Ce poți face cu hainele care nu-ți mai plac?
Retailerul suedez de fashion H&M vine cu o soluție inedită pentru rezolvarea acestei probleme.
În condițiile în care anual tone de textile sunt aruncate deși 95% dintre acestea ar putea fi refolosite, grupul suedez H&M a anunțat că va începe să colecteze haine vechi, iar în schimbul acestora clienţii vor primi vouchere pe care să le folosească la achiziţia de produse noi H&M, scrie agenţia de presă Thomson Reuters, citată de Ziarul Financiar. Inițiativa va fi lansată la nivel mondial, pe toate cele 48 de pieţe pe care este prezent retailerul, mai exact în 1.500 din cele 2.700 de magazine H&M, incluzând outlet-urile din Marea Britanie, SUA și Japonia.
"Începând cu luna februarie 2013 clienţii vor putea să doneze hainele vechi, folosite, în magazinele H&M din toate cele 48 de pieţe unde suntem prezenţi", potrivit anunţului companiei. Articolele vestimentare colectate vor fi preluate de o companie care se ocupă de reciclarea produselor, iar ulterior vor fi folosite pentru realizarea altor haine, a cârpelor de curățenie sau pentru matrialele izoliere din industria auto.
Retailerul suedez a intrat pe piața românească în martie 2011, când a deschis magazinul din AFI Palace Cotroceni. În prezent, H&M deține 22 de magazine în România, dintre care unul este dedicat în exclusivitate bărbaților. Reprezentanții companiei au anunțat că retailerul va continua expansiunea și în anul 2013. Principalii concurenți H&M de pe piața locală sunt C&A, New Look, dar și brandurile ale grupului Inditex.
Piața de fashion din România s-a dezvoltat puternic în ultimii ani, tot mai multe brand-uri intrând pe piața locală ori prin franciză, ori direct. Liderul pieței locale de modă este grupul spaniol Inditex, care a adus pe piața locală brandurile Zara, Bershka, Pull & Bear, Massimo Dutti, Stradivarius, Oysho şi Uterque.
(L.N.)Alte concepte din sector modă
Noutati
Arata tot
Diverse caută Master Francizat
Diverse caută un Master Francizat în România, cu resurse de peste 100.000 EUR și capacitatea de a construi o rețea fashion la nivel național.
Fornetti: franciză de patiserie
Fornetti propune în România o franciză de patiserie bazată pe produse bake-off, trafic pietonal și operare standardizată.
Francize România 2026: alegerea corectă
Descoperă francizele disponibile în România în 2026, costurile reale și criteriile de analiză înainte să contactezi direct francizorii și să alegi.
Educația viitorului deja există
Logiscool – franciza care transformă educația digitală într-o afacere scalabilă. Oportunitate sau provocare pentru antreprenorii români?