RITTER Broker sparge gheața în Timiș
RITTER Broker, jucător activ pe piața de brokeraj de asigurări, este o companie 100% românească. Cu o experiență de aproximativ 10 ani de intermediere, consultanță și asistență în domeniul asigurărilor, RITTER Broker a decis în urmă cu un an să francizeze afacerea, francizorul fiind astfel dispus să-și împărtășească know-how-ul, experiența și baza de clienți cu alți antreprenori hotărâți să demareze un business în domeniul asigurărilor și să reprezinte cu responsabilitate imaginea companiei la nivel național. Paul Aldea, primul francizat RITTER Broker, care a deschis la începutul acestui an un birou de asigurări în Giroc, lângă Timișoara, ne povestește cum a luat decizia de a construi această afacere și care au fost etapele parcurse de la decizie și până în prezent.
Ne puteți spune, vă rog, cum ați luat decizia de a achiziționa franciza Ritter Broker și care au fost etapele care au urmat acestei decizii?
Am aflat de pe internet că Ritter Broker dorește să se extindă prin sistemul de franciză și am decis să îi contactez. În urmă discuțiilor cu francizorul, am fost informat de etapele pe care trebuie să le parcurg pentru a putea să semnez un contract de franciză și să achiziționez franciza Ritter.
În ce a constat sprijinul primit din partea francizorului? Din punct de vedere know-how, operațional, marketing, vânzări?
Promovare în online, materiale promoționale, sprijin zi de zi privind partea de asimilare a cunoștințelor din acest domeniu.
Întrucât au trecut doar câteva luni de la demararea afacerii, este prematur să faceți o analiză a rezultatelor obținute în această perioadă. Ne puteți spune însă ce estimări ați făcut pentru primul an de activitate, estimări care să justifice investiția făcută?
Anul acesta este unul de dezvoltare și creare a portofoliului de clienți, precum și de menținere a acestora. Este un an de încercare, dar primele luni dau un semnal că suntem pe un drum ascendent și cu siguranță ne vom extinde.
După ce perioadă estimați să vă recuperați investiția?
Într-un an de zile vom recupera investiția inițială.
Ce tipuri de asigurări oferiți clienților și care au fost cele mai solicitate până acum?
Oferim clienților o gamă largă de asigurări, din care amintim câteva: RCA, CASCO, MALPRAXIS, LOCUINȚE, MEDICALE DE CĂLĂTORIE și altele. Cele mai solicitate au fost RCA, MEDICALE DE CĂLĂTORIE, LOCUINȚE.
Ce ne puteți spune despre piața asigurărilor din Timișoara?
Piața asigurărilor din Timișoara este în continuare în creștere datorită dezvoltării zonei de vest, întrucât s-au construit și se construiesc multe locuințe și, ca urmare, este nevoie de oameni care să se ocupe și de partea de consultanță privind asigurările, nu doar pentru emiterea propriu-zisă. Eu personal mizez pe servicii calitative în acest domeniu și clienții mei sunt mulțumiți de fiecare dată. Efortul meu nu rămâne fără rezultat și, ca dovadă, am ajuns la 100 de recenzii de 5 Stele pe pagina de Google în 6 luni de zile.
Cum reușiți să atrageți clienții și care sunt acțiunile de fidelizare a acestora, pe care le aveți în vedere pe termen lung?
Prin servicii profesionale privind elaborarea asigurărilor, promoții, colaborări diverse care pot aduce avantaje clienților noștri și, bineînțeles, prin consultanță bine făcută de fiecare dată.
Care considerați că sunt elementele de diferențiere ale Ritter Broker față de concurenții naționali?
RITTER înseamnă o echipă profesionistă care în fiecare zi devine din ce în ce mai valoroasă și alături de care vin oameni serioși, hotărâți, profesioniști, ce aduc un plus de valoare și calitate. Practic, familia RITTER te ajută și te sprijină la orice oră din zi și din noapte să ajungi unde îți dorești. Diferențele sunt făcute întotdeuna de oameni, iar RITTER are cei mai pregătiți oameni ce își doresc să fie aproape de comunitatea în care trăiesc și să ofere cele mai bune soluții privind asigurările.
Considerând experiența pe care o aveți în domeniul asigurărilor, precum și plusurile sau minusurile specifice gestionării unei afaceri în sistem de franciză, ce sfaturi ați putea da altor candidați care cochetează cu ideea de a demara o afacere în acest domeniu?
În primul rând, să fie hotărâți când iau această decizie pentru că le va schimba viața, iar eu zic că se va schimba în bine - asta s-a întâmplat în cazul meu, cel puțin. Dacă nu îți place să lucrezi cu oamenii, va fi destul de dificil să te obișnuiești cu acest domeniu. E bine să ai o sursă suplimentară de bani și să nu depinzi doar de veniturile din asigurări cel puțin un an de zile. Lucrează la imaginea ta, ieși în lume offline și online, promovează-te! Altfel va fi dificil să crești ca notorietate, poate cu excepția cazului în care vei avea locația într-o zonă cu trafic intens.
Detalii despre achiziționarea unei francize RITTER Broker se regăsesc în oferta de franciză, disponibilă mai jos.
Articole citite
Modelul de franciză RITTER Broker a fost construit, avându-se în vedere și posibilitatea de a crea sinergii cu afaceri deja existente și care activează în zona de Business-to-Consumer.
RITTER Broker a lansat recent o provocare pe piața asigurărilor, adresată celor care doresc să devină brokeri de asigurări sau să aibă propria afacere în franciză.
De ce franciza RITTER Broker? Nu este mai simplu să îți înființezi singur o companie de brokeraj în asigurări?
Ritter Broker a încheiat recent un parteneriat strategic cu Niro Investment. Care este următoare mutare?
Ritter Broker nu se limitează la piața românească și țintește către piețe noi din Europa.
Cele mai citite
Ai visat vreodată să-ți creezi propriul sanctuar al frumuseții? Cu fondurile europene și franciza Nomasvello, acest vis poate deveni realitate.
Franciza RO este o prezență unică pe piața din România, atât prin concept, cât și prin apartenența la cea mai mare companie autohtonă de comerț cu produse petroliere, OSCAR Downstream.
Lansată la sfârșitul anului trecut în România, franciza SmartyKids a avut un ritm impresionant de expansiune.
Culoarea hainelor pe care le purtăm ne poate influenţa succesul sau insuccesul în afaceri.
5 to Go a luat naștere din dorința fondatorilor, Radu Savopol si Lucian Bădilă, de a oferi o băutură pe baza de cafea de calitate, la prețul corect și, totodată, de a dezvolta zona de consum stradal din România, prin implementarea unui concept aproape exclusiv de produse “to go”.
Subiecte populare in Forum
Un startup românesc vrea sa iți aducă contabilul în buzunar
Stiu sa-si atraga clientii printr-o perioada de gratie mai ales gratuita,unde nu ai sa intalnesti la un contabil
Un startup românesc vrea sa iți aducă contabilul în buzunar
Cand timpul este pretios,cand primesti sanctiuni pentru orice modificare de lege care se aplica in defavoarea micului intreprinzator sa ramana mic pare totul ok
Interview with David Banfield, President of The Interface Financial Group
E favorabil mediului de afaceri termenul mai scurt dar noua oamenilor de rand nu ne e...
Interview with David Banfield, President of The Interface Financial Group
Conteaza mult termenul de plata care cu cat este mai scurt cu atat este mai favorabil mediului de afaceri