Republica BIO începe francizarea
Deschiderea recentă a magazinului fizic din Băneasa a reprezentat un proiect pregătit în detaliu pentru a fi extins în regim de franciză.
La începutul acestei luni și la un an și jumătate de când s-a lansat în online, Republica BIO a deschis primul magazin fizic, situat în nordul Capitalei, în parcarea exterioară a complexului Băneasa Shopping Center. Magazinul are o suprafață de 36 mp și este construit pe un sașiu de container de transport având o lungime de 12 m.
”Unul dintre motivele pentru care am construit acest concept de magazin a fost de a da posibilitatea clientului să interacționeze fizic cu produsul proaspăt – lucru care nu se poate petrece în online, de aici și nemulțumirile consumatorilor la primirea mărfii acasă-, mai ales că este vorba, în cea mai mare parte, de mămici care cumpără pentru copiii și familiile lor și care urmăresc o implicare personală în alegerile pe care le fac”, explică Ciprian Stancu, fondatorul Republica BIO.
În ceea ce privește intențiile de francizare, antreprenorul face următoarele precizări: ”Urmăresc două obiective. În primul rând, vreau ca toți producătorii români de produse ecologice – care, pe lângă faptul că nu sunt mulți, mai au și probleme financiare – să aibă o rețea de magazine unde să-și valorifice produsele. Noi suntem un debușeu pentru fermele mici care sunt certificate ecologic și care au dificultăți în a-și vinde marfa. În România, vrem să vindem produse ecologice locale, nu să le aducem din afară – este un comportament sănătos întâlnit peste tot în Occident, unde prioritare sunt produsele din țara de origine. În al doilea rând, în afară de faptul că educarea consumatorilor vizavi de stilul de viață bio face parte din misiunea noastră, vrem ca produsele să fie cât mai accesibile atât ca preț, cât și ca locație. Este foarte greu ca cineva din Drumul Taberei să ajungă la magazinul din Băneasa. Noi venim cu un magazin de mici dimensiuni, pe care îl poți încadra ca mobilier urban, este un «community small market». Noi îi spunem «magazin de proximitate pentru produse ecologice», așa îl vom targeta și în afara țării.”
În prezent, se poartă discuții avansate de business cu potențiali parteneri din SUA, unde, ”dacă aș fi acceptat până acum termenii propuși, concomitent cu magazinul din Băneasa deschideam 5 și în California”. Mai degrabă, fondatorul Republica BIO vede primele francize deschise în Europa, în țări precum Franța, Italia, Germania și Olanda. Cu precizarea că o deschidere nu înseamnă un singur magazin, ci presupune un lanț de 20-30.
În România, în prima etapă are ca focus orașele cu peste 300.000 de locuitori, apoi pe cele între 200.000 și 300.00 de locuitori.
”La limită, ar fi și cele cu 150.000 de locuitori, însă aici discuțiile sunt mai nuanțate, trebuie să studiem foarte atent piața, să vedem dacă este cerere în zonele respective, deoarece vorbim de localități mici situate în apropiere de rural, de unde cei interesați pot procura cu mai multă ușurință alimente bio, față de cei din aglomerările urbane”, precizează Ciprian Stancu.
Potrivit studiilor derulate de companie, în România, piața produselor food & non food certificate ecologic este de 30 de milioane de euro.
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector domenii diverse
AMA GREEN OPTIC
Optica medicala
Best Studios
Studio videochat
Imprinto
Productie stampile si obiecte personalizate
Life Dental SPA
Cabinete de stomatologie
Mail Boxes Etc.
Servicii postale si de curierat
Mr Jeff
Spalatorie de rufe
Museum of Senses
Divertisment educational
PRESSTO
Spalatorie de rufe
WASH SHOES
Servicii de curatat si reparat incaltaminte
Noutati
Arata tot
Tradiție și unicitate
O tradiție milenară de coacere a pizzei în cuptorul cu lemne și utilizarea de rețete originale au făcut din franciza PizzaMania una de succes.
Francizele stimulează creșterea economiei în Europa
Sistemele de franciză sunt în plină expansiune în Europa, generând o creștere economică semnificativă.
Verbatoria, sau despre identificarea abilităților native
Operând în peste 20 de țări din întreaga lume, Verbatoria este o rețea globală de centre specializate în testarea neurometrică și identificarea tal...
Vitamix, pe piața francizelor
Brandul Vitamix, cunoscut deja la nivel național pe piața suplimentelor alimentare, oferă noi oportunități de parteneriat prin lansarea propriului ...