Cum să înlături pe cale amiabilă un partener de afaceri
Dacă membrii unei societăţi cooperează şi au încredere deplină unii în ceilalţi acest lucru se reflectă în întreaga activitate a companiei.
Există însă și cazuri în care un partener joacă pe două fronturi şi nu prezintă niciun interes pentru bunul mers al afacerii companiei. Dacă te afli în această situaţie este recomandat să discuți deschis cu partenerul respectiv şi să încerci să-l convingi să se retragă de bună voie din acționariatul companiei.
În cazul în care acesta refuză să coopereze poți depune o cerere prin care ceri înlăturarea partenerului. Aceasta trebuie să fie aprobată de cel puţin jumătate din restul acţionarilor companiei. Este ideal ca toţi acţionarii companiei să semneze petiţia prin care se cere înlăturarea partenerului de afaceri care aduce prejudicii firmei.
Încearcă pe cât posibil să nu ajungi în instanță
Pentru a evita să ajungi în instanță cu un partener de afaceri neserios poți apela la un mediator. Acesta te poate scăpa de proces. Nimeni nu vrea să-și expună situația în public, într-o sală de judecată iar medierea poate asigura discreție și confidențialitate. Un conflict poate fi rezolvat cu ajutorul unui mediator în maximum 4 ședințe, deci în mai puțin de o lună.
După excluderea unui partener din cadrul unei companii este necesar ca acțiunile acestuia să fie răscumpărate ori de către acționarii deja existenți, ori de o terță parte.
Sursa: https://franchising.plNoutati
Arata tot
Debuturi la Târgul de Francize
În fiecare an, lista expozanților de la Târgul de Francize din Varsovia se extinde cu noi concepte. Cine ni se alătură anul acesta pentru prima dată?
Logiscool: franciză de educație digitală
Logiscool este o franciză de educație digitală pentru copii, cu investiție de la 150.000 RON, într-o piață în care programarea și AI-ul câștigă teren.
Vitamix: o afacere de familie în franciză
Vitamix duce mai departe prin franciză o afacere construită în familie: produse naturiste, clienți care revin și un sistem format în peste 20 de ani.
Afacerea de familie: cum poate ajuta franciza
Peste 60% dintre companiile europene sunt afaceri de familie. Franciza poate aduce proceduri, instruire și sprijin pentru dezvoltarea lor.