Studenții români vor să fie proprii lor șefi
În același timp, 56% dintre tineri consideră oportun să devină antreprenori după acumularea de experiență profesională. Studiul Barometrul antreprenoriatului românesc a fost realizat de EY România în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București şi se bazează pe răspunsurile a 765 studenți, majoritatea aflați în an terminal la facultăți cu profil economic.
97% dintre tinerii respondenți sunt dispuși să muncească din greu pentru a obține ceea ce își doresc, iar 86% sunt dispuși să își asume riscuri în acest sens. De asemenea, majoritatea respondenților consideră viziunea ca fiind cea mai importantă calitate a unui antreprenor de succes, urmată de motivație, pasiune și capacitatea de a inova.
Educația antreprenorială
38% dintre tinerii studenți români spun că educația și pregătirea antreprenorială s-au îmbunătățit într-o oarecare măsură în ultimul an în universitatea lor, iar 48% dintre ei au luat contact cu profesioniști din domeniul studiat în cadrul universității. Cu toate acestea, 44% dintre studenții intervievați spun că universitatea pe care o urmează îi pregătește într-o măsură medie pentru a deveni antreprenori.
Cele mai importante trei măsuri care ar susține universitatea în dezvoltarea spiritului antreprenorial în percepția studenților ar fi: simulări de tipul creează și administrează propria afacere, stagii de practică în companii antreprenoriale și cursuri de educație antreprenorială.
Cultura antreprenorială
Cele mai importante trei motive pentru a începe propria afacere sunt considerate împlinirea aspirațiilor prin punerea în practică a propriilor idei, independența și capacitatea de a fi propriul șef și perspectiva realizării de venituri din antreprenoriat. În ceea ce privește cele mai importante trei obstacole pentru a începe propria afacere, studenții menționează: lipsa capitalului de început, teama de eșec și situația economică incertă. În privința capitalului, fondurile europene ar reprezenta sursa principală de finanțare a start-up-ului personal.
Cei mai importanți factori ai succesului în afaceri sunt considerați de către tineri: ideea afacerii, calitatea planului de afaceri și calitatea rețelei de contacte de business.
Dacă doar 5% dintre antreprenorii români respondenți în studiul EY Barometrul antreprenoriatului românesc consideră că eșecul în afaceri este în societatea românească perceput ca prilej de învățare, tinerii studenți sunt mult mai optimiști. 22% dintre ei consideră eșecul în afaceri o oportunitate bună de a învăța. Tot tinerii sunt mai optimiști decât antreprenorii consacrați în privința mentalităților românești: 47% consideră că spiritul antreprenorial este susținut de mentalitățile și valorile locale, față de doar 35% dintre antreprenori care consideră același lucru.
Printre studenții români, cea mai mare notorietate ca antreprenor o deține Ion Țiriac, urmat de Marius Ghenea, antreprenor în serie şi business angel, și Dragoș Anastasiu (Eurolines). În cazul antreprenorilor străini, Steve Jobs este devansat ca notorietate de Bill Gates în rândul tinerilor români.
“Iniţiativa poate fi considerată cel mai eficient catalizator al progresului, iar expresia acesteia în mediul economic actual este reprezentată de către spiritul antreprenorial. Continuând această logică, importanţa şi impactul antreprenoriatului asupra societăţii contemporane devin evidente pentru oricine observă faptul că societăţile mici şi mijlocii, rezultat indiscutabil al fenomenului antreprenorial, reprezintă unul dintre motoarele esenţiale ale economiei mondiale”, a declarat Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Prorector al Academiei de Studii Economice București.
“Dacă în studiul nostru Barometrul antreprenoriatului românesc chestionarul este adresat antreprenorilor, în studiul de față cei care ne-au răspuns au fost tinerii studenți. Răspunsurile lor dovedesc că interesul pentru această opțiune de carieră este foarte mare, ceea ce nu poate fi decât o motivație în plus pentru sprijinirea dezvoltării unui ecosistem antreprenorial, astfel încât tinerii să aibă acces la educație specifică, cele mai bune capabilități de cercetare, rețele de oameni de afaceri, instrumente de finanțare și programe care să le dezvolte abilitățile antreprenoriale,” a declarat Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.
Despre studiu
Cercetarea Barometrul educației și culturii antreprenoriale în rândul tinerilor a fost realizată în perioada 3 – 29 iunie 2014, în rândul studenților din universitățile din România aflați în an terminal, pe un eșantion de 765 de studenți.
Despre EY România
Ernst & Young (EY) este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014.
Articole citite

Logo-ul este primul lucru care le vine în minte oamenilor despre un brand, motiv pentru care este important ca aceștia să îl rețină ca pe o aminitire pozitivă.
Chiar dacă multe dintre ele sunt „locuri în care nu se întâmplă nimic“, business-urile locale se pot dezvolta foarte bine şi în oraşele mici. Trebuie să fiţi doar mai atenţi la specificul fiecărei localităţi în parte şi mai ales la necesităţile locuitorilor. Publicaţia „Adevărul“ ne propune o trecere în revistă cu idei de afaceri în oraşe mici.
Ernst&Young a publicat raportul Women. Fast forward: The time for gender parity is now, care și-a propus să afle răspunsul la două întrebări: care sunt cele mai importante bariere în dezvoltarea profesională a femeilor şi care sunt elementele care le pot propulsa în carieră.
Atunci când îşi aleg denumirile firmelor, imaginaţia românilor nu are limite. Cei mai mulţi dintre români aleg cu sufletul, cu speranţă şi, în unele cazuri, cu foarte mult umor. Dovadă studiul făcut de compania Keysfin care a căutat cele mai originale denumiri de firme.
Jones Lang LaSalle a realizat un studiu care analizează extinderea şi prezenţa a 250 de retaileri internaţionali în peste 57 de pieţe comerciale importante. Citeşte pe ce loc se află Bucureştiul şi ce capitală ocupă poziţia fruntaşă.
Cele mai citite

Sistemele de franciză pot fi clasificate în moduri variate, în funcție de anumite caracteristici, dar ele sunt fundamental diferite în funcție de 3 criterii.
Franciza din Republica Moldova a mai deschis o locație în București, în locul ocupat până în vară de Andy`s Pizza.
Subway a detronat McDonald’s în topul celor mai mari fast-food-uri din întreaga lume.
Dacă vrei sa-ți deschizi o franciză bancară trebuie să ai experiență în vânzări sau să fi lucrat într-o bancă sau o societate de asigurări.
Jumbo, lanțul de magazine grecești, continuă să-și extindă rețeaua de franciză din Balcani prin deschiderea de noi unități în 2018.
Subiecte populare in Forum
Idei de afaceri în oraşe mici
Mi-as dori sa rasara soarele si in orasele mici...dar din pacate nu prea vad cum...Multumesc pt ideile atat de interesante prezente pe acest site...
Idei de afaceri în oraşe mici
Idei de afaceri foarte interesante .Cei mai tineri si nu numai s-ar putea inspira si succesul nu va intarzia sa apara si va rasari soarele si in orasele mici
Egalitatea de gen generează performanţe mai bune în companii
Teoretic este egalitate dar practica dovedeste cu totul altceva.Pe umerii femeilor ,desi par fragili,apasa responsabilitati duble legate atat de viata profesionala dar si de...
De unde se inspiră românii când aleg numele firmelor
Se inspira din orice..plus ca la imaginatie stam foarte bine:))
De unde se inspiră românii când aleg numele firmelor
Interesant articol..la Bailesti mi se pare ca ar fi nimerit Sf Amza si sper ca nu maimutele ar inspira numele unui salan de infrumusetare
Ce loc ocupă România în topul destinaţiilor preferate de retaileri
Ei sunt cei care pierd si nici nu stiu ce
Ce loc ocupă România în topul destinaţiilor preferate de retaileri
Cei din urma vor fi cei dintai....
Ce loc ocupă România în topul destinaţiilor preferate de retaileri
Bine ca nu suntem spre varful...cozii ,ne multumim si cu mijlocul spre start