Love. Peace. Coffee.
Acum, Tucano Coffee este o rețea internațională formată din 16 cafenele, situate în 5 țări ale lumii și care promovează intens filozofia "Love.Peace.Coffee.", unde dragostea este acel sentiment înălțător, pacea reprezintă starea spiritului aflat în armonie, iar cafeaua aduce bucuria savurării băuturii preferate. Acest motto a fost inspirat de perioada rock'n'roll-ului și de cultura hippie, conform căreia oamenii au vrut să se întoarcă la natură prin iubire, pacifism și gândire liberă. Despre planurile companiei, fondată în 2011, am vorbit cu Ruslan Cojocaru, fondatorul brand-ului Tucano Coffee.
Ne puteți spune povestea Tucano Coffee? Cum s-a născut afacerea și cum a devenit un brand internațional de franciză?
"Tucano Coffee a fost inspirat de dragostea de a călători, de interesul față de lume, de cultura hippie și de simțul vieții. De aici vine și sloganul nostru: "Love.Peace.Coffee." Am călătorit mult în lume și am intrat în diferite cafenele, testând propriile lor produse. Întorcându-mă acasă, în Moldova, mi-am dat seama că acest tip de cafenea lipsea la Chișinău, așa că am decis să deschid prima mea cafenea. Desigur, a fost un drum lung până când s-a născut conceptul final. Procesul a început în 2010 și a durat un an și jumătate, timp în care am proiectat imaginea și oferta noastră. După finalizare, am deschis prima noastră locație în noiembrie 2011. Ulterior, compania a început să se dezvolte în Moldova și în România. Ne gîndeam deja să devenim o rețea de franciză, dar acest lucru nu a fost prioritar pentru noi în acel moment. Mai târziu, un om de afaceri de succes ne-a abordat întrucât îi plăcea conceptul și a dorit să cumpere drepturile de franciză. Acest lucru ne-a dat primul impuls, ceea ce ne-a încurajat să dezvoltăm sistemul de franciză Tucano Coffee, care s-a dovedit a fi de succes. De atunci, ne-am dezvoltat foarte mult și avem în plan mai multe deschideri de locații noi."
Care sunt principalele elemente ale conceptului de franciză Tucano Coffee? Ce vă diferențiază de concurenții dumneavoastră?
"Folosim doar cafea proaspăt prăjită și boabe de cafea atent selectate de către experții noștri, din cele mai bune zone productive din lume. Utilizăm doar echipamente premium, cum ar fi mașinile de cafea Marzocco și râșnițele de cafea Mahlkonig. Preferăm boabele de cafea prăjite ușor și moderat, astfel încât să păstreze aromele și uleiul din boabele de cafea. De asemenea, acordăm o atenție deosebită formării personalului. Înainte de a-și începe activitatea, angajații noștri urmează cursurile de barista organizate de SCAE (Speciality Coffee Association of Europe). În plus față de băuturile noastre care au la bază cafeaua, suntem mândri de cele peste 30 de tipuri de brânzeturi, precum și de rețetele special realizate care au ca ingrediente aceste brânzeturi. În plus, cafenelele noastre oferă o atmosferă unică și datorită atenției pe care am acordat-o designului interior. Elementele etnice se amestecă cu elementele moderne, creând o armonie interesantă. Lucrăm cu mai mulți furnizori de mobilier și echipamente care respectă standardul stabilit de noi. În cafenelele noastre, avem bucuria de a organiza diverse seri cu tematică, la care participă o serie de personalități interesante și muzicieni, au loc seminarii de chitară care se organizează în mod regulat. Noi ne tratăm francizații ca parteneri și acest lucru este foarte important pentru ei, întrucât construim rețeaua de franciză împreună. Aceștia au acces la materialele noastre despre afaceri pentru a înțelege clar procesele de lucru. În consecință, ne putem dezvolta împreună și învățăm unii de la alții. Transparența este foarte importantă pentru noi și întotdeauna acceptăm feedback-uri despre produsele noastre, politica de prețuri și strategia noastră de afaceri."
Rețeaua Tucano Coffee s-a extins foarte rapid în ultimii șase ani. Care au fost pietrele de temelie ale expansiunii?
"Într-adevăr, Tucano Coffee crește rapid. În 2011, am deschis prima noastră cafenea. Apoi, în 2013, a fost deschis primul nostru centru comercial. În 2014, am lansat sistemul de franciză și am deschis prima noastră locație în București. Până în 2015, deschisesem șapte unități în România și una în Emiratele Arabe Unite. În 2017, ne-am extins în Rusia, unde am deschis o cafenea în St. Petersburg, apoi în Kârgâzstan. În cursul anului 2018, avem în plan deschiderea primelor noastre locații în Regatul Unit al Marii Britanii, Germania, Olanda și Cipru."
Care sunt planurile pentru viitor?
"Pe lângă deschiderile de noi locații menționate anterior, ne concentrăm pe Europa de Est și pe dezvoltarea viitoare a pieței rusești și a țărilor CSI. Apoi intenționăm să ne îndreptăm atenția către Asia, mai precis către piața uriașă din China. Desigur, piața ungară joacă un rol-cheie în strategia noastră de expansiune, deoarece formează o punte între Vest și Est. Este destul de aproape de noi ca să o privim ca pe o țară estică, dar este foarte aproape și de vest, astfel că tradițiile occidentale sunt foarte prezente, cum ar fi deschiderea spre nou. Există o cultură unică a cafelei, consumatorii sunt bine informați și educați în mod expres. Intrarea pe piața ungară ar fi un mare pas, de unde am putea continua să ne extindem în țările occidentale."
Care este partenerul ideal pentru franciza Tucano Coffee? Care sunt calificările și cerințele necesare pentru a deveni partener de franciză?
"Este foarte important pentru noi ca viitorii parteneri să fie de acord cu valorile Tucano Coffee: gândirea deschisă, orientarea către ecologie, lucrul în echipă, iubirea, pacea, cafeaua. Ne plac oamenii care au o bună intuiție, sunt deschiși spre noi aventuri, noi locuri și stiluri de viață. În plus, este necesar și un capital propriu pe care partenerul îl va investi în Tucano Coffee."
La ce sprijin se pot aștepta viitorii parteneri de franciză din partea francizorului?
"Rolul nostru este să stăm aproape de partenerii noștri încă de la început și să le oferim toate informațiile și asistența de care au nevoie. Începând cu sprijinul privind găsirea locației potrivite și până la pregătirea online și personală. Datorită centrului logistic de care dispunem, partenerii noștri primesc întotdeauna cele mai bune prețuri pentru echipamente, mobilier, ustensile și consumabile. Cu o săptămână înainte de deschidere, echipa noastră va asista partenerul la fața locului și va oferi tot sprijinul în săptămâna de după deschidere. Desigur, trebuie să menționez și sprijinul privind activitățile de marketing, precum și accesul pe care francizații îl au întotdeauna la rezultatele cercetării de piață pe care o facem în vederea unei dezvoltări optime."
În România, franciza Tucano Coffee este prezentă momentan în 5 mari orașe (București – 3 locații, Arad – 2 locații, Cluj-Napoca – 1 locație, Brașov – 1 locație, Timișoara - 1 locație). Iată ce spune unul dintre francizații Tucano Coffee din România:
"Colaborarea cu francizorul Tucano Coffee înseamnă succes la toate nivelurile. Am ales Tucano Coffee cu inima, pentru că m-am îndrăgostit la prima vedere de conceptul unic de cafenea, de specialitățile de cafea, de design și de membrii minunați ai familiei Tucano. a fost mereu lângă mine, de la căutarea locației celei mai potrivite pentru propria mea cafenea, până la suport continuu și instruire ulterioară. Sunt încântată de decizia pe care am luat-o, care a depășit așteptările mele în ceea ce privește această afacere! Cu dragoste, Raluca" (Raluca Stavrescu, Managing Director al cafenelei Tucano Coffee din Arad)
Antreprenorii care iubesc cafeaua, care se regăsesc în filozofia de viață a acestei francize unice și mai ales sunt deschiși către nou și vor să aibă propria cafenea în stilul Tucano Coffee, ne pot scrie pe adresa mcoman@profitsystem.ro.
Articole citite
Sărbătorile sunt un imbold pentru a alege o franciză care își dovedește maximul de potențial în aceste perioade de peste an. O astfel de franciză, definită de tradiție și rafinament, este Leonidas.
Imaginează-ți că deții propria cafenea, un loc unde fiecare ceașcă de cafea oferă un moment de bucurie și relaxare clienților tăi. Aceasta este povestea franciza First Cafe.
Franciza Crazy Bubble, cu zecile ei de puncte de desfacere pe tot teritoriul României, este o afacere deja consactată, cu o evoluție impresionantă în cei doar câțiva ani de la lansarea pe piața autohtonă.
Franciza Dogu a devenit o oportunitate semnificativă pentru cei care vor să își deschidă o afacere gastronomică de succes.
Ciorbe și Plăcinte, unul dintre cele mai îndrăgite lanțuri de restaurante din București, a deschis o nouă locație, ca parte a unei strategii de extindere în cadrul comunităților urbane.
Cele mai citite
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Franciza RO este o prezență unică pe piața din România, atât prin concept, cât și prin apartenența la cea mai mare companie autohtonă de comerț cu produse petroliere, OSCAR Downstream.
La 20 de ani și-a făcut propria cafenea "5 to go" cu banii cu care ar fi trebuit să-și cumpere prima mașină
Un concept foarte cunoscut de americani, care se extinde în Vestul Europei dar care a început să stârnească interesul și în regiunea noastră, este cel de franciză care se ocupă cu închirierea de rochii și costume.
Subway a detronat McDonald’s în topul celor mai mari fast-food-uri din întreaga lume.
Subiecte populare in Forum
Povestea din cutie
Asa este daca ai sanatate le ai pe toate..Cat despre stilul de viata sanatos e f greu....
Povestea din cutie
Numai cat auzi 'STIL DE VIATA SANATOS " si atentia iti este acaparata.Cel mai de pret lucru este sanatatea si pe urma vin toate
Povestea din cutie
Suntem prea saraci ca sa nu ne pese cum ne alimentam daca asta inseamna sanatate atunci numarul adeptilor este sigur in crestere
Concept franţuzesc cu iz moldovenesc
La moldoveni este toata nadejdea,la Prut si dincolo ....
Concept franţuzesc cu iz moldovenesc
Lumea buna a micului Paris...a ramas in urma dar parfumul manierelor elegante reinvie si de ce sa nu ajunga si la ....Iasi
Cum ajungi de la una, la 10 francize
Trebuie sa ai mare curaj daca maresti incasariele prin marirea numarului puncteleor de desfacere este o metoda pe care nu oricine are curajul s-o aplice ,cu atat mai mult o...
Cum ajungi de la una, la 10 francize
Buna ziua, Unde aveți predominant punctele de lucru? În centre comerciale sau stradal? Multumesc.
Inspirat de colonelul Sanders
Din start figura romanului este mult mai simpatica deci nu poate fi vorba de copie,logo-ul lui dormi cu el sub perna,trebuie sa castige in instanta,felicitari