Republica BIO își definitivează manualul de franciză
Pe lista obiectivelor se numără și încurajarea şi consilierea unui număr cât mai mare de fermieri să producă în sistem ecologic.
”Cei mai importanţi factori necesari pentru a dezvolta o piaţă bio sănătoasă în România sunt educaţia și informarea consumatorilor, precum şi accesibilitatea produselor, atât ca număr de magazine, cât și ca preț”, susține Ciprian Stancu, fondatorul Republica BIO. ”Prin educaţie oamenii înţeleg că îşi fac cel mai mare bine pentru sănătate consumând produse ecologice şi refuzând să mai cumpere produse convenţionale pline de cele 1.400 de pesticide autorizate a fi folosite în agricultură. Prin accesibilitate, produsele bio româneşti ajung la consumator pe un lanţ de aprovizionare cât mai scurt. Asta este filosofia noastră la Republica BIO: să cumpărăm produse preponderent româneşti, direct de la fermieri, şi să le aducem consumatorilor la preţuri semnificativ mai mici decât produsele bio importate.”
Primul magazin fizic Republica BIO a fost deschis în urmă cu aproape două luni. Acesta a fost un proiect construit în detaliu, ce urmează a fi extins în regim de franciză, în țară și străinătate. Francizarea are ca scop crearea unui lanț de magazine de proximitate pentru produse certificate ecologic.
Potrivit ”antreprenorului verde”, obstacolele principale în dezvoltarea pieței bio locale sunt: un nivel de educaţie scăzut cu privire la beneficiile dietei organice; lipsa sentimentului naţional când alegem produsele la raft; numărul redus al producătorilor ecologici ce produc pentru piaţă şi nu pentru autoconsum; lipsa de implicare a autorităţilor în comunicarea a ce înseamnă alimentaţie cu adevărat sănătoasă; veniturile mai reduse ale familiilor de români.
Pornind de la aceste realități ale pieței, planurile de dezvoltare pentru Republica BIO vizează următoarele aspecte:
- Definitivarea manualului de franciză pentru România şi UE şi încheierea primelor parteneriate de franciză în următoarele 6 luni.
- Încurajarea şi consilierea unui număr cât mai mare de fermieri să producă în sistem ecologic; pentru aceştia, Republica BIO va fi partener de promovare şi desfacere a mărfii.
- Lobby guvernamental pentru descurajarea practicilor ne-etice ale producătorilor care folosesc naivitatea şi lipsa de informare a consumatorilor pentru a prezenta ca ”aproape bio” produsele convenţionale, cultivate cu produse chimice.
Noutati
Arata tot
Debuturi la Târgul de Francize
În fiecare an, lista expozanților de la Târgul de Francize din Varsovia se extinde cu noi concepte. Cine ni se alătură anul acesta pentru prima dată?
Logiscool: franciză de educație digitală
Logiscool este o franciză de educație digitală pentru copii, cu investiție de la 150.000 RON, într-o piață în care programarea și AI-ul câștigă teren.
Vitamix: o afacere de familie în franciză
Vitamix duce mai departe prin franciză o afacere construită în familie: produse naturiste, clienți care revin și un sistem format în peste 20 de ani.
Afacerea de familie: cum poate ajuta franciza
Peste 60% dintre companiile europene sunt afaceri de familie. Franciza poate aduce proceduri, instruire și sprijin pentru dezvoltarea lor.