5 to go își redeschide cafenele
Întreruptă din cauza epidemiei de coronavirus, activitatea repornește în sistem “to go” și „drive” iar la fiecare espresso, espresso lung sau americano, clienții vor mai primi câte o cafea. Anunțul a fost făcut de Radu Savopol, unul dintre cofondatorii brandului care numără nu mai puțin de 140 de locații în București și alte 17 locații din țară.
Cu o lună în urmă, afacerea era întreruptă temporar. “Deși puteam alege posibilitatea de a vinde la ușă sau la geam pentru mai mult de 70% dintre locațiile noastre, nu vreau să ne asumăm, în acest moment, riscuri și mizez pe înțelegerea din partea francizaților de a respecta acest lucru. Trebuie să avem o comunicare și o activitate coerentă și unitară la nivelul întregului grup”, spunea Savopol.
Odată cu reluarea activității, el estimează că, în prima săptămână, vânzările vor ajunge la 50% din normal. În timpul acestei pauze forțate a pregătit un plan de relansare. Campania “More coffe – less bucks” susține demersul și se concretizează prin oferirea unei doze duble de cafea clienților, pentru a le mulțumi că au rămas fideli.
Toate măsurile de prevenție luate la izbucnirea crizei, adică utilizarea dezinfectantului pentru mâini în toate locațiile, servirea băuturilor exclusiv în pahare „to go”, oferirea de capace și palatine de către barista și încurajarea plății electronice vor rămâne în vigoare. În plus, vor fi luate măsuri de protecție noi care prevăd reorganizarea spațiului și a timpului petrecut în locații. Se renunță la locurile de ședere. Referitor la acces, în spațiile de până la 20 de metri patrați va avea aces doar câte o persoană, pe rând, iar în cele cuprinse între 20 și 40 de metri patrați câte două, cu păstrarea distanței de 1,5 metri între clienți. Măsuri suplimentare îi vizează și pe angajați, respectiv purtarea obligatorie a măștilor și mănușilor.
Radu Savopol a adăugat că, în noua situație, ar trebui să relocheze 3-5 locații, din cauza unor neînțelegeri cu privire la chirii.
Ideile de afaceri sunt globale. Prin urmare, acest articol a fost preluat din portalul sârb al companiei noastre. Vom continua să vă prezentăm idei interesante din alte țări în care ne desfășurăm activitatea dar și din mediul de afaceri autohton.
Articole citite
Un sistem de franciză, așa cum este 5 to go, nu mai are nevoie de nici un alt argument pentru a-i deveni partener în momentul în care prezintă cifrele afacerii și acestea sunt mai mult decât edificatoare.
Brandul 5 to go a făcut un nou pas pentru consolidarea și dezvoltarea afacerii, deschizând un prim flagship store în centrul istoric al municipiului Brașov.
Brandul românesc 5 to go a ajuns foarte aproape de pragul de 500 de cafenele, asta însemnând că, doar în aces an, la fiecare două zile s-a deschis o nouă unitate.
Franciza 5 to go crează partenerilor săi o nouă posibilitate de dezvoltare a afacerii, printr-o colaborare inedita cu Red Bull.
Brandul 5 to go își extinde afacerile conform așteptărilor clienților, diversificându-și astfel accesibilitatea la produsele pe care le oferă.
Cele mai citite
Subway a detronat McDonald’s în topul celor mai mari fast-food-uri din întreaga lume.
Sezonul cald care se apropie este cel mai propice moment pentru începerea unei afaceri cu înghețată, iar oferta Ice and Roll și Cake and Roll face toți banii.
Franciza Nomasvello oferă oportunitatea de a te alătura unei afaceri profitabile în domeniul epilării definitive.
La 20 de ani și-a făcut propria cafenea "5 to go" cu banii cu care ar fi trebuit să-și cumpere prima mașină
Iată că precedentul a fost creat pentru franciza Bella Italia Pizza Express! Ce mai rămâne de făcut? Nimic mai simplu ...
Subiecte populare in Forum
Trenul Subway staționează la Gara de Nord
https://garanord.md
Trenul Subway staționează la Gara de Nord
GaraNord.md
Trenul Subway staționează la Gara de Nord
GaraNord.md
Trenul Subway staționează la Gara de Nord
Salutare, iaca cand o sa avem un subway care trece si pe la GaraNord.md atunci va fi normal)
Afaceri simple și câștiguri rapide
Ponuka pôžičiek medzi jednotlivcami na Slovensku Hľadáte veriteľa alebo investora pre svoje projekty: Podnikateľské pôžičky, Osobné pôžičky, Pôžičky na...
Soluție pentru o afacere cu viitor
ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...
Soluție pentru o afacere cu viitor
ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...
Soluție pentru o afacere cu viitor
Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai săraci și în lupta împotriva sărăciei și oferim împrumuturi pe termen scurt, mediu și...