De ce lucru trebuie să ținem cont când selectăm un fond de pensii
Multor oameni nu le pasă ce fond de pensii va gestiona economiile lor. Păcat, deoarece tocmai de asta va depinde mărimea pensiei.
Când alegem un fond, trebuie să ținem cont mai ales de performanțele investițiilor fondului – acestea având cel mai mare impact asupra cuantumului pensiei. Având în vedere orizontul de investiții pe termen lung, chiar și o mică diferență în rata de rentabilitate are un impact semnificativ asupra valorii capitalului acumulat și, prin urmare, asupra valorii beneficiului. În afară de rata de rentabilitate, de asemenea, este bine să acordăm atenție nivelului riscului de investiție (cu cât rezultatele sunt mai stabile, cu atât mai bine).
Analizând rezultatele investițiilor fondurilor de pensii se vede clar, ca acestea sunt foarte diferențiate. De la începutul activității fondurilor, adică de la anul 2008, cel mai bun dintre ei a generat un randament cu aproape de 30% mai bun față de cel mai slab fond în acest sens (ceea ce anual dă o diferență de aproape 5 puncte). Este demn de reținut că diferențele, chiar mici, în rata de rentabilitate a fondurilor pot contribui la diferențe semnificative în cuantumul pensiilor.
Merită să demonstrăm acest lucru pe baza unui exemplu. Să presupunem că plătim la fondul de pensie 200 de lei pe lună timp de 35 de ani (pentru simplitate omitem comisioanele percepute de fonduri). Luăm în considerare o rată medie anuală de rentabilitate de 7%. După 35 de ani capitalul cumulat este de peste 360 mii RON. În cazul unei rate de rentabilitate mai mici cu 3% (adică 4%), valoarea capitalului acumulat va fi aproape 183 mii RON. Aşa cum se vede, diferența ratei de rentabilitate la nivelul de 3% anual produce o diferență de aproape 100% în valoarea capitalului acumulat. Prin urmare trebuie să ne gândim bine cui încredințăm banii noştri. Alegerea fondului trebuie să fie bine gândită - să nu ne lăsăm influențați de publicitate şi instigările agentului care, reprezentând interesele numai un singur fond, în principiu nu este obiectiv. Merită să depunem puțin efort și să încercercăm să comparăm fondurile, astfel încât decizia cu privire la alegerea acestuia să fie mult mai conștientă.
DESPRE PREGO S.A.
Prego Finance (www.pregofinance.ro) este un brand al companiei Prego S.A. Compania a fost înființată în anul 2008 și gestionează cel mai mare furnizor de servicii de consultanță polonez în domeniul produselor de pensii. Mulțumită instrumentelor care oferă sprijin în luarea deciziilor financiare, utilizatorii de servicii pot compara și selecta comod şi rapid cele mai bune produse de pensionare oferite de instituțiile financiare. Ofertele produselor financiare sunt disponibile gratis şi fără logare timp de 24 de ore. În anul 2014 compania a început activitatea pe piața românească.

Alte concepte din sector finante-banci
Noutati
Arata tot
Fornetti crește, deși piața e saturată
Cu 800 de magazine, fără redevențe pe vânzări și o taxă de intrare de doar 1.000 € +TVA, Fornetti oferă posibilitatea de a avea propriul business...
Francize născute pe TikTok
TikTok este deja o rampă de lansare de succes în domeniul francizelor, în special în Statele Unite ale Americii, dar tendința tinde să devină...
Tendințe în piața de francize din Europa
Piața europeană de francize a confirmat o tendință clară în ultimele luni: brandurile nu se extind izolat în diverse țări, ci strategic în...
O franciză pentru viitor
Este franciza Logiscool potrivită pentru tine? Află ce întrebări să-ți pui înainte de a investi. Înainte să faci acest pas, merită să reflectezi...