Un nou brand vestimentar ajunge pe piaţa românească
Polonezii de la LPP au ales AFI Palace Ploieşti pentru introducerea brandului Mohito în România.
Deschiderea noului magazin va avea loc miercuri, 30 iulie, vizitatorii urmând să fie întâmpinaţi de numeroase suprize. Compania mai deţine pe piaţa locală şi brandurile Cropp Town, House şi Reserved. Sinsay este singurul brand al polonezilor care nu este prezent în România. Brandul House a fost readus pe piaţa locală în AFI Ploieşti la doar un an după ce a fost închisă o unitate în AFI Cotroceni.
Printre retailerii deja prezenţi în centrul comercial AFI Palace Ploieşti se numără Koton, H&M, Musette, TimeOut, Collins, Nike, Aldo, Otter, Lee Cooper, Il Passo, Jolidon, Massini, Motivi, Kenvelo, Cropp Town, Leonardo, House sau Carpisa.
LPP este o companie poloneză ce deţine brandurile Reserved, Cropp, Sinsay, House şi Mohito şi care are operaţiuni în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est. Compania, care deţine peste 1.300 de magazine la nivel mondial, a înregistrat în 2013 afaceri totale de circa 1 miliard de euro, în creştere cu circa 37% comparativ cu anul anterior.
Alte concepte din sector modă
Noutati
Arata tot
Târgul de francize din Varșovia 2026
Târgul de francize din Varșovia are loc pe 22–23 octombrie 2026. Candidații pot compara oferte, iar brandurile românești pot căuta parteneri...
DepilConcept: master franciză pentru piața din România
DEPIL CONCEPT caută un Master Francizat pentru România. Analizăm piața, modelul de business și ce presupune construirea unei rețele naționale.
Cum verifică un candidat o franciză?
Completarea formularului pentru o discuție despre franciză nu încheie decizia. Candidatul continuă să compare brandul cu alternativele.
Diverse caută Master Francizat
Diverse caută un Master Francizat în România, cu resurse de peste 100.000 EUR și capacitatea de a construi o rețea fashion la nivel național.