Noi francize de la Carrefour
Retailerul francez urmează exemplul ”La Doi Pași” și deschide prima sa franciză în mediul rural, însă nu îndrăznește să se îndepărteze prea mult de Capitală.
Grupul Carrefour România anunță intrarea în rețeaua Express a două noi magazine de proximitate operate în regim de franciză, prin colaborarea cu Longintrade, în București: Express Zeno și, prin colaborarea cu T&T Food, în Ștefăneștii de Jos – Express Cosmo. În acest moment, rețeaua numără 46 de magazine de proximitate „Express”, dintre care 8 unități în orașul Brașov și 38 în București și Ilfov.
”Conceptul de franciză propus de către Carrefour România permite partenerului care are o afacere de familie (1-3 magazine) sau o rețea de magazine să păstreze, să administreze și să își dezvolte această afacere. Afacerea este în continuare condusă de către proprietarul acesteia care este asistat în gestionarea magazinului de către Carrefour România”, se arată într-un comunicat de presă remis redacției.
Pentru segmentul de proximitate, Metro, unul dintre principalii competitori Carrefour, a lansat franciza ”La Doi Pași” cu ajutorul căreia și-a făcut intrarea în zona rurală, deschizând un număr impresionant de unități în sate și comune. Programul de franciză ”La Doi Pași” este destinat micilor comercianți independenți din comerțul tradițional care dețin magazine cu o suprafață de vânzare de minimum 40 de metri pătrați și maximum 200 de metri pătrați.
Cel mai mare lanț de supermarketuri din România rămâne Mega Image, cu o rețea ce cuprinde 265 magazine în București, Constanța, Ploiești, Pitești, Brașov, Târgoviște și alte orașe, sub mărcile Mega Image (157), Shop&Go (107), AB Cool Food (1).
Alte concepte din sector comert alimentar si industrial
Noutati
Arata tot
Diverse caută Master Francizat
Diverse caută un Master Francizat în România, cu resurse de peste 100.000 EUR și capacitatea de a construi o rețea fashion la nivel național.
Fornetti: franciză de patiserie
Fornetti propune în România o franciză de patiserie bazată pe produse bake-off, trafic pietonal și operare standardizată.
Francize România 2026: alegerea corectă
Descoperă francizele disponibile în România în 2026, costurile reale și criteriile de analiză înainte să contactezi direct francizorii și să alegi.
Educația viitorului deja există
Logiscool – franciza care transformă educația digitală într-o afacere scalabilă. Oportunitate sau provocare pentru antreprenorii români?