noilor generații produse care țin pasul cu tendințele modei la nivel mondial. Identitatea de marcă LOFT se reflectă în stilul său modern, atitudinea liberă și denimul “blue ice”.
În Turcia, LOFT operează 50 de magazine monobrand, cu un spațiu total de 13.200 mp. Mai mult, Loft are aproximativ 1.000 de puncte de vânzare în anumite magazine. Cu toate acestea, în urma crizei Covid-19, compania a realizat că are o șansă nouă de creștere și a căutat în mod activ să cultive alte posibile dezvoltări comerciale.
„În timpul pandemiei, noi, ca multe alte companii, a trebuit să ne regândim strategiile și investițiile. Am văzut pandemia ca pe o oportunitate de a ne extinde marca în toată Europa. Am privit-o ca pe o perspectivă și am profitat de ea. Au fost vremuri dificile pentru toată lumea, dar chiar și vremurile dificile oferă posibilități”, declara Dogan Tarhan, Manager de vânzări internaționale LOFT.
În următorii trei ani, LOFT Jeans intenționează să deschidă 100 de magazine în Turcia și 80 de locații în Europa de Est și regiunea MENA (Orientul Mijlociu și Africa de Nord). Dogan a anunțat că „obiectivul companiei sale este de a înființa francize și magazine deținute de companie în zone potențiale din întreaga lume. ”Aceste destinații vor include, printre altele, România, Serbia și Maroc”, a mai spus el.
LOFT Jeans își propune, de asemenea, să dezvolte noi canale de distribuție și francize în aceste regiuni, cum ar fi comerțul electronic și platformele online. „Ne propunem să reproducem aceeași structură organizatorică și de management, extrem de eficientă, pe care am realizat-o în Turcia”, a conchis Dogan.
Business Card LOFT
Unități proprii: 50
Unități în franciză: 15
Sprijin pentru francizat:
• Vizita site-ului la fiecare două luni
• Suport la deschiderea magazinului
• Suport permanent de la sediul central
• Manualul operațiunilor companiei
• Cartea de marcă
• Instruire continuă
• Tehnici de vânzare
• Instruire privind integrarea în sistem și în utilizarea software
• Merchandising vizual
• Suport pentru plasarea produselor
• Consultanță permanentă de marketing
• Suport pentru planul anual de marketing
Cerințe de bază
În mod ideal, un candidat francizat de succes ar trebui să aibă:
• Capital pentru deschiderea de magazine.
• Experiență în industria de retail cu infrastructură pentru gestionarea logisticii, distribuției și vânzărilor.
• Relații bune cu conducerea complexurilor comerciale și cu proprietarii magazinelor de pe străzile din zonă.
Cifre cheie
Taxă de franciză: Negociabil.
Taxă de redevență: 0 EUR.
Marja: 55% - 58%.
Capital de design magazin: 70.000 EUR.
Suprafața necesară: 250 m².
Articole citite

Este foarte greu să-ți faci un nume în industria modei în aceste zile. Soluția pentru cei care vor să înceapă poate fi o franciză, de exemplu marca Esotiq.
Brandul polonez Esotiq & Henderson vrea să intre pe piața din România. Ce trebuie să faci să devii partener?
Jeansul LOFT este foarte căutat în Turcia pentru designul lui unic, creativ și contemporan. Acum, firma este pregătită să se extindă în Europa.
Brandul Brutale, recunoscut la nivel european pentru costumele bărbătești stilate pe care le produce, caută parteneri de franciză în România.
Brandul bulgar Brutale, renumit pentru costumele elegante pentru bărbați, se extinde în Europa. Francizorul caută parteneri pentru dezvoltarea francizei în această regiune, inclusiv în România.
Cele mai citite

Lansată la sfârșitul anului trecut în România, franciza SmartyKids a avut un ritm impresionant de expansiune.
Atunci când îşi aleg denumirile firmelor, imaginaţia românilor nu are limite. Cei mai mulţi dintre români aleg cu sufletul, cu speranţă şi, în unele cazuri, cu foarte mult umor. Dovadă studiul făcut de compania Keysfin care a căutat cele mai originale denumiri de firme.
În urmă cu patru ani, trei prieteni au inaugurat în România Easywash Laundromat Concept, o spălătorie de rufe self service cu program non-stop
Jump Planet, parcul de divertisment cu trambuline proiectate în Polonia, oferă sistemul de franciză și în România.
Știai că există o franciză profitabilă care pregătește copiii, prin joc, pentru provocările viitorului?
Subiecte populare in Forum
Primăvara asta se poartă formele!
ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...
Pas cu pas spre vestul Capitalei
Investiția în criptovalută oferă un venit foarte bun. Am propria experiență de a lucra cu diferite platforme de tranzacționare, însă instaforex review...
Dariusz Milek, fondatorul CCC: ”Suntem mulţumiţi de rezultatele din România”
Am cumparat si eu produce CCdar deocamdata sunt multumita.Cu schimbatul e mai greu , am patit-o si eu dar era alta firma...
Dariusz Milek, fondatorul CCC: ”Suntem mulţumiţi de rezultatele din România”
Precis ati nimerit peste un lucrator dezinteresat,daca ar fi fost un adevarat comerciant incerca sa va ajute si cu un simplu telefon va rezolva problema ,dar la noi suntem...
Dariusz Milek, fondatorul CCC: ”Suntem mulţumiţi de rezultatele din România”
In urma cu 4 zile am cumparat o pereche de pantofi pt un nepotel,de la magazinul ccc din Oradea.Din nefericire i am cumparat mai mari cu un nr ,am incercat sa i schimb la Cluj...
Vin englezii
Ii primim cu binecunoscuta ospitalitate romaneasca.Le amintim ca romanii care muncesc pentru ei au fost siliti de nevoi sa munceasca din greu pentru ei si nu trebuie...
Vin englezii
Din informatiile mele stiu ca englezii sunt intai practici si apoi eleganti,la noi are prioritate partea financiara...
Românilor le plac brand-urile poloneze
Incaltamintea e la mare cautare iar cand mai sunt si reduceri ...nu te poti abtine..