Românii şi-au ales noile destinaţii de vacanţă
Târgul Naţional de Turism organizat la Romexpo a adunat mii de vizitatori şi sute de expozanţi.
Peste 270 de expozanţi au participat în perioada 13-16 noiembrie la Târgului Naţional de Turism organizat la Romexpo. Agenţiile de turism au venit cu oferte pentru toate buzunarele, cu reduceri de până la 40% pentru vacanţele din iarnă sau pentru cele din vara anului 2015.
Oficialii agenţiei Mareea au declarat că peste 85% dintre românii prezenţi la eveniment au căutat oferte cu reducere pentru vara anului 2015, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Christian Tour a lansat o ofertă specială, First Minute, pentru sejururile din vara anului 2015 care au putut fi achiziţionate cu un avans de doar 25 euro pe cameră, plata integrală făcându-se cu până la 21 zile înainte de data calătoriei. Valabilitatea ofertei a fost pentru toate destinaţiile din portofoliul tour-operatorului.
Compania aeriană națională a Portugaliei, TAP, a oferit reduceri de până la 15% la prețul biletelor de avion pentru 30 de destinații din Spania, Portugalia, Maroc, Brazilia, SUA, Panama și Columbia.
Clienţii Perfect Tour au putut beneficia de o reducere de până la 80% aplicată unei croaziere de 11 nopţi pe Marea Mediterană, cu un itinerar spectaculos ce ajunge până în apele Oceanului Atlantic, în Tenerife. Plecarea este pe 5 decembrie, la un tarif de 199 euro/persoană indiferent de tipul cabinei, în limita locurilor disponibile.
Printre jucătorii impotanţi din industria turismului românesc care şi-au expus ofertele în cadrul târgului au fost Christian Tour, Eximtur, Happy Tour, J'info Tours, Malta Travel, Mareea Comtur, Perfect Tour, Paralela45. Două dintre acestea funcţionează şi în regim de franciză.
Noutati
Arata tot
Logiscool: franciză de educație digitală
Logiscool este o franciză de educație digitală pentru copii, cu investiție de la 150.000 RON, într-o piață în care programarea și AI-ul câștigă teren.
Vitamix: o afacere de familie în franciză
Vitamix duce mai departe prin franciză o afacere construită în familie: produse naturiste, clienți care revin și un sistem format în peste 20 de ani.
Afacerea de familie: cum poate ajuta franciza
Peste 60% dintre companiile europene sunt afaceri de familie. Franciza poate aduce proceduri, instruire și sprijin pentru dezvoltarea lor.
Târgul de francize din Varșovia 2026
Târgul de francize din Varșovia are loc pe 22–23 octombrie 2026. Candidații pot compara oferte, iar brandurile românești pot căuta parteneri...