Dragoș Ionetecu / "Business-ul 5 to go a crescut permanent deoarece întreaga echipă, atât cea de management, cât și grupul francizaților, este formată din oameni tineri, ambitioși și cu viziune, întotdeauna deschiși spre nou și care au înțeles conceptul și dorința fondatorilor de a oferi produse de calitate, la un preț corect și într-un ambient plăcut."
Miercuri
10.10.2018
5 To Go ne demonstrează zi de zi că sistemul de franciză poate fi generatorul unei afaceri mari, cu o creștere accelerată.
 

Pentru cititorii fideli ai portalului nostru, nu mai este cazul să povestim cine este 5 to go ... Pe noii cititori care sunt interesați să afle cine este 5 to go îi invităm să citească articolele postate până acum despre acest sistem de franciză imbatabil. Pentru că astăzi vom „discuta” pur și simplu cu unul dintre francizații 5 to go. Și pentru că ceea ce spune un om din sistem este mult mai relevant și autentic, dăm curs direct celor declarate de Dragoș Ionetecu, unul dintre cei 90 de francizați 5 to go din România.

PROFIT System: Ați mai condus o altă afacere înainte de a începe afacerea în franciză 5 to go sau aveați o anumită experiență antreprenorială? 

Dragoș Ionetecu: Înainte de a cumpăra franciza 5 to go și a începe acest parteneriat am lucrat timp de aproximativ 3 ani la Banca Transilvania. Nu aveam nicio idee despre cum se administrează o afacere sau despre segmentul HoReCa. Mi-am spus că omul cât trăiește învață, așa că am renunțat la vechiul job și am început să fac cafele.

PROFIT System: Când și cum v-ați hotărât să achiziționați franciza 5 to go?

Dragoș Ionetecu: În ultimele luni petrecute în cadrul Băncii Transilvania simțeam că locul meu nu e acolo, astfel că, în octombrie 2016, mi-am anunțat demisia și, în ziua următoare după ce m-am hotărât să demisionez, o prietenă mi-a spus ca a auzit la radio despre franciza 5 to go. Fără să stau pe gânduri am aplicat pentru franciză și în puțin timp dupa aceea am avut interviul, iar la câteva luni după interviu am deschis cafeneaua.

PROFIT System: Care considerați că sunt abilitățile unui bun antreprenor?

Dragoș Ionetecu: Cred că un bun antreprenor este definit în primul rând de abilitățile și calitățile personale. Mă refer aici la persoana în sine, din spatele “antreprenorului”. Sunt convins că o persoană responsabilă, creativă și perseverentă nu va da niciodată greș ca antreprenor. Totodată, etica personală și încrederea în angajați contribuie la conturarea unui bun antreprenor. Niciodată o persoană onestă în viața personală nu o să încerce să ascundă lucruri sau să facă lucruri incorecte în viața de antreprenor. Nu în ultimul rând, pasiunea pentru propria afacere, implicarea zilnică în buna desfășurare a business-ului și dorința de a satisface nevoile fiecărui client sunt aspecte definitorii pentru un antreprenor de succes.

PROFIT System: Cum ați ales locația pentru afacere și câți angajați aveți în prezent? Se spune că este o criză pe piața forței de muncă. Cum vă descurcați ținând cont de acest lucru și ce criterii aveți în vedere la angajare?

Dragoș Ionetecu: După aproximativ 4 luni de plimbat pe toate străzile din centrul Clujului și de încercări nereușite de a închiria spații, am decis că cel mai bun loc pentru a deschide cafeneaua este lângă o clădire de birouri deoarece în acest fel se asigură un trafic constant de persoane, pentru că într-o clădire de birouri niciodată nu o să fie toată lumea în concediu și tot timpul vor exista angajați noi care încă nu au descoperit cafeneaua. Astfel, am ales locația lângă The Office, o clădire de birouri unde majoritatea firmelor mari de IT sau outsourcing din Cluj-Napoca își au sediul, cu aproximativ 5.000 de angajați. Momentan, am un singur angajat și lucrăm împreună, cot la cot, în fiecare zi. Precum spuneam, implicarea zilnică și cunoașterea produselor și a clienților sunt aspecte esențiale pentru ca o afacere să funcționeze bine și să crească de la zi la zi. În ceea ce privește problema personalului, semnalată la nivel național, am avut norocul să nu mă confrunt cu ea, deoarece lucrând zilnic și eu în cafenea, am devenit prieten cu angajatul meu, reușind astfel să mențin o atmosferă placută de lucru.

PROFIT System: Considerând că este un business de proximitate, care este procentul de clienți fideli care revin în cafenea și care este profilul acestor clienți?

Dragoș Ionetecu: Precum am menționat anterior, cafeneaua este situată lângă o clădire de birouri, dar și în apropiere de 3 licee și 2 facultăți, astfel, din cadrul firmelor, este asigurată clientela fidelă, care vine în fiecare zi, iar liceele și facultățile reprezintă clientela sezonieră. Aproximez că 70% din clienți sunt fideli, majoritatea din office building-ul de peste drum, persoane între 23 și 35 de ani, IT-iști în cea mai mare parte.

PROFIT System: Care considerați că sunt atuurile acestui business? Ce vă place cel mai mult la această franciză?

Dragoș Ionetecu: Business-ul 5 to go a crescut permanent deoarece întreaga echipă, atât cea de management, cât și grupul francizaților, este formată din oameni tineri, ambitioși și cu viziune, întotdeauna deschiși spre nou și care au înțeles conceptul și dorința fondatorilor de a oferi produse de calitate, la un preț corect și într-un ambient plăcut. După ce i-am cunoscut pe cei de la 5 to go, am realizat cât de simplu e să lucrezi dacă faci ceea ce îți place, cu pasiune și cu zâmbetul pe buze tot timpul. Pot spune că am intrat într-o familie foarte mare, în care pentru orice există o soluție și mereu e cineva care să te ajute sau să te îndrume.

PROFIT System: Ce acțiuni de marketing organizați local pentru a vă atrage clienții? Ce părere aveți despre planul de marketing implementat de francizor și de vizibilitatea brand-ului în piață?

Dragoș Ionetecu: Interacțiunea zilnică cu fiecare client care intră în cafenea este probabil cea mai importantă strategie de marketing pe care o putem realiza. Începând cu experiența pe care clientul o are în cafenea, relația care se creează cu barista și până la momentul când persoana respectivă merge spre birou, școală sau prin oraș cu paharul personalizat 5 to go în mână, tot procesul se poate numi marketing în formă activă. Bineînțeles, prezența în online este și ea foarte importantă, în special activitatea de pe instagram, deoarece publicul este atras de pozele din locație, de produsele postate pe rețelele de socializare sau de simplul fapt că alte persoane postează imagini din cafenea. Imaginea brand-ului în piață este foarte puternică deoarece este un concept unic în România, iar acțiunile și proiectele echipei 5 to go sunt mereu inovative și menite să abordeze nevoile clienților, prin introducerea constantă de produse noi, campanii sezoniere cu anumite produse și nu numai. Pot da ca exemple parteneriatul cu Banca Transilvania și Uber, prin proiectul UberGREEN, acțiunile din cadrul Barista pentru o zi etc.

PROFIT System: Ne puteți povesti o experiență interesantă/amuzantă pe care ați avut-o de când ați demarat afacerea?

Dragoș Ionetecu: Îmi este greu să aleg un eveniment anume, deoarece zilnic se întâmplă ceva amuzant sau puțin ieșit din comun, dar cred că cel mai amuzant lucru rămâne expresia de pe fața clienților care, după câteva momente petrecute în cafenea, realizează că toate produsele costă 5 lei, mai puțin cele din gama 5 to go PLUS și fac legătura cu numele 5 to go și încep să râdă și să spună că ce tare e ideea ... se întâmplă săptămânal, de cateva ori, cu clienții care ne trec pentru prima dată pragul.

PROFIT System: Considerați că această franciză a fost o alegere bună pentru Dvs.? Cum vă influențează activitatea apartenența la o rețea de franciză?

Dragoș Ionetecu: Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș renunța din nou la viața de corporație și aș proceda la fel în privința francizei. A fost cea mai bună decizie pe care aș fi putut să o iau și nu regret nicio clipă decizia de a intra în parteneriat cu echipa 5 to go. Tot procesul până la deschiderea cafenelei și de atunci până în prezent a fost transparent și am avut parte de susținere totală. Venind dintr-un domeniu care nu are nicio legătură cu segmentul HoReCa, mi-a fost foarte ușor să înteleg care sunt pașii pe care trebuie să îi urmez și lucrurile de care am nevoie pentru a putea face asta. Să faci parte dintr-un sistem de franciză îți ușurează enorm munca pe care ești nevoit să o depui până la deschiderea propriu zisă a afacerii și după aceea, zi de zi, în activitatea pe care o desfășori, deoarece îți este pus la dispoziție tot know how-ul de care ai nevoie și, cel mai important, îți asumi brand-ul care deja este ancorat bine în piață.

PROFIT System: Ați recomanda această franciză și altor antreprenori interesați de acest domeniu de activitate? Ce sfaturi sau lecții de business ați dori să le transmiteți?

Dragoș Ionetecu: Bineînțeles că recomand franciza 5 to go și altor persoane, deoarece este un brand local, care a ajuns să își creeze o imagine puternică la nivel național și care a crescut alături de francizați. Astfel relația francizor – francizat este mai mult decât una formală, tot timpul existând un sentiment de prietenie, de respect reciproc și de apartenență la o familie. Poziția în care se află rețeaua 5 to go este una de invidiat, de multe ori existând încercări nereușite de copiere a conceptului și a strategiei de marketing. Cred că oricine dorește să devină francizat are numai de câștigat, deoarece segmentul cafelei este într-o continuă dezvoltare în Romania, iar 5 to go este deja un punct de referință în acest domeniu. Precum am spus în prima parte a interviului, legat de abilitățile unui antreprenor, implicarea zilnică, prin prezența în cafenea, interacțiunea cu clienții, înțelegerea nevoilor acestora, cunoașterea produselor și munca cot la cot cu barista din spatele tejghelei, împreună cu o abordare onestă, responsabilă și mereu cu zâmbetul pe buze a desfășurării business-ului, sunt cele mai bune sfaturi pentru orice antreprenor.

Detalii despre achiziționarea francizei 5 to go se regăsesc în catalogul de franciză, disponibil aici.

 


Dragoș Ionetecu / Francizat 5 To Go din Cluj-Napoca
Cipele, Kristijano Ronaldo
Florentina Pene
Business Development Manager

Subiecte populare in Forum

Fornetti Food & Beverage, un nou concept street-food premium

Buna seara, sunt Ana-Maria as dori mai multe informatii pentru deschiderea noului concept Fornetti Food&Beverange in franchising, acest concept ma intereseaza mult deoarece...

1 Declaratii
Final 10.11.2017
De la conceptul “5 to go” la cel de “social bar”

Daca ar fi si putin controlate, eventual sa emita si bon fiscal ar fi fost cu totul altfel. Speram pe viitor sa vedem si cafea buna la 5 to go. Succes!

1 Declaratii
Final 31.01.2017
Franciza Star Kebab trece Prutul

Vrei sa ști despre francize

1 Declaratii
Final 07.10.2016
Cafenea in loc de masina!

Ma mandresc cu acest copil. Impresionant articolul din pundtul lui de gandire. Multumesc celui ce l-a scris pentru ca in fraze scurte si concise a reusit sa exprime cum acest...

1 Declaratii
Final 01.09.2016
Fornetti încheie cu succes reorganizarea

Ai revenit si ma bucur caci imi lipseau articolele tale...mult succes

2 Declaratii
Final 19.06.2015
Fornetti încheie cu succes reorganizarea

In sfarsit un nou articol ,asteptam si ma bucur mult de tot...mult succes FORNETTI

2 Declaratii
Final 18.06.2015
McDonald’s România, preluat de un rus

Cu noul patron o sa le mearga la fel de bine...renumele e deja.

3 Declaratii
Final 12.05.2015
McDonald’s România, preluat de un rus

Premiile pentru studenti este un obicei care ar trebui pastrat si urmat de toti angajatorii.Nu pot trece cu vederea originea noului  angajator si nu as vrea sa am dreptate dar...

3 Declaratii
Final 11.05.2015