Investiție de 1.700.000 lei în piața mobilei
Lemet a deschis un nou magazin Lem’s în nordul Moldovei și a ajuns la o suprafață totală de retail, la nivelul întregii țări, de peste 65.000 de mp.
Ne este greu să ne debarasăm de multe lucruri din viața noastră. Mobila este unul dintre ele. Cert este că dacă vrem să ne cumpărăm piese noi de mobilier, avem de unde alege.
Lemet, unul dintre cei mai mari producători de mobilă la nivel naţional, care se extinde și în sistem de franciză, a inaugurat un magazin LEM’S, informează un comunicat de presă al companiei. În prima jumătate a anului au fost deschise șase magazine LEM’S în orașe mari precum Constanța, Pitești sau Sighetu Marmației. De data aceasta LEM’S ajunge în nord-vestul țării și deschide un nou magazin la Rădăuți, județul Suceava, în urma unei investiții de circa 1.700.000 lei. Cu acest spaţiu comercial deschis în Rădăuți, reţeaua LEM’S are o suprafaţă totală de retail, la nivelul întregii ţări, de peste 65.000 de mp.
”Magazinul de la Rădăuți este ce-l de-al 8-lea magazin deschis anul acesta, urmând ca până la sfârșitul anului să deschidem alte șapte unități. Extinderea rețelei de magazine LEM’S continuă, urmărind dezvoltarea de spații tot mai generoase. Toate unitățile deschise anul acesta au peste 800 mp, majoritatea fiind localizate în centre comerciale noi” a declarat Adrian Rizea, directorul comercial al rețelei.
Fabrica de mobilă Lemet din Câmpina este o afacere de familie, fondată în anul 1991. Magazinele din rețeaua de vânzare a produselor fabricii Lemet funcționează sub denumirea Lem's. Compania are în prezent peste 100 de magazine, cea mai mare parte din acestea fiind operate în sistem de franciză. Atât în fabrica Lemet cât şi în reţeaua LEM’S activează peste 1.250 de angajaţi.
Pe piața locală de mobilă concurează companii ca IKEA, Elvila, kika, Lemet, Mobexepert, Casa Rusu, Neoset, o parte dintre acestea extinzându-se și în sistem de franciză. În afară de Lemet și Casa Rusu a anunțat că își va extinde rețeaua de magazine în acest an: 19 unități noi, dintre care aproximativ jumătate vor fi francize.
(L.N.)Noutati
Arata tot
Debuturi la Târgul de Francize
În fiecare an, lista expozanților de la Târgul de Francize din Varsovia se extinde cu noi concepte. Cine ni se alătură anul acesta pentru prima dată?
Logiscool: franciză de educație digitală
Logiscool este o franciză de educație digitală pentru copii, cu investiție de la 150.000 RON, într-o piață în care programarea și AI-ul câștigă teren.
Vitamix: o afacere de familie în franciză
Vitamix duce mai departe prin franciză o afacere construită în familie: produse naturiste, clienți care revin și un sistem format în peste 20 de ani.
Afacerea de familie: cum poate ajuta franciza
Peste 60% dintre companiile europene sunt afaceri de familie. Franciza poate aduce proceduri, instruire și sprijin pentru dezvoltarea lor.