Închiriere de mașini de lux
Serviciile de închiriere a mașinilor de lux deschid piața pentru autoturisme exotice printr-un model de franciză, combinând soluții de închiriere, partajare și abonament
Și în România această tendință tinde să se manifeste, dar nu a ajuns la maturitate. Deja, câteva firme oferă servicii premium, inclusiv mașini de lux, fără să practice însă sistemul de franciză, așa cum fac, de exemplu, Luxury Car Shering, Supercar Shering, Priceless Car Rental sau Royal Car Rental Group, care oferă închiriere pe termen scurt de mașini de lux și exotice, accesul fiind acordat membrilor unor cluburi, pe bază de abonament, sau prin diferite scheme de coproprietate. Flota acestor francize includ mărci precum Ferrari, Lamborghini, Porsche, Bentley sau Rolls-Royce, modele de obicei inaccesibile pentru închirierea tradițională. Luxuri Car Shering, de exemplu, integrează aceste servicii printr-o platformă digitală centralizată, care gestionează rezervările, operațiunile flotei, plățile și relațiile cu clienții. Această coloană vertebrală tehnologică permite francizaților să supravegheze toate operațiunile dintr-un singur sistem. Combinația dintre închiriere, venituri recurente din abonamente și proprietate partajată face ca modelul să iasă în evidență în industria turismului de lux și a automobilelor.
Prezența globală și pașii pentru a deveni francizat
De exemplu, compania Luxury Car a fost fondată la Zurich în 2021 și a obținut drepturi de marcă în peste treizeci de țări. Centrele sale emblematice din Dubai și Mallorca s-au deschis în 2024, marcând prima fază a expansiunii internaționale. Firma dezvoltă în prezent proiecte în Europa de Vest, Orientul Mijlociu și destinații turistice de top, cu alte teritorii în curs de negociere. Pentru a se alătura rețelei, potențialii francizați trebuie să demonstreze abilități de afaceri și manageriale, capacitate financiară solidă și, în mod ideal, experiență anterioară în industria auto, ospitalitate sau servicii de lux. Procesul de integrare include aplicarea și analiza pieței, semnarea contractului de franciză, instruire operațională și IT și o lansare susținută centralizat. Francizații sunt responsabili de achiziționarea sau leasingul vehiculelor, asigurarea întreținerii și asigurării, gestionarea relațiilor cu clienții, construirea de cluburi de membri și derularea de campanii de marketing locale aliniate cu strategia mărcii.
Angajament financiar, sprijin și planuri de extindere
Pentru aceeași companie, taxa de franciză este de aproximativ 45.000 de dolari americani. Investiția inițială totală variază între 178.000 și 320.000 de dolari americani, în funcție de dimensiunea flotei, costurile de asigurare și condițiile pieței. Redevențele continue sunt stabilite la aproximativ zece până la unsprezece procente din venituri, cu o contribuție suplimentară la marketing de patru până la cinci procente. Francizații beneficiază de manuale de operare, asistență consultativă continuă, infrastructură IT, materiale de marketing și asistență în negocierea cu producătorii și companiile de leasing. Așteptările privind veniturile variază în funcție de locație, dar parametrii de referință ai industriei arată că o flotă de zece vehicule exotice cu o utilizare medie de șaizeci la sută poate genera venituri anuale de peste două milioane de dolari americani, cu marje de profit cuprinse între cincisprezece și treizeci la sută după cheltuieli.
La rândul ei, comparativ, Priceless Car Rental, pentru o unitate francizată, candidatul trebuie să aibă minimum 350.000 de dolari și lichidități de 50.000 de dolari. Taxa inițială de franciză este cuprinsă între 18.000 și 75.000 de dolari, iar redevența și publicitatea înseamnă 43 de dolari per mașină lunar.
Planurile de viitor ale majorității firmelor de acest fel vizează extinderea în Europa de Vest și Orientul Mijlociu, cu accent pe destinații turistice de mare valoare. Europa de Est este, identificată ca o oportunitate strategică, oferind investitorilor șansa de a introduce car sharing-ul de lux într-un segment de piață în creștere.
Pentru a primi noi informații naționale și internaționale despre sistemele de franciză, intrați pe portalul Franchising.info.ro și abonați-vă gratuit la Newsletter-ul nostru.
Noutati
Arata tot
Ce legătură este între gazon și o franciză?
Crezi că între gazon și o franciză există vreo legătură? La prima vedere, ai spune că nu. Totuși, îngrijirea acestor suprafețe verzi a transformat...
Educația ca afacere în franciză
Francizele educaționale sunt printre cele mai accesibile forme de afaceri la nivel global, iar piața este mai diversificată ca niciodată.
Franciza 5 to go, oportunitate și inovație
Dacă o franciză a înregistrat un succes semnificativ, aceasta este 5 to go, cu vânzări de șapte milioane de euro în luna mai.
O afacere eficientă și profitabilă
Franciza Ama Green Optic, din domeniul serviciilor de optometrie și comercializare de ochelari, lentille și acesorii optice, caută noi parteneri.