Ai ales locația potrivită pentru afacere?
Chiar și într-o epocă în care oamenii pot cumpăra și vinde prin internet, iar echipe de proiect din diferite țări colaborează fără probleme, locația joacă totuși un rol semnificativ în succesul sau eșecul unei companii.
“Un studiu de piață aprofundat, înainte de a demara afacerea, este o etapă esențială, care nu trebuie minimalizată. Alegerea locației depinde foarte mult de tipul afacerii. Dacă ne referim la o afacere de retail, cu adresabilitate B2C sau business to consumers, locația va juca un rol extrem de important deoarece trebuie să fie accesibilă cumpărătorilor. Este foarte important ca studiul de piață să indice numărul de persoane care trece zilnic prin fața locației, categoria de vârstă, concurența posibilă în zonă, astfel încât să se poată face o simulare a profitabilității locației înainte de deschidere. O locație bună pentru un business în retail trebuie să îndeplinească anumite criterii: să fie situată într-o zonă circulată, cu multă lume, cum sunt bulevardele mari, mall-urile, centrele comerciale, piețele, în apropierea instituțiilor de învățământ, iar accesul să fie facil și să existe locuri de parcare. Dacă însă ne referim la o afacere care se adresează persoanelor juridice, cu adresabilitate B2B, alegerea locației nu va mai avea o importanță crucială, însă vor trebui luate în calcul alte nevoi specifice B2B” - spune Mircea Coman, Consultant Francize - PROFIT System România.
Sunt câteva aspecte pe care vă recomandăm să le aveți în vedere când începeți să căutați locația ideală pentru activitatea pe care urmează să o desfășurați și anume:
-
Este comunitatea căreia vă adresați suficient de mare pentru a vă susține afacerea?
-
Profilurile cumpărătorilor din zona sau zonele de incidență corespund target-ului definit? Mai exact, ce vârstă, preocupări, venituri au persoanele care formează comunitatea căreia veți încerca să-i vindeți produsele sau serviciile dumneavoastră? Au familie? Au copii?
-
În cadul unei afaceri din domeniul vestimentar, trebuie să vă întrebați dacă se potrivește stilul impus de afacerea dumneavoastră cu al celor din comunitatea din care veți face parte. Împărtășiți aceleași valori? Dacă stilul vestimentar al persoanelor respective vizează o îmbrăcăminte lejeră, nepretențioasă sau chiar sport, deschiderea unui magazin elegant poate fi o alegere greșită.
-
Un alt aspect foarte important care trebuie avut în vedere este dacă veți putea găsi angajații potriviți în comunitatea respectivă. Dacă comunitatea este mica, este posibil să găsiți mai greu un angajat care să corespundă cerințelor postului. Însă un angajat bun nu este neapărat o persoană cu studii superioare sau medii, cu experiență sau nu, ci poate fi o persoană care pur și simplu își dorește să lucreze și să învețe, este entuziastă, corectă și fidelă angajatorului.
-
Bineînțeles cheltuielile generate de locația aleasă reprezintă un alt aspect foarte important care va influența stabilitatea și succesul afacerii. O chirie prea mare poate fi o povară grea pe termen lung. Pe de altă parte, dacă locația este bine aleasă, chiria mare poate fi justificată, întrucât generează venituri substanțiale datorită unui flux intens de cumpărători. Dacă locația nu se află pe un drum circulat, este posibil să fie nevoie să compensați chiria scăzută, cheltuind mai mult pentru publicitate. În orice caz, o locație nepotrivită vă poate ajuta să economisiți banii pe care i-ați fi dat pe o chirie mai mare, dar vă poate costa afacerea.
-
Concurența din zonă este un alt factor decisiv pentru succesul afacerii. Dacă vor exista mulți concurenți în zona aleasă, este important să studiați oferta acestora și fie să vă diferențiați oferta proprie de cea a concurenților, fie să căutați o altă locație cu mai puțini concurenți sau să investiți în publicitate, pentru atragerea și retenția clienților. Altfel, șansele de reușită ale afacerii pot scădea semnificativ.
Găsirea unei locații bune poate dura chiar și 4 luni, așa cum declară, într-un interviu recent, Dragoș Ionetecu, francizat 5 to go: “După aproximativ 4 luni de plimbat pe toate străzile din centrul Clujului și de încercări nereușite de a închiria spații, am decis că cel mai bun loc pentru a deschide cafeneaua este lângă o clădire de birouri deoarece în acest fel se asigură un trafic constant de persoane, pentru că într-o clădire de birouri niciodată nu o să fie toată lumea în concediu și tot timpul vor exista angajați noi care încă nu au descoperit cafeneaua. Astfel, am ales locația lângă The Office, o clădire de birouri unde majoritatea firmelor mari de IT sau outsourcing din Cluj-Napoca își au sediul, cu aproximativ 5.000 de angajați.”
Locația este importantă, dar, cu siguranță, nu există o locație magică care să funcționeze pentru toate afacerile. Locația cea mai potrivită pentru afacerea dumneavoastră depinde, după cum am menționat, de o varietate de factori. Rezervați-vă timp pentru a înțelege nevoile clienților și pe ale angajaților dumneavoastră, precum și nevoile dumneavoastră personale și strategia generală a afacerii, astfel încât să puteți lua cea mai bună decizie privind alegerea locației ideale.

Articole citite

We recharge you for your daily experiences – Aceasta este misiunea brandului Plug In Cafe – într-o lume în continuă mișcare, Plug In Cafe se poziționează în drumul oamenilor pentru a-i susține să-și ducă ziua și proiectele la capăt cu succes, datorită preparatelor sale pe bază de cafea.
Cea mai mare comunitate de antreprenori independenți din România, respectiv franciza LaDoiPași, cu peste 2600 de magazine, își dorește alți noi parteneri în toată țara.
Una dintre cele mai flexible francize gastronomice românești, Famous Waffles, oferă antreprenorilor posibilitatea să i se alăture în condiții deosebit de avantajoase.
Când vorbești despre franciza Leonidas, constați că amestecul de rafinament, tradiție și profitabilitate îți oferă tot atâtea argumente pentru a te alătura acestei rețele internaționale.
Floria, lanțul de florării premium fondat de antreprenori români, anunță cel mai ambițios plan de dezvoltare din istoria brandului: dublarea numărului de francize la nivel național în următoarele 12 luni.
Cele mai citite

Au trecut 17 ani de când McDonald’s deschidea prima unitate în franciză din România.
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Franciza RomBeer a lansat un concept de rulotă dotată cu cameră frigorifică, singura din România adaptată pentru vânzarea de bere artizanală în spații deschise.
Francizele săli de sport sunt în creștere în toată Europa, oferind modele de afaceri flexibile pentru pasionații de fitness. Aflați cum puteți să vă alăturați acestui trend.
Ce ai spune dacă ai avea ocazia să modelezi viitorul copiilor și, în același timp, să îți transformi viața într-un mod semnificativ?
Subiecte populare in Forum
Idei de afaceri în oraşe mici
Mi-as dori sa rasara soarele si in orasele mici...dar din pacate nu prea vad cum...Multumesc pt ideile atat de interesante prezente pe acest site...
Idei de afaceri în oraşe mici
Idei de afaceri foarte interesante .Cei mai tineri si nu numai s-ar putea inspira si succesul nu va intarzia sa apara si va rasari soarele si in orasele mici
Egalitatea de gen generează performanţe mai bune în companii
Teoretic este egalitate dar practica dovedeste cu totul altceva.Pe umerii femeilor ,desi par fragili,apasa responsabilitati duble legate atat de viata profesionala dar si de...
De unde se inspiră românii când aleg numele firmelor
Se inspira din orice..plus ca la imaginatie stam foarte bine:))
De unde se inspiră românii când aleg numele firmelor
Interesant articol..la Bailesti mi se pare ca ar fi nimerit Sf Amza si sper ca nu maimutele ar inspira numele unui salan de infrumusetare
Ce loc ocupă România în topul destinaţiilor preferate de retaileri
Ei sunt cei care pierd si nici nu stiu ce
Ce loc ocupă România în topul destinaţiilor preferate de retaileri
Cei din urma vor fi cei dintai....
Ce loc ocupă România în topul destinaţiilor preferate de retaileri
Bine ca nu suntem spre varful...cozii ,ne multumim si cu mijlocul spre start