MBA-ul copiilor, un concept 100% românesc

Clever Children, un concept 100% românesc care oferă cursuri pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale copiilor precum atitudinea, comportamentul si limbajul, a fost creat în anul 2008, de Violeta Lupu, Franchise Manager al companiei. ”Violeta şi-a dorit dintotdeauna să fie profesoară şi de aici a pornit întreaga poveste,” spune Adrian, unul dintre prietenii Violetei şi totodată unul dintre fondatorii Clever Children. ”În 2007 am înfiinţat firma de training şi consultanţă Clever Business Solutions, adresată în principal pentru training-urile corporate. În martie 2008, mi-am propus să organizez şi cursuri pentru copii pentru că la momentul respectiv am identificat o lipsă, pot spune aproape in totalitate, a programelor de dezvoltare personală pentru copii pe piaţa din Bucureşti. Adrian, fiind om de vânzări a văzut în această idee o oportunitate de a deschide uşile multor companii mult mai uşor, prin intermediul părinţilor care işi aduceau copiii la cursurile noastre şi care apreciau în mod deosebit importanţa trainingului în dezvoltarea personală . Aşa a apărut Departamentul de Training pentru Copii, care oferă cursuri create integral de către noi pentru copiii din România. Programele Clever Children nu sunt trainguri luate din afară şi adaptate la piaţa românească.”, povesteşte Violeta, care deşi la vremea respectivă nu experimentase încă bucuria de a deveni mamă, era extrem de ataşată de cei mici.
Ce cursuri oferă în prezent Clever Children şi cum a fost întâmpinat acest concept?
Deşi am pornit la drum cu un singur contract încheiat, am fost sprijiniţi de părinţii copiilor. Aceştia ne-au solicitat şi alte cursuri şi ne-au ajutat să identificăm care sunt exact nevoile de training pentru copiii lor. Primul curs Clever Children, ”Codul bunelor maniere pentru copiii Clever”, l-am predat eu însămi. Cursul are o altă denumire în prezent, respectiv ”Lecţii de maniere elegante pentru copii” şi alături de acesta oferim şi alte programe de training de scurtă durată, de patru, şase sau opt lecţii, pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani (plus-minus un an), cum ar fi ”MBA-ul copiilor Clever®” - curs de educaţie antreprenorială, curaj şi iniţiativă, ”Public Speaking Superstar®”, ”NLP Training for Successful Kids®”, ”Creative Thinking for Kids”, ”GO game for Clever Kids”. În urmă cu cinci ani, când au văzut denumirile ”MBA pentru copii”, ”NLP pentru copii”, părinţii au fost puţin sceptici, însă acum lucrurile s-au schimat, iar aceştia s-au familiarizat cu toate aceste concepte. Anul trecut peste 500 de copii au urmat cursurile oferite de noi în Bucureşti, fără a pune la socoteală şi cursurile pe care le-am predat în şcoli şi cele organizate la centrele francizate din ţară.
De ce aţi ales franciza ca modalitate de extindere a centrelor Clever Children?
Imediat după terminarea studenţiei- am absolvit Facultatea de Fizică- am lucrat în firme de training unde am avut ocazia să colaborez cu multe francize internaţionale. Drept urmare, eram foarte familiari cu sistemul de franciză în educaţie. În plus, au apărut cereri concrete de la diverse firme sau antreprenori care îşi doreau să deschidă o filială Clever Children. Avem două tipologii de francizaţi asupra cărora ne îndreptăm atenţia: persoane care au experienţă în educaţie: profesori, traineri sau manageri de centre educaţionale sau persoane care au experienţă în management, în tot ceea ce înseamnă a gestiona o afacere. În prezent, pe lângă centrul propriu din sectorul 6 din Bucureşti, avem şase parteneri francizaţi: în Capitală (sect. 2), Cluj, Argeş, Prahova, Craiova şi Iaşi. Primul contract de franciză l-am încheiat în urmă cu doi ani, cu francizatul din judeţul Prahova.
Care este valoarea taxei pentru achiziţionarea unei francize Clever Children?
Avem două taxe de franciză, una pentru provincie, cea de-a doua pentru Bucureşti, deoarece în Capitală oferim posibilitatea de a achiziţiona franciza pe fiecare sector în parte. Pentru centrele francizate din provincie, taxa de franciză este de 5.550 Euro, la care se adaugă TVA. La semnarea contractului se plăteşte taxa de intrare în franciză în valoare de 4.500 Euro, restul taxei fiind distribuită în cei trei ani contractuali pentru a lăsa răgaz francizaţilor să demareze activitatea şi să aibă venituri din cursurile Clever Children. Pentru Bucureşti, la semnarea contractului, se achită taxa de intrare în franciză în valoare de 8.000 Euro.
Ce sfaturi aveţi pentru persoanele interesate să-şi deschidă o afacere în franciză?
În primul rând să nu-şi închipuie că dacă au cumpărat o franciză, o afacere la cheie, vor munci mai puţin. Câştigă într-adevăr foarte mult prin experienţa pe care o are francizorul în spate în ani şi ani de practică, cu alte cuvinte ”fură startul afacerii”, însă vor trebui să se implice total în promovarea şi dezvoltarea afacerii lor, cu sprijinul valoros al francizorului. Le recomand persoanelor interesate să achiziţioneze o franciză să analizeze foarte bine cererea de pe piaţa locală, să aleagă afacerea potrivită pentru ei şi să fie pregătiţi pentru foarte multă muncă şi implicare, pe măsura succesului pe care şi-l doresc pentru afacerea lor.
Articole citite

Când pui alături o franciză cum este Fibonacci Kids și un partener cu o vastă experiență în lumea sistemelor de siguranță pentru copii și pasionat de cele de educație adaptate viitorului, nu poate fi vorba decât de succes.
Într-o lume în care educația de calitate este tot mai căutată, programul inovator Fibonacci Kids – matematică mentală vedică, dedicat copiilor între 4 și 14 ani, și-a găsit rapid locul în inimile părinților și copiilor din Bacău.
Franciza Helen Doron, un reper global în predarea limbii engleze ca limbă străină, celebrează patru decenii de excelență în educația alternativă timpurie, fundamentată pe o abordare unică și inovatoare.
Ce ai spune dacă ai avea ocazia să modelezi viitorul copiilor și, în același timp, să îți transformi viața într-un mod semnificativ?
Viitorul copiilor noștri este important și, dacă vrem să fie asigurat, aceștia trebuie să înțeleagă ce înseamnă lumea virtuală. Franciza Coding Giants poate să asigure acest parcurs de succes.
Cele mai citite

Cu o experiență de două decenii în cadrul McDonald's România, în 2016, Constantin Puiu a preluat afacerea Hello Donuts și a transformat-o într-un brand innovator, cu identitate puternică și potențial internațional.
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Francizele săli de sport sunt în creștere în toată Europa, oferind modele de afaceri flexibile pentru pasionații de fitness. Aflați cum puteți să vă alăturați acestui trend.
Franciza RO este o prezență unică pe piața din România, atât prin concept, cât și prin apartenența la cea mai mare companie autohtonă de comerț cu produse petroliere, OSCAR Downstream.
Știai că există o franciză profitabilă care pregătește copiii, prin joc, pentru provocările viitorului?
Subiecte populare in Forum
Când matematica nu e Bau-Bau
Asa e..rolul profesorului de matematica e f important si daca de mic nu ai noroc nici mai tarziu nu cred...
Când matematica nu e Bau-Bau
Avem tineri destepti care din pacate cand ajung la maturitate ajung sa regrete ca nu s-au nascut in alta tara
Când matematica nu e Bau-Bau
Matematica depinde foarte mult de profesor,de felul cum se face inteles de invatacei,Niciodata nu ai sa intelegi matematica cand cel de la catedra iti spune sa conspectezi de...
Afacere din propria locuinţă
Investitiile in educatia viitoarei generatii este inestimabila si nobila.Desi raspunsul nu este deloc onorabil pentru noi intrebarea este: ce lasam mostenire generatiilor...
Afacere din propria locuinţă
Copiii sunt atrasi de puzzle-uri , jocuri logice dat la capitolul citit stau prost...Asa eram si noi la varsta copilariei si asa cred ca au fost toti copiii...
Afacere din propria locuinţă
Musai sa lucrezi in domeniu educatiei si-ti recomanzi investitia,dar ca sa reinvestesti colaborezi si cu alte domenii...sanatate pentru cei cu probleme medicale
2plus2 adună francizaţi în Europa
Banii sunt problema...Degeaba esti as in matematica daca toate concursurile costa bani...
2plus2 adună francizaţi în Europa
Avem olimpici si fara o pregatire speciala daca toti s-ar putea bucura de o astfel de optiune atunci i-am lasa pe toti ceilalti mult in urma si optiunile ar fi altele decat...