Vânzări în creștere pentru H&M
H&M este unul dintre cei mai îndrăgiți retaileri de fashion din România, lucru reflectat în vânzările companiei.
În cel de-al doilea trimestru al anului fiscal în curs, respectiv perioada martie-mai 2013, vânzările Hennes & Mauritz (H&M) în România au crescut cu 38% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 222 milioane coroane suedeze (25,8 milioane euro), informează Mediafax. În 2013, retailerul a deschis șase magazine noi în România, trei dintre acestea, în Baia Mare, Botoșani și Buzău fiind inaugurate în perioada analizată.
La nivelul primului semestru, respectiv perioada decembrie 2012- mai 2013, vânzările H&M România au atins 410 milioane coroane suedeze (47,7 milioane euro), cu 42% mai mari decât în aceeași perioadă a anului fiscal 2011-2012. România se clasează pe locul al doilea la nivelul retailerului suedez în funcție de creșterea vânzărilor în coroane suedeze din primul semestru, după Bulgaria (+217%). După țara noastră, urmează Coreea de Sud și Turcia (ambele +41%).
Principalii competitori H&M de pe piața locală sunt brand-urile grupului spaniol Inditex, liderul pieței locale de fashion: Zara, Bershka, Pull & Bear, Massimo Dutti, Stradivarius, Oysho şi Uterque , dar și retaileri ca C&A, Takko, New Look și New Yorker.
La nivel internațional, în primul semestru al anului fiscal, grupul H&M a înregistrat vânzări în valoare de 60,027 milioane coroane suedeze, arată un comunicat de presă al retailerului. Vânzările din cel de-al doilea trimestru au fost de 31,635 milioane coroane suedeze.
”În cel de-al doilea trimestru am avut o perioadă foarte încărcată, în care am deschis aproximativ 100 de magazine noi”, a declarat Karl-Johan Persson, CEO H&M. ”Am deschis primele magazine din sudul Americii de Sud – în Santiaga și în Chile. Magazinele au avut un feedback extraordinar din partea clienților. Continuăm expansiunea în Asia, unde avem 200 de magazine și unde vrem să dezvoltăm și brand-uri mai noi, ca Monki și COS.”
Alte concepte din sector modă
Noutati
Arata tot
Debuturi la Târgul de Francize
În fiecare an, lista expozanților de la Târgul de Francize din Varsovia se extinde cu noi concepte. Cine ni se alătură anul acesta pentru prima dată?
Logiscool: franciză de educație digitală
Logiscool este o franciză de educație digitală pentru copii, cu investiție de la 150.000 RON, într-o piață în care programarea și AI-ul câștigă teren.
Vitamix: o afacere de familie în franciză
Vitamix duce mai departe prin franciză o afacere construită în familie: produse naturiste, clienți care revin și un sistem format în peste 20 de ani.
Afacerea de familie: cum poate ajuta franciza
Peste 60% dintre companiile europene sunt afaceri de familie. Franciza poate aduce proceduri, instruire și sprijin pentru dezvoltarea lor.