Extinderea francizei în pandemie

Bogdan Pandea, fondatorul francizei Captain Bean
Bogdan Pandea, fondatorul francizei Captain Bean / Deși părea că 2020 nu va decurge așa cum fusese planificat, pandemia s-a dovedit a fi, de fapt, cea care a creat contextul perfect pentru extindere
Joi
07.01.2021
Anul 2020 a fost unul plin de schimbări pentru Captain Bean, însă acestea au avut un impact pozitiv asupra brandului și au făcut posibilă extinderea la nivel național
 

Din fericire, Captain Bean, o franciză inovativă care urmează trendul international, se numără printre brandurile ce pot scoate în evidență și aspectele pozitive ale anului trecut, respective atingerea obiectivului și extinderea la nivel național în ciuda tuturor provocărilor apărute.

Principalii factori care au influențat activitatea companiei sunt: interesul pentru franciză, deschiderea locațiilor noi, echipa, și, bineînțeles, declanșarea pandemiei.

Începutul lui 2020 a fost foarte promițător, având în vedere că, în decembrie, tocmai se deschisese o locație nouă. La finalul anului, în vreme de criză, Captain Bean a ajuns la 18 locații în 7 orașe din țară, inclusiv în Capitală.

Declanșarea pandemiei și efectele sale asupra economiei au reprezentat pentru Captain Bean un moment cheie, în care strategia și planurile au trebuit regândite și adaptate noului context. Având în vedere că locațiile au fost închise temporar, activitatea s-a concentrat pe punerea “la punct” a sistemului de franciză, cu accent pe aspectele care aveau să aducă rezultate pe termen lung și nu instantaneu.

În același timp, și solicitările numeroase primite din partea unor potențiali francizați au avut o contribuție importantă în dezvoltarea sistemului de franciză. Interesul manifestat de oameni față de franciza Captain Bean a fost cel care ne-a convins că facem lucrurile așa cum trebuie, și ne-a încurajat să continuăm să lucrăm la extinderea brandului. Deschiderile locațiilor noi au fost cele care ne-au dat încredere și ne-au motivat să lucrăm în continuare la atingerea obiectivelor setate la începutul anului, ajungând chiar să le depășim”, a declarat Bogdan Pandea, fondatorul Captain Bean.

Deși, inițial, părea că 2020 nu va decurge așa cum fusese planificat, pandemia s-a dovedit a fi, de fapt, cea care a creat contextul perfect pentru extindere, acela în care oamenii au devenit mult mai motivați să își înceapă propriile afaceri. „M-am bucurat să văd tineri care caută oportunități și care au luat o franciză de la noi. Mai e și categoria oamenilor care au fost angajați și pandemia le-a arătat o nouă cale. Un job nu înseamnă ceva sigur și atunci s-au hotărât să construiască ceva pentru ei. Am avut foarte multe call-uri cu persoane care erau interesate de o oportunitate care să îi salveze de o eventuală următoare criză”, a adăugat deținătorul francizei.

“Faptul că în 2020 am reușit să ne atingem obiectivele setate privind extinderea brandului la nivel național ne-a încurajat ca anul acesta să creștem acest obiectiv și să ne depășim pe noi înșine. Pentru prima parte a anului avem deja trei parteneri pregătiți să deschidă noi locații Captain Bean. În total, în 2021 ne propunem să deschidem alte 36 de locații, atât împreună cu partenerii noștri actuali, cât și cu viitorii antreprenori care sunt interesați de franciza Captain Bean”, a mai spus Bodgan Pandea.

Captain Bean și-a început activitatea în 2014. Dezvoltarea lanțului de cafenele în concept to go a fost organică, bazată pe cererile constante ale clienților, relaționarea permanentă cu aceștia, sponsorizarea și participarea la peste o sută de evenimente și implicarea în proiectele comunității. Odată cu trecerea timpului, au fost definite proceduri, au fost stabiliți furnizori stabili, au fost trasate strategii și a fost câștigată multă experiență. Bogdan Pandea a văzut oportunitatea de a dezvolta brandul în sistem de franciză când a conștientizat că are toate resursele necesare pentru ca business-ul să se desfășoare în mod controlat, predictibil și eficient.

Captain Bean mizează pe diversitate și inovație, având o gamă variată de băuturi pe bază de cafea, dar oferă clienților și croissante, cookies, batoane vegan-friendly, mixuri de fructe și nuci, alături de băuturi răcoritoare fără cofeină, fresh-uri, ceaiuri sau apă. Toate sunt de bună calitate și asigură un avantaj pentru viitorii francizați.

Cei care doresc se alăture conceptului Captain Bean pot găsi detalii în Catalogul de franciză postat pe portalul nostru.


Business Development Manager

Articole citite

Franciză pregătită de Halloween /27.10.2025

Halloween, o sărbătoare așteptată de milioane de oameni, este pentru ciocolateriile Leonidas un prilej de a pune la dispoziția francizaților produse unice, care aduc clienților lor o savoare unică, dar și bucurie.

Plug In Cafe, o francizǎ cu viziune /21.10.2025

Franciza Plug In Cafe, construitǎ din pasiunea pentru cafea a Alka Group, este un concept inovativ. Mirel Ciorogariu, un francizat de succes, ne povestește despre avantajele acestui business.

Latte Caffee To Go, o afacere din care ai doar de câștigat /01.10.2025

Dacă vrei să deschizi o cafenea fără să fi avut experiență în domeniu, cea mai bună soluție este franciza Latte Coffee To Go. Nu ai nevoie de angajați, iar investiția este pentru orice buzunar și se recuperează rapid.

Un concept românesc, franciză de succes /25.09.2025

Dogu este un concept românesc care a devenit franciză și are deja un nume în piață. Despre ce înseamnă acest brand și de ce este el interesant pentru viitorii parteneri, ne spune Otilia Călin, cofondatoare Dogu.

Plug In Cafe - un concept inovativ de cafenele care se adresează nevoilor unei lumi în continuă mișcare /04.08.2025

We recharge you for your daily experiences – Aceasta este misiunea brandului Plug In Cafe – într-o lume în continuă mișcare, Plug In Cafe se poziționează în drumul oamenilor pentru a-i susține să-și ducă ziua și proiectele la capăt cu succes, datorită preparatelor sale pe bază de cafea.