Cel de-al 25-lea H&M din România
Retailerul va prezenta și la Buzău cele mai noi tendințe în fashion, într-un spațiu de peste 1.500 mp.
H&M a crescut traficul tuturor centrelor comerciale în care a deschis magazine noi. Urmează să vedem dacă acest lucru se va întâmpla și pe 23 mai, în centrul comercial Winmarkt din Buzău, unde retailerul suedez va inaugura cea de-a 25-a unitate a rețelei din țara noastră, pe o suprafață de peste 1.500 metri pătrați. Centrul comercial nu deține în prezent niciun brand de fashion de renume, H&M fiind primul retailer cunoscut care a optat pentru Winmarkt Buzău. “Magazinul pe care îl vom inaugura la Buzău reprezintă un pas important în expansiunea companiei noastre la nivel naţional”, a declarat Ralf Wien, Country Manager H&M.
În toamna acestui an, H&M va deschide o nouă unitate pe strada Lipscani din centrul Capitalei. Pentru anul 2014, retailerul suedez are programată deschiderea unui magazin în Galați, iar în 2015 în Tulcea. În prezent, rețeaua H&M numără 24 de magazine, dintre care unul dedicat în exclusivitate bărbaților, în București, Bacău, Cluj, Târgu Mureș, Baia Mare, Sibiu, Brașov, Ploiești, Arad, Timișoara, Oradea, Botoșani, Suceava, Iași, Brăila, Constanța, Craiova.
Compania H&M (Hennes&Mauritz) a fost fondată în anul 1947, în Suedia, şi este listată la NASDAQ OMX Stockholm. Retailerul suedez are peste 2.800 de magazine în 49 de pieţe, inclusiv magazine deschise în sistem de franciză, și peste 100.000 de angajați. Cea mai mare piață a grupului H&M este Germania, urmată de Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Franța.
Primul magazin H&M din România a fost deschis pe 25 martie 2011, la parterul centrului comercial AFI Palace Cotroceni din București. Principalii competitori H&M de pe piața locală sunt brand-urile grupului spaniol Inditex, liderul pieței locale de fashion, C&A, Takko, New Look, New Yorker.
(E.C.)Alte concepte din sector modă
Noutati
Arata tot
Debuturi la Târgul de Francize
În fiecare an, lista expozanților de la Târgul de Francize din Varsovia se extinde cu noi concepte. Cine ni se alătură anul acesta pentru prima dată?
Logiscool: franciză de educație digitală
Logiscool este o franciză de educație digitală pentru copii, cu investiție de la 150.000 RON, într-o piață în care programarea și AI-ul câștigă teren.
Vitamix: o afacere de familie în franciză
Vitamix duce mai departe prin franciză o afacere construită în familie: produse naturiste, clienți care revin și un sistem format în peste 20 de ani.
Afacerea de familie: cum poate ajuta franciza
Peste 60% dintre companiile europene sunt afaceri de familie. Franciza poate aduce proceduri, instruire și sprijin pentru dezvoltarea lor.