Cafeaua „din mers”, de la modă la obicei
Unul dintre motivele creşterii consumului de cafea în România este “explozia” produsului “coffee to go”
De curând, România a înregistrat o adevărată explozie a micilor antreprenori care s-au axat, şi unii chiar specializat, pe domeniul “coffee to go”. Această abundenţă nu reflectă, însă, o suprasaturare a pieţei. Domeniul este într-un stadiu incipient, piaţa având un potenţial imens, încă neexploatat. Potrivit lui Vlad Timaru, fondator „Coffee2Go”, parcurgem o etapă a băuturilor mari, cu mult lapte, dar şi cu multă cafea. Sunt preferate locaţiile care servesc băuturi cât mai mari, compuse din una, două sau trei shot-uri de espresso - de aici venind, într-o anumită măsură, şi creşterea consumului de cafea care s-a înregistrat în România în ultimul an; dacă până nu demult clientul se mulţumea cu un preparat din 6-9 grame de cafea, acum o băutură în ton cu timpurile trebuie să aibă cel puţin 12-14 grame de cafea; dacă acum ceva vreme se vorbea despre “cafeluţa de dimineaţă”, acum ceşcuţele de 100ml au devenit desuete, fiind înlocuite de cănile mari, cu un volum de 400-500 ml.
„Trendul «coffee to go» va deveni în scurt timp mai mult decât o «modă», va deveni un obicei”, este de părere Vlad Timaru. „Este doar o chestiune de timp până când acest produs va înlocui shot-ul de espresso consumat în incinta unei cafenele. Într-o economie atât de dinamică precum cea din România, consumatorii nu mai găsesc timpul tabietului «espresso»; totul se petrece în grabă, timpul pare că trece mult prea repede, încât nevoia de cafea este satisfăcută din mers, în drum spre serviciu, în drum spre casă, în tren, în maşină, şi în general oriunde o poţi lua cu tine. În Occident, apariţia cafelei «to go» a fost o necesitate, iar piaţa din România n-aş spune că a copiat «moda», ci mai degrabă că s-a adaptat la cerinţele şi nevoile contemporane.”
În opinia fondatorului Coffee2Go, pentru a putea prepara şi vinde produsul, şi ulterior pentru a convinge clientul să revină pentru “coffee to go”, trebuie îndeplinite concomitent mai multe condiţii. Raportul calitate/preţ/cantitate trebuie să fie unul adaptat segmentului de consumatori vizat. Igiena şi profesionalismul în procesul de preparare sunt principii de la care nu se poate face rabat. Rapiditatea servirii este necesară în acest domeniu în care mai toţi consumatorii sunt “pe fugă”.

Localizarea coffee-spot-ului aduce mai mult de 50% din succesul afacerii; un coffee shop bine poziţionat, uşor accesibil consumatorilor, este mult mai frecventat decât unul similar poziţionat neinspirat. Meniul variat este necesar pentru a oferi posibilitatea clientului să-şi aleagă produsul care îi satisface cât mai complet preferinţele. Abilităţile de comunicare ale celui care serveşte sunt de natură să facă clientul să revină; nu e de ajuns să atragi doar prima dată; este foarte important ca acel client să revină, să devină fidel, relaţia consumator fidel – vânzător devenind una aproape personală. În plus, fiecare furnizor de "coffee to" go trebuie să aibă o poveste, poveste în care consumatorul trebuie să se simtă un actor important. Comunicarea de brand are acest rol, de a spune povestea în aşa fel încât vânzătorul, consumatorul, produsele să devină actori principali ai unei poveşti zilnice care să devină în timp o rutină.
Coffee2Go a fost înfiinţată în februarie 2013. La acel moment, această piaţă, a cafelei “to go”, era destul de restrânsă, clienţii neavând multe alternative; puteai alege fie cafeaua de la automate, fie pe cea a marilor lanţuri de cafenele sau fast-food-uri; în diverse oraşe poate mai existau mici antreprenori care au încercat pe plan local să schimbe obiceiul de consum al unui număr foarte mic de consumatori. Astăzi, această piaţă este una foarte dinamică şi în expansiune; apar foarte mulţi operatori, dar, în acelaşi timp, unii îşi închid porţile.
“Va mai trece ceva timp până când piaţa se va stabiliza, acest lucru depinzând atât de curentul antreprenorial, cât şi de stat, prin intermediul legislaţiei, restricţiilor, taxelor sau avantajelor oferite nouă, antreprenorilor români. Piaţa cafelei aduce sume uriaşe la bugetul de stat şi dezvoltarea acesteia ar trebui sprijinită şi de către statul român”, conchide Vlad Timaru.
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector gastronomie
1st Cafe
Cafenea, ceai, varietate largă de răcoritoare
5 to go
Cafenea, concept unic bazat pe simplitate
5 TO GO ESPRESSO
Cafenea, afacere tip street food
BELLA ITALIA - PIZZA EXPRESS
Restaurant, pizzerie
Burger King®
Restaurante cu servire rapidă
Ciorbe și Plăcinte
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Crazy Bubble
Bazat pe bautura racoritoare bublle tea
DOGU
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Donuterie
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
FAMOUS WAFFLES
Restaurante cu servire rapidă
FORNETTI
Restaurante cu servire rapidă
HELLO DONUTS and COFFEE
Restaurante cu servire rapidă
Japanos
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Latte COFFEE TO GO
Cafenea, concept unic bazat pe simplitate
PIZZAMANIA
Restaurant, pizzerie
PLUG IN CAFE
Cafenea, ceai, varietate largă de răcoritoare
SPARTAN
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Noutati
Arata tot
Tradiție și unicitate
O tradiție milenară de coacere a pizzei în cuptorul cu lemne și utilizarea de rețete originale au făcut din franciza PizzaMania una de succes.
Francizele stimulează creșterea economiei în Europa
Sistemele de franciză sunt în plină expansiune în Europa, generând o creștere economică semnificativă.
Verbatoria, sau despre identificarea abilităților native
Operând în peste 20 de țări din întreaga lume, Verbatoria este o rețea globală de centre specializate în testarea neurometrică și identificarea tal...
Vitamix, pe piața francizelor
Brandul Vitamix, cunoscut deja la nivel național pe piața suplimentelor alimentare, oferă noi oportunități de parteneriat prin lansarea propriului ...