Prima franciză a Poștei Române
Conducerea operatorului de stat a anunțat când va fi deschisă prima unitate experimentală a Poștei în regim de franciză.
"Într-o lună de zile, vom deschide şi primul oficiu franciză - un oficiu în care Poşta Română introduce know-how-ul, brandul şi îşi prestează anumite servicii în colaborare cu un alt partener care, la rândul său, îşi prestează serviciile lui”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă Ion Smeeianu, Directorul General al Poștei Române, citat de Agerpres. ”Prin conjunctura celor două tipuri de servicii, se doreşte o sporire a veniturilor atât în ceea ce priveşte serviciile poştale, cât şi serviciile partenerului”.
Franciza este una dintre soluțiile propuse pentru reorganizarea operatorului de stat. Prin parteneriatul de tip franciză, Poșta asigură brandul, câteva servicii specifice, iar compania cu care se asociază vine cu sediul şi infuzia de capital. Sunt vizaţi micii retaileri din mediul rural şi urban, farmaciile, drogheriile ș.a.
În afară de procesul de privatizare, planurile Poștei Române includ și prestarea unor servicii suplimentare și un concept nou de oficiu poștal. Serviciile suplimentare includ brokerajul în asigurări și vinderea unor produse și servicii ale unor operatori telecom.
Conceptul nou de oficiu poștal este reprezentat de ghișeul business, unde sunt separate zonele destinate serviciilor pentru persoanele fizice de cele destinate persoanelor juridice. Un astfel de sediu a fost inaugurat în București.
Compania Națională Poșta Română este cel mai mare operator de servicii poştale din ţară, care administrează o reţea de 5.600 de oficii poştale, cât toată reţeaua bancară din România. Operatorul de stat se află în plin proces de restructurare și modernizare. Obiectivele principale ale companiei vizează creșterea veniturilor, reducerea cheltuielilor și diminuarea datoriilor istorice.
Alte concepte din sector domenii diverse
AMA GREEN OPTIC
Optica medicala
Best Studios
Studio videochat
Imprinto
Productie stampile si obiecte personalizate
Life Dental SPA
Cabinete de stomatologie
Mail Boxes Etc.
Servicii postale si de curierat
Museum of Senses
Divertisment educational
WASH SHOES
Servicii de curatat si reparat incaltaminte
PRESSTO
Spalatorie de rufe
Noutati
Arata tot
Diverse, un nou actor pe piața de fashion
Brandul de fashion Diverse, aparținând companiei poloneze ETOS, caută un master francizor și francizori pentru piața din România.
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...