Două avantaje într-un singur program

Sistemele de franciză care urmăresc o poziție bună pe piață, care doresc să iasă în evidență față de concurență și să confirme măsura succesului lor, ar trebui să lucreze constant la dezvoltarea lor. Aceasta include însă nu doar extinderea teritorială și creșterea numărului de unități de franciză, ci și munca constantă de îmbunătățire și îmbogățire a ofertei - produse sau servicii care formează nucleul afacerii.
Pe de o parte, „Școala de citire rapidă și învățare înțeleaptă” dezvoltă deja o rețea de franciză în șapte țări, iar pe de alta, din acest an școlar își va îmbogăți din nou oferta, prin introducerea unui nou program educațional „Rise to wise learning”. Despre natura programului, beneficiile la care trebuie să se aștepte beneficiarii acestei francize, precum și despre planurile de dezvoltare, ne vorbesc trei interlocutori: Caslav Mancic , unul dintre creatorii acestui concept, autor al programului și master trainer pentru profesori lectură și învățare înțeleaptă”; Hrvoje Tkalčić , beneficiar al master francizei, responsabil cu dezvoltarea pe piața croată și Miroslav Samardžić , creatorul și directorul acestui sistem de franciză.
Să mergi la școală fără stres
Explicați-ne ce fel de program este, cui îi este destinat și de ce este nevoie de introducerea unui astfel de program în „Școala de citire rapidă și învățare înțeleaptă
Časlav Mančić : Voi începe de la sfârșit... „Rise to wise learning” este rezultatul dezvoltării sistematice și pe termen lung a unei serii de programe legate tematic, care vizează dezvoltarea așa-numitului potențial de învățare funcțională la copii și adulți. Deci, întreaga idee este extrem de ambițioasă și se bazează pe faptul că un copil stăpânește deja suficient de bine lecturarea standard, clasică, înainte de a începe să adopte tehnici de citire rapidă. Ce am observat în ultimii cinci ani – de când adaptăm intens această metodologie la elevii din ciclul primar? Copiii par să devină din ce în ce mai slabi la lectură, iar această problemă a căpătat o dimensiune suplimentară, deoarece orele se desfășoară acum în conformitate cu măsurile epidemiologice speciale care au fost impuse.
Așadar, pentru a sprijini atingerea scopului de bază, în urmă cu câțiva ani am dezvoltat un program special pentru elevii din clasele inferioare. Scopul programului numit „Învățare înțeleaptă – de la primul pas” a fost de a spori abilitățile școlare de bază – citit, scris și aritmetică. Când primii „absolvenți” ai acestui program educațional pentru copiii de clasa I, a II-a și potențial a III-a au finalizat acest program, în esență pregătitor, am observat că acești copii puteau începe imediat să se dezvolte serios în învățare și, în practică, erau mai dispuși să învețe citirea rapidă decât cei cu doi sau trei ani mai mari decât ei și care nu practicat metoda noastră. Odată ce ne-am convins de asta, am făcut un pas mai departe și am completat întreaga gamă a programelor noastre.
Anul trecut a fost finalizată dezvoltarea „Rise to Wise Learning”, program care se adresează în primul rând preșcolarilor și elevilor de clasa I chiar de la începutul anului școlar. Ce vrem să realizăm cu acest program? Acesta durează doar două luni și se organizează preponderent în perioada de primăvară- toamnă, iar scopul său este de a pregăti copiii pentru școală astfel încât să își poată îndeplini cu ușurință, rapid și cu succes obligațiile școlare încă de la început. Secretul acestui succes constă în dezvoltarea așa-numitelor condiții prealabile școlare.
Care sunt premisele școlare?
Acest termen înseamnă un set de abilități ale unui copil, puterea de a stăpâni o anumită abilitate fără dificultate, cum ar fi cititul, scrisul sau aritmetica.
De ce este atât de sensibilă clasa întâi a școlii elementare?
Dacă un copil imediat, la debutul școlii, începe să rămână în urmă față de colegii săi în ceea ce privește realizările, acest lucru poate avea consecințe de amploare, poate afecta încrederea în sine a copilului și, în general, voința de a se educa.
Pe de altă parte, dacă un copil aflat la începutul clasei I stăpânește pe deplin abilitățile care trebuiau dobândite în acel an școlar, pot apărea o serie întreagă de provocări complet diferite - cu posibile consecințe de amploare. Un astfel de copil poate aprecia greșit școala ca fiind prea ușoară și poate avea o atitudine prea relaxată sau chiar negativă față de școală, încă de la început. Acest lucru ar putea duce la rebeliune împotriva obligațiilor școlare, scăderea propriilor criterii de apreciere a ceea ce este suficient și ce nu. Probabil, s-ar ajunge la situația în care copilul, pur și simplu, nu își dezvoltă suficient așa-numitele obiceiuri de lucru . În consecință, este foarte probabil ca, mai târziu, acesta să se manifeste negative la școală.
Atunci, ce ar fi ideal să se întâmple?
În mod ideal, copilul are capacitatea de a stăpâni cu ușurință abilitățile școlare pe care le dobândește în conformitate cu programul școlar și de a se obișnui cu munca sistematică de la începutul clasei I, ceea ce duce la rezultate bune. În acest fel, se construiește o atitudine pozitivă față de educație, iar copilul se obișnuiește cu un fel de disciplină și își dezvoltă capacitatea de a evalua realist situația și nevoia de implicare.
Dar pentru ca acest lucru să fie posibil, copilul trebuie să stăpânească abilitățile menționate mai sus înainte de a merge la școală. În cel mai frecvent caz, copilul este suficient de matur în privința performanței școlare într-un domeniu, dar rămâne ușor în urmă în altele. Programul „Rise to Wise Learning” ar trebui, în primul rând, să reconcilieze potențialele dezechilibre ale capacității de participare la școală, pregătind în același timp copilul pentru regimul de muncă școlară.
Avantaj pentru francizați
Ori de câte ori un francizor face o schimbare sau introduce o noutate într-un sistem, se pune întrebarea cum îi afectează pe francizați. Vor oferi, în acest caz, toate școlile un program nou, profesorii vor trebui să urmeze o pregătire suplimentară și, în general, ce avantaj competitiv va aduce acest lucru „Școlii de citire rapidă și de învățare înțeleaptă”?
Hrvoje Tkalčić : Cu siguranță, profesorii sunt instruiți direct de către autorii programului. În Croația, de exemplu, profesorii din aproape toate școlile au fost pregătiți până acum, iar programul a fost deja implementat pe tot parcursul verii în majoritatea centrelor ca program pregătitor pentru toți copiii care au început clasa întâi anul acesta.
Răspunsul a fost uriaș, ceea ce nu ne surprinde, având în vedere că mersul la școală pentru un copil și pentru părinții lui este unul dintre cele mai importante momente din viață și, de multe ori ,aduce cu el o anumită doză de stres. La școală, copilul se confruntă pentru prima dată niște obligații diferite decât cele precedente, cu nevoia unui nivel mai înalt de responsabilitate, dar și cu o nouă organizare a vieții de zi cu zi. Noi grupuri au început programul acum, în toamnă, și alții se vor înscrie continuu, pe tot parcursul anului.
Toți copiii care au finalizat programul educațional „Rise to Wise Learning” au posibilitatea de a continua să-și dezvolte abilitățile școlare în cadrul programului „Wise Learning – from the first step”, după care pot să învețe pe tot parcursul vieții în cadrul „Clubului de învățare înțeleaptă”. Avem, de asemenea, un program special conceput pentru studenții aflați în criză, pentru cei alergici la învățarea prin memorare, dar și programe adaptate nevoilor persoanelor și companiilor.
Cred că din toate cele de mai sus, este ușor de înțeles ce avantaj competitiv va aduce „Școala de citire rapidă și învățare înțeleaptă” atât absolvenților, cât și francizorilor înșiși.
Oferirea unor astfel de programe educaționale specifice pentru preșcolari, cei de vârstă școlară, elevi, sau în situația de pensionare târzie, dar și de programe special concepute pentru companii, este extrem de rară și a necesitat mulți ani de angajament a întregii echipe de experți, lucru bineprimit de către toți francizorii.
Extindere în ciuda pandemiei
Pe lângă piețele din această regiune în care „Școala” este deja prezentă, în martie 2021 ați semnat un master contract pentru piața maghiară. Ce s-a întâmplat de atunci? Au existat noi deschideri și care sunt planurile privind extinderea rețelei de francize?
Miroslav Samardžić : După semnarea contractului în Ungaria, am depășit cu succes provocările administrative și tehnice de traducere și adaptare a materialelor didactice și de formare a personalului didactic, astfel încât primul centru, din Budapesta, a început să funcționeze cu succes. În plus, ne-am concentrat pe ținta de a face afaceri în zone cu un procent ridicat de populație albaneză, pe teritoriul Macedoniei de Nord. Începem cu prelegeri promoționale pentru vorbitorii de albaneză, iar majoritatea materialelor didactice au fost deja traduse în această limbă. Una peste alta, ne așteptăm ca, în curând, să fim complet pregătiți să intrăm pe piața de acolo și să semnăm un acord de master franciză în acea țară.
Pe lângă toate cele de mai sus, am continuat să lucrăm la dezvoltarea rețelei pe piețele existente și să continuăm să deschidem noi centre în Serbia, Croația, Muntenegru și Macedonia de Nord.
Din cauza condițiilor dificile de școlarizare, toată lumea, poate mai mult ca oricând, are nevoie de cunoștințele și abilitățile dobândite prin programele noastre - pentru a răspunde mai ușor și mai eficient provocărilor care urmează. Prin urmare, în ciuda crizei din afaceri, care se resimte peste tot în jurul nostru, „Școala de citire rapidă și învățare înțeleaptă” continuă să funcționeze, să crească și să intre pe noi piețe.
Business Card "Școala de citire rapidă și învățare înțeleaptă"
Școala de citire rapidă și învățare înțeleaptă este un proiect organizat în cooperare cu compania germană "DOOR Training & Consulting" din Wiesbaden
Vă oferim posibilitatea de a deveni partenerul nostru local și de a începe o afacere creativă și promițătoare a școlii de citire rapidă și învățare înțeleaptă
Unități în sistem de franciză: 49
Investiție totală:
- Taxă inițială (Taxă Master Franciza): 18.000 EUR
- Taxă lunară obișnuită: 10% din cifra de afaceri
- Taxă de marketing: Niciuna
Investiții inițiale necesare:
- Echiparea incintei: aproximativ 1.000 - 1.500 EUR
- Investiții totale preconizate de la 20.000 la 25.000 EUR
Articole citite

Ce ai spune dacă ai avea ocazia să modelezi viitorul copiilor și, în același timp, să îți transformi viața într-un mod semnificativ?
Viitorul copiilor noștri este important și, dacă vrem să fie asigurat, aceștia trebuie să înțeleagă ce înseamnă lumea virtuală. Franciza Coding Giants poate să asigure acest parcurs de succes.
O franciză care pregătește copiii, prin joc, pentru ce îi așteaptă peste câțiva ani, caută parteneri în România. Conceptul Edukido este ascum deschis pentru antreprenorii din țara noastră.
Un nou tip de educație pentru viitor a copiilor din România este oferit de compania Edukido, care caută atât un master francizor, cât și parteneri individuali.
O franciză, cum este Fun Science – Profesorii Trăsniți, poate schimba o viață. Așa s-a întâmplat în cazul Irinei Bogdan, fost manager bancar de succes timp de aproape două decenii.
Cele mai citite

Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Dacă vrei sa-ți deschizi o franciză bancară trebuie să ai experiență în vânzări sau să fi lucrat într-o bancă sau o societate de asigurări.
Ce face un tânăr care a decis să-şi croiască singur un drum în viaţă? Achiziţionează o franciză „5 to go” şi se apucă serios de treabă!
Franciza din Republica Moldova a mai deschis o locație în București, în locul ocupat până în vară de Andy`s Pizza.
Franciza Wash Shoes este primul brand specializat în curățătorie și recondiționare de încălțăminte din România care are o locație într-un mall, spațiu în care oferă clienților atât consiliere specializată, cât și preluarea și predarea produselor.
Subiecte populare in Forum
Când matematica nu e Bau-Bau
Asa e..rolul profesorului de matematica e f important si daca de mic nu ai noroc nici mai tarziu nu cred...
Când matematica nu e Bau-Bau
Avem tineri destepti care din pacate cand ajung la maturitate ajung sa regrete ca nu s-au nascut in alta tara
Când matematica nu e Bau-Bau
Matematica depinde foarte mult de profesor,de felul cum se face inteles de invatacei,Niciodata nu ai sa intelegi matematica cand cel de la catedra iti spune sa conspectezi de...
Afacere din propria locuinţă
Investitiile in educatia viitoarei generatii este inestimabila si nobila.Desi raspunsul nu este deloc onorabil pentru noi intrebarea este: ce lasam mostenire generatiilor...
Afacere din propria locuinţă
Copiii sunt atrasi de puzzle-uri , jocuri logice dat la capitolul citit stau prost...Asa eram si noi la varsta copilariei si asa cred ca au fost toti copiii...
Afacere din propria locuinţă
Musai sa lucrezi in domeniu educatiei si-ti recomanzi investitia,dar ca sa reinvestesti colaborezi si cu alte domenii...sanatate pentru cei cu probleme medicale
2plus2 adună francizaţi în Europa
Banii sunt problema...Degeaba esti as in matematica daca toate concursurile costa bani...
2plus2 adună francizaţi în Europa
Avem olimpici si fara o pregatire speciala daca toti s-ar putea bucura de o astfel de optiune atunci i-am lasa pe toti ceilalti mult in urma si optiunile ar fi altele decat...