Inedit în mall
Franciza Wash Shoes este primul brand specializat în curățătorie și recondiționare de încălțăminte din România care are o locație într-un mall, spațiu în care oferă clienților atât consiliere specializată, cât și preluarea și predarea produselor.
Arena Mall Bacău a devenit, astfel, primul complex comercial de această mărime de pe teritorul național unde poate fi găsită respectiva categorie de servicii, atât de necesară tuturor.
Wash Shoes este un business exclusiv românesc, cu peste patru ani de activitate, început în plină pandemie, care are creșteri financiare și operaționale de la an la an. Să lucrezi în acest sistem de franciză înseamnă să ai o afacere sustenabilă, dar și suport și susținere permanentă.
Trendul redescoperii vechilor meșteșuguri este validat de extinderea francizei Wash Shoes, care așteaptă ca noi parteneri să i se alăture. Bazată pe o meserie care nu va dispărea niciodată, respectiv curățarea și repararea încălțămintei, afacerea oferă clienților singurile manopere care duc la creșterea duratei de întrebuințare. Mai mult, crizele multiple din ultima perioadă, tendința de reducere a consumului de materii prime și de utilizare sustenabilă, îi îndreptățesc pe specialiști să constate că tot mai mulți oameni se gândesc de două ori înainte dacă să cumpere un produs nou sau să îi prelungească viața celui pe care deja îl are.
Pe lângă atelierele din București, brandul - care are creșteri financiare și operationale an de an - a găsit parteneri de franciză în municipiile Arad și Bacău. Fondatorii se așteaptă la noi parteneriate, principalele orașe vizate fiind Alba Iulia, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu, Suceava sau Timișoara.
Wash Shoes este o soluție viabilă și la îndemână dacă ești în căutarea unei francize cu o investiție mică, cu rezultate demonstrate și cu viitor sigur. Fondatorii societății au pornit afacerea cu scopul de a suplini o cerință reală de piață, când vine vorba depre o încălțăminte curată, precum și de servicii de vopsitorie și cizmărie.
Franciza Wash Shoes este locul potrivit pentru cei care vor să își mențină încălțămintea curată, fără să o deterioreze. Aparatele bazate pe abur, cu care lucrează, precum și operațiunile de igienizare, vor face ca încălțămintea să arate aproape ca nouă, acoperind o zonă foarte diversă, de la adidași alcătuiți din orice material, până la cizme din piele, piele întoarsă, pantofi, etc. În plus, asigură și reparațiile de perne Air Max.
Ca să lucreze în sistemul Wash Shoes, pentru început, noul partener va plăti o taxă de franciză de doar 4000 de euro + TVA, iar redevențele sunt negociate contractual în funcție de zona unde este amplasată locația. Francizatul va beneficia de întreg sistemul de business și de know how, de manualul de franciză, de suport în ceea ce privește amenajarea locației, de training specializat pentru administrator și pentru viitorii angajați, de un marketing la nivel național. De asemea, va avea un suport permanent în gestionarea serviciilor și, foarte important, de consumabile pentru uz intern la preț de producător. Wash Shoes este furnizor pentru business-ul din rețea, ceea ce înseamnă că francizorii beneficiază, din prima zi de activitate, de produse de curățare, vopseluri și alte materiale consumabile, la cel mai mic preț de pe piață, astfel încât producția să aibă costuri scăzute și fiecare dintre parteneri să aibă un profit garantat.
Alte concepte din sector domenii diverse
AMA GREEN OPTIC
Franciza de optica medicala
Best Studios
Franciza videochat in studio
Imprinto
Franciza cu stampile si obiecte personalizate
Life Dental SPA
Franciza cabinete de stomatologie
Mail Boxes Etc.
Franciza servicii postale si de curierat
Museum of Senses
Franciza divertisment educational
WASH SHOES
Franciza servicii curatat si reparat incaltaminte
PRESSTO
Franciza spalatorie de rufe
Noutati
Arata tot
Educația viitorului deja există
Logiscool – franciza care transformă educația digitală într-o afacere scalabilă. Oportunitate sau provocare pentru antreprenorii români?
Francizele și adaptarea la realitate
În ultima periodă, în statele europene se dezvoltă sisteme de franciză bazate pe repararea de îmbrăcăminte și de încălțăminte.
O investiție care merită făcută
Investiția în franciza Spartan, unul dintre cele mai puternice lanțuri românești de restaurante, este una care merită făcută.
Franciză de turism de acasă
Ce ai spune dacă ai avea o agenție de turism la tine acasă, digitalizată și cu costuri reduse de administrare?