Business din joacă

Alexandru Alexuc a pornit afacerea RoomXcape din joacă. O joacă împreună cu prietenii, în care la sfârșitul anului 2014 a evadat pentru prima oară dintr-un Escape Room. 3 zile mai târziu a fondat RoomXcape, afacere în care acum este Managing Partner. Alexandru se ocupă atât de partea de online -promovare, awareness, francizare, contracte - cât și de partea tehnică, de electronică și programare din camerele pe care le administrează. Cum a transformat un joc într-un business și de ce a ales varianta francizării am aflat de la el.
De ce ați ales să dezvoltați RoomXcape în franciză?
Business-ul a început în București și recunosc că nu m-am gândit la posibilitatea francizării modelului de afacere până la jumătea anului 2015. Cam la 6 luni după prima deschidere în București. În acel moment am avut un client care mi-a propus să francizez afacerea pentru orașul Pitești. Ulterior (ca urmare a unor evenimente mai mult sau mai puțin fericite) am închis sediul din București și m- am asociat cu clientul meu din Pitești, unde avem acum sediul central.
De cand ați inițiat această variantă de expansiune și câte contracte de francize ați reușit să încheiați?
M-am axat serios pe partea de francizare undeva la începutul anului 2016. Până în prezent am reușit să semnăm 3 contracte în țară, la Constanța, Botoșani și Poiana Brașov - în cadrul hotelului Alpin.
Care este numărul de locatii la care sperați să ajungeți prin aceasta metoda de dezvoltare și în cât timp?
Planul este să semnăm o medie de 3 contracte pe an în țară. Dar în acest moment focus-ul este mai mult pe exteriorul României. În prezent negociem cu un potențial client din Dubai, cu unul din Polonia și cu unul din Egipt.
Ce tip de parteneri căutați și cu ce trebuie să contribuie francizatul la dezvoltarea afacerii?
Cine își dorește un astfel de business are nevoie în primul rând de un pic de carismă. La RoomXcape oamenii au parte de o experiență extraordinară, care începe din momentul în care au intrat în sediul nostru. O glumiță și o cafea din partea casei au contribuit enorm la succesul companiei noastre. Francizatul trebuie să vină în primul rând cu spațiul. Recomandarea noastră este de a începe cu 4 camere de joc a câte 14-18 metri pătrați fiecare. Avem însă o flexibilitate crescută și astfel putem oferi atât un număr variabil de "componente" cât și un Escape Room la cheie. Prin componente vorbim de exemplu de servicii auxiliare acestei activități, cum ar fi un website specializat pentru Escape Room, consultanță în domeniu, design pentru camere cu sau fără implementare fizică, etc.
Care sunt costurile francizei RoomXcape?
Franciza RoomXcape se vinde în acest moment cu 2500 de Euro. Aceasta este o taxa unică, este pe viață și include brand-ul, website personalizat complet și consultanță. Clientul va plăti apoi la alegere design-ul pentru x camere (în jur de 1000 de euro/cameră) sau implementarea la cheie (3-4000 de euro/camera, în funcție de nivelul de tehnologie). O afacere RoomXcape la cheie cu 4 camere de joc (excluzând spațiul) costă în jur de 16000 de Euro (franciza+4 camere+zona de recepție cu camere video, etc.). Un aspect foarte important aici e dat de faptul că suntem singurii de pe piața din România care oferim garanție când implementam noi, cu reparație/schimb de piese în 48 de ore. Odată deschisă afacerea, costurile de intreținere sunt în general minime. Investiția inițială se amortizează în general în 3-6 luni.
Cum vezi potentialul de dezvoltare al acestei afaceri in viitor?
Piața Escape Room-urilor este încă la început de drum, cel puțin în România) și se va extinde serios în următorii 2-3 ani. În Budapesta de exemplu în acest moment există turism axat pe Escape Room, sunt peste 150 de camere de joc. Se strâng câțiva prieteni din tot felul de țări și se duc acolo să joace.
Articole citite

Franciza Wash Shoes, continuatoare a unei tradiții meșteșugărești autentice și cu viitor asigurat, este în permanentă extindere și asigură noi servicii care cresc profitabilitatea.
Dacă vrei să ai o afacere la cheie, cu un istoric bazat pe realitatea economică românească și cu rezultate demonstrate, franciza Wash Shoes este soluția optimă.
Trendul redescoperii vechilor meșteșuguri este validat de extinderea francizei Wash Shoes, care așteaptă ca noi parteneri să i se alăture.
Franciza Ama Green Optic, o afacere sustenabilă și în care investiția este recuperată după aproximativ jumătate de an, este o soluție de afaceri cu succes confirmat.
Retailerul polonez de proximitate Żabka, cu peste zece mii de magazine, intră pe piața din România, estimând că va deschide aproximativ 200 de unități doar în acest an.
Cele mai citite

Frachising Expo Paris, Franchise Expo Paris, un eveniment al Federației Franceze de Francize, organizat de Infopro Digital, cel mai mare târg de franciză din lume, își așteaptă vizitatorii în perioada 15-17 martie a.c.
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Dacă vrei sa-ți deschizi o franciză bancară trebuie să ai experiență în vânzări sau să fi lucrat într-o bancă sau o societate de asigurări.
Ce face un tânăr care a decis să-şi croiască singur un drum în viaţă? Achiziţionează o franciză „5 to go” şi se apucă serios de treabă!
Franciza din Republica Moldova a mai deschis o locație în București, în locul ocupat până în vară de Andy`s Pizza.
Subiecte populare in Forum
Românii nu au încredere în agenţii imobiliari
Nu-i vorba de incredere in e vorba de comisionul mult prea mare pe care ti/l iau...
Mega Mall pentru mega francize
Poate vom avea si noi noroc daca se deschid atat de multe malluri...
Mega Mall pentru mega francize
Nume sonore arhicunoscute isi fac loc si pe meleagurile noastre ,poate vom intra si noi in lumea buna
Mega Mall pentru mega francize
Nimic nu este mai deprimant cand vezi spatii libere mai mult sau mai putin curate (mai frecvent varianta a doua )cu o mare eticheta DE INCHIRIAT...in provincie vezi asta la...
Românii nu au încredere în agenţii imobiliari
Cred mai degraba ca romanii nu au uncredere in banci,ele sunt cele care te jupoaie mai ceva decat camatarii.Depui bani la banci, iti dau dobanzi mici, iti trimit situatia la...
Românii nu au încredere în agenţii imobiliari
Nu am intalnit agenti imobiliari care sa nu dea dovada de profesionalism si chiar daca la inceput te mai indoiesti de bunele lor intentii o dovedesc ca sunt persoane demne de...
Din New York în Bucureşti, în paşi de dans
Si eu tot Mihai Petre l-as numi...
O franciza cu de toate
Oricat ai avea..tot mai vrei..Pacat ca numai o viata avem...