Franciză retail cu succes în pandemie
Franciza LaDoiPași nu doar că a dovedit că poate traversa momente de criză precum cel al pandemiei, ci și că poate să se dezvolte în această conjunctură complicată
Criza economică declanșată de cea sanitară, la nivel mondial, a creat premisele expansiunii unui sistem cum este LaDoiPași, care susține antreprenorii locali ca să își dezvolte afacerile în comunitățile lor, într-un mediu prietenos, cu o creștere vizibilă a atractivității în condițiie impuse la nivel național.
În perioadele de criză, cum este o pandemie sau o recesiune economică, noii antreprenori se orientează către afaceri care generează un nivel optim de profit. Când aleg o franciză, considerentul financiar și contextul economic sunt, deopotrivă, foarte importante. Administrarea unei afaceri sub umbrela unui brand important, cum este LaDoiPași, aduce, alături de reguli bine stabilite și urmate îndeaproape, și beneficii, devenind astfel un model de urmat pentru cei care vor să folosească o cale deja experimentată de mulți alții și care s-a dovedit a fi profitabilă.
De ce să alegi o franciză în retail? Și de ce un magazin alimentar?
Indiferent de contextul economic, consumatorii, clienții unui magazin alimentar se fidelizează și își stabiliesc locul de unde se aprovizionează cu alimente și produse de uz casnic. Dacă găsesc exact ce-și doresc în magazinul administrat de un francizat LaDoiPași, cu siguranță prognoza afacerii este pozitivă.
Când vorbim de un magazin de proximitate, de cartier, modul în care alegi să administrezi afacerea și să ramâi aproape de clienți, dar și nivelul de cunoștințe și suportul de care beneficiezi pot face din acest tip de business unul din care poți obține satisfacții pe toate planurile.
Iar dacă te-ai hotărât că acest tip de afacere este ceea ce îți dorești, este motivul pentru care trebuie să alegi franciza LaDoiPași. Acest concept este unul proactiv, pentru a iniția schimbarea în comunitatea în care locuiești și care, totodată, duce afacerea ta la un nou nivel.
Deschiderea unei afaceri pe cont propriu este o inițiativă curajoasă.
Însă, dacă ai susținerea unui partener cu experiență îndelungată în domeniu și urmezi recomandările și planificarea bine pusă la punct, vei descoperi că acest tip de afacere este avantajos pentru tine, atât în calitate de antreprenor, cât și în cea de lider în comunitate.
Probabil că ți-ai pus o serie de întrebări referitoare la demersul de antreprenoriat și la ce presupune deschiderea unui magazin alimentar, cum ar fi: cât costă să deschizi un magazin mixt, ce beneficii îți aduce franciza LaDoiPași, sau care sunt actele necesare francizei unui magazin alimentar. Iată care sunt principalele avantaje ale francizei LaDoiPași:
Independența administrării afacerii
Dacă te alături francizei LaDoiPași, ai libertate deplină în administrarea afacerii tale. Beneficiezi de recomandări, dar tu decizi cum gestionezi produsele, stocurile, angajații, în același timp având alături de tine un partener puternic, cu experiență.
Susținerea unui brand
Afacerea ta operează sub un brand puternic, cunoscut la nivel național. Astfel, ai vizibilitate în fața clienților tăi prin campaniile de comunicare adresate consumatorilor finali prin multiple canale (TV, radio, Facebook, Youtube, Instagram, website, e-mail marketing).
Sprijin financiar
Parteneriatul cu LaDoiPași îți oferă o multitudine de beneficii pentru ca afacerea ta să crească. Primești susținere financiară pentru planurile tale de dezvoltare, consultanță în alegerea sortimentului de produse, amenajarea spațiului comercial, dar și programe de training pentru angajați, astfel încât să oferi clienților tăi cea mai bună experiență la cumpărături.
Livrarea produselor
În franciza LaDoiPași este foarte ușor să faci aprovizionarea magazinului tău. Tu comanzi produsele, iar partenerul tău METRO le livrează. Rapid, simplu, cu economie de bani și de timp, astfel încât să te poți ocupa de afacerea ta.
Oferte exclusive pentru partenerii din franciză
Pentru ca afacerea ta să crească repede, iar clienții tăi să revină întotdeauna bucuroși în magazin, LaDoiPași te susține punându-ți lunar la dispoziție oferte exclusive și prețuri preferențiale, dacă alegi să faci parte din franciză. Acestea îți asigură un beneficiu economic și te ajută să te diferențiezi de restul comercianților din zona ta.
Mai multe detalii puteți găsi în Catalogul de franciză LaDoiPași postat pe portalul nostru.
Vezi catalog
Alte concepte din sector comert alimentar si industrial
Noutati
Arata tot
Expo Shop 2026, o oportunitate pentru francizori
Francizorii au oportunitatea să participe la cel mai important eveniment dedicat industriei de retail,din acest an, în cadrul căruia le este pusă...
Brandul, cheia alegerii francizei
Unul dintre principalele motive pentru care antreprenorii se gândesc să se alăture unei rețele de franciză este binecunoscutul brand. Dar ce...
O oportunitate pe piața cafenelelor
Dacă ești pasionat de cafea, ai spirit antreprenorial și vrei să ai clienți mulțumiți, cea mai bună soluție este franciza First Cafe.
Diverse, un nou actor pe piața de fashion
Brandul de fashion Diverse, aparținând companiei poloneze ETOS, caută un master francizor și francizori pentru piața din România.
