O editură unică, dedicată copiilor
Aflată în expansiune accelarată în mai multe state europene, foarte atractivă și profitabilă, franciza oferită de Blue Elephant se axează pe un domeniu relativ nou în lumea editurilor.
Este vorba despre cărți personalizate pentru copii, o afacere care are un potențial foarte mare și, cu o o echipă orientată spre marketing online modern și o targetare intensă pe grupul țintă, poate ajunge cu siguranță la nivelul următor în România. Intrată pe piață în 1 iunie 2020, franciza Elefantul Meu – copiii citesc cu drag cărți personalizate, https://elefantulmeu.ro , Master Francizor al Blue Elephant, oferă spre vânzare cele trei tipuri de cărți personalizate în oferta francizorului, cu un total de peste 40 de titluri de cărți traduse în limba română, fiind cea mai bogată ofertă de cărți personalizate la nivel național. Este vorba despre cărțile acordeon (potrivite pentru copii cu vârsta de peste un an), cărțile personalizate cu povești (pentru copii de peste trei ani) și cărțile pentru copii cu ilustrații personalizate. Pe lângă acestea, editura mai oferă jocuri educaționale.
Acum, Master Franciza pentru România este disponibilă atât prin preluarea întregii afaceri deja existente, cât și printr-un nou contract de franciză alături de Modry Slon/Blue Elephant - Cehia.
Datorită sistemului de franciză, după două decenii de activitate, Blue Elephant are parteneriate în Republica Cehă, Croația, Polonia, Slovacia, Franța, Marea Britanie, Lituania și Germania. În acest moment, peste 100.000 de copii au deja cărțile făcute special pentru ei.
„Datorită francizării, ne putem extinde și în alte țări. Mă bucur să spun că reușim să ne îndeplinim obiectivele. Cel mai important este să convingem copiii să citească. Conform sondajului pe care l-am efectuat, cărțile personalizate îi ajută pe copii să citească și să înțeleagă mai ușor textul scris. Acesta este și motivul pentru care dezvoltăm oferta de cărți an de an, astfel încât tot mai mulți cititori mici să-și dorească să se identifice cu personajele din cărți. În 2019, am reușit să publicăm trei titluri pentru începători. De asemenea, publicăm seturi de cărți sau biblioteci personalizate, pe care le producem manual, ceea ce este unic în toată lumea. Cred că francizarea este cel mai bun model de cooperare între două entități independente. Dacă modelul de afaceri este bine construit, fezabil și ambele părți cunosc și își asumă rolurile agreate, compania are posibilitatea de a se dezvolta foarte bine prin franciză”, declara Marek Halfar, proprietarul Blue Elephant.
Conceptul, pus în aplicare acum peste două decenii, a plecat de la ideea să-i transporme pe copii în eroi. Să îi ajute să călătorească cu gândul în jurul lumii, să elibereze prințese sau să se împrietenească cu animale. Toate acestea cu scopul de a cultiva dragostea de cărți in inimile lor și de a le descătușa imaginația.
O carte personalizată este o carte unică pentru fiecare dintre beneficiari. E un mod creativ de a valorifica în mintea fiecăruia atât povestea, cât și ceea ce ne identifică ca prim pas - numele. Într-o carte personalizată, veți regăsi datele personale a celui pentru care este creată povestea, cum ar fi: o poză sau un colaj cu imagini preferate, numele copilului ca personaj principal al acțiunii, numele unui prieten, locul ales pentru desfășurarea acțiunii (ex. orașul/satul natal/de reședință) și o poză sau un colaj cu imagini preferate.
Toate cărțile pentru copii sunt scrise și ilustrate exclusiv pentru editură și 90% din întregul proces se face manual. Fiecare carte este astfel un original cu o poveste personalizată în ea - la propriu și la figurat.
Așadar, deținătorul Master Francizei în România se poate alătura antreprenorilor din celelalte state, pentru a dezvolta o afacere profitabilă, atractivă pentru părinți și extrem de folositoare pentru viitorul copiilor.
Articole citite
O franciză, cum este Fun Science – Profesorii Trăsniți, poate schimba o viață. Așa s-a întâmplat în cazul Irinei Bogdan, fost manager bancar de succes timp de aproape două decenii.
Franciza Coding Giants reprezintă o cheie a succesului copiilor noștri în lumea virtuală și cea a programării. Cu o extindere globală, aceasta caută parteneri și în România.
Cea mai apreciată franciză europeană în educație și divertisment științific pentru copii, Fun Science-Profesorii Trăsniți, a deschis primul centru de edutainment “The Lab”.
Ca să devii lider în educația digitală a copiilor și să le sporești șansele în viitor trebuie doar să te alături rețelei de franciză Academia Micilor Developeri.
Antreprenorii români au posibilitatea să devină parteneri ai francizei Edukido, care dezvoltă cu succes un concept educațional nou, total diferit de cel tradițional.
Cele mai citite
Ai visat vreodată să-ți creezi propriul sanctuar al frumuseții? Cu fondurile europene și franciza Nomasvello, acest vis poate deveni realitate.
Ciorbe și Plăcinte, unul dintre cele mai îndrăgite lanțuri de restaurante din București, a deschis o nouă locație, ca parte a unei strategii de extindere în cadrul comunităților urbane.
Trendul redescoperii vechilor meșteșuguri este validat de extinderea francizei Wash Shoes, care așteaptă ca noi parteneri să i se alăture.
Dacă vrei sa-ți deschizi o franciză bancară trebuie să ai experiență în vânzări sau să fi lucrat într-o bancă sau o societate de asigurări.
Subway a detronat McDonald’s în topul celor mai mari fast-food-uri din întreaga lume.
Subiecte populare in Forum
Femeile conduc francizele educaţionale
Este un domeniu in care ar trebui investit pentru ca este vorba de viitorul nostru
Femeile conduc francizele educaţionale
Domeniul educational este pentru femei ca o manusa,de fapt ele sunt creatoarele si cunosc mai bine copiii
Când matematica nu e Bau-Bau
Matematica nu-i grea totul depinde de dascali iar daca iti merge mintea ajungi sa te distrezi.Am muncit mult ca sa-i descifrez tainele...cine nu a auzit de GHEBA
Când matematica nu e Bau-Bau
Asa e..rolul profesorului de matematica e f important si daca de mic nu ai noroc nici mai tarziu nu cred...
Când matematica nu e Bau-Bau
Avem tineri destepti care din pacate cand ajung la maturitate ajung sa regrete ca nu s-au nascut in alta tara
Când matematica nu e Bau-Bau
Matematica depinde foarte mult de profesor,de felul cum se face inteles de invatacei,Niciodata nu ai sa intelegi matematica cand cel de la catedra iti spune sa conspectezi de...
Afacere din propria locuinţă
Investitiile in educatia viitoarei generatii este inestimabila si nobila.Desi raspunsul nu este deloc onorabil pentru noi intrebarea este: ce lasam mostenire generatiilor...
Afacere din propria locuinţă
Copiii sunt atrasi de puzzle-uri , jocuri logice dat la capitolul citit stau prost...Asa eram si noi la varsta copilariei si asa cred ca au fost toti copiii...