Malaxor de aluat la vânzare
Despre franciza Bella Italia am tot scris în ultimul an, însă nu am menționat prea multe despre gustul deosebit al blatului de pizza Bella Italia. Oare de ce este atât de special?
Iulian Zamfir, fondatorul francizei Bella Italia, ne împărtășește secretul aluatului de pizza care a făcut brand-ul Bella Italia cunoscut și apreciat în România. În 2017, în urma testelor efectuate timp de 6 luni, specialiștii în panificație ai rețelei de franciză Bella Italia au conceput un nou aluat de pizza, pentru care s-au ales ingrediente bogate în proprietăți nutritive. Compoziția cuprinde 4 tipuri de făină (de grâu, secară, orz și soia), uleiuri rafinate, drojdie, sare iodată și agenți de tratare a făinii.
“Aluatul de pizza folosit în toate punctele de lucru ale francizei Bella Italia este deosebit. In 2017, specialiștii în panificație ai rețelei de franciză Bella Italia au conceput un aluat de pizza cu gust autentic italian, care este livrat în toată România. Este un aluat dospit care se transformă, prin coacere, într-unul dintre cele mai gustoase blaturi de pizza din România, întrucât, prin dospire, se intensifică aromele. Blatul rămâne la fel de pufos la interior și crocant la exterior ca și până acum. După 13 ani, franciza Bella Italia poate să vă aducă în pizzerie autenticitate, ușurând munca angajaților și aducând flexibilitate în procesul tehnologic care devine mult mai facil și mai ușor de gestionat” – declară Iulian Zamfir.
În plus, pentru producția aluatului de pizza, specialiștii Bella Italia au ales o fabrică cu un nivel înalt de management al calității, în care sistemul de producție automatizat asigură atât folosirea conformă a rețetei autentice Bella Italia, cât și calitatea constantă și gustul deosebit al aluatului. Pe lângă livrarea rapidă, în regim permanent, francizații Bella Italia beneficiază de un produs gata format pentru preparare, scapă de grija aprovizionării cu materii prime pentru aluat și a gestionării cantităților necesare realizării acestuia. Astfel, noul aluat vine atât în întâmpinarea nevoilor francizaților Bella Italia, simplificându-le activitatea, dar, în același timp, asigură și clienților produse gustoase, la același nivel înalt de calitate ca și până acum.
Conform spuselor francizorului, printre avantajele principale ale francizaților Bella Italia, putem enumera garanția calității și satisfacția consumatorilor, care sunt asigurate de faptul că pot oferi în fiecare zi aceeași pizza savuroasă, caldă și fragedă. “Ideea de pizzerie de la care am pornit a fost permanent îmbunătăţită pentru a veni în întâmpinarea dorințelor clienţilor noştri. Meniul a fost diversificat în timp, însă are la bază o variată ofertă de tipuri de pizza, cu ingrediente proaspete, pregătite în fața clienților, dupa o rețetă autentică” – mai spune Iulian Zamfir.
Francizații vor beneficia de sprijinul permanent al francizorului pe toată perioada contractului de franciză, începând cu efectuarea studiului de piață pentru viitoarea locație a francizatului, alegerea locației, semnarea contractului de franciză, urmat apoi de efectuarea planului de activități cu termene exacte. Ulterior se stabilește data exactă a deschiderii locației și se realizează instruirea personalului care urmează să lucreze în locație. La deschiderea fiecărei locații, francizatul va fi asistat pe o perioadă de aproximativ 10 zile, de către specialiștii Bella Italia. Personalul va fi instruit atât la început, până la deschiderea locației, dar și periodic, pe tot parcursul contractului de franciză, în cadrul Școlii Naționale de Excelență în Industria Ospitalității - Bella Italia.
În ceea ce privește investiția estimată pentru achiziționarea unei francize Bella Italia Pizza Express, costul se ridică la aproximativ 40.000 de euro, din care 20.000 de euro acoperă cheltuielile pentru construcția modulului cu toate utilitățile, echipamentele de birotică și serviciile de marketing, 15.000 de Euro reprezintă costul pentru echipamente gastronomice, mobilier și sistemul informatic, iar 5.000 de Euro este taxa de franciză. Taxele pe care francizatul le va plăti după preluarea francizei și începerea activității includ o redevență lunară în valoare de 2% din cifra de afaceri și o contribuție la bugetul de marketing de 1% din cifra de afaceri.
Dacă sunteți interesat să achiziționați franciza Bella Italia Pizza Express sau vă sunt necesare mai multe detalii pentru a lua o decizie în acest sens, vă invităm să consultați catalogul de franciza disponibil pe portalul nostru sau ne puteți transmite un mesaj la adresa mcoman@profitsystem.ro.
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector gastronomie
1st Cafe
Cafenea, ceai, varietate largă de răcoritoare
5 to go
Cafenea, concept unic bazat pe simplitate
5 TO GO ESPRESSO
Cafenea, afacere tip street food
Burger King®
Restaurante cu servire rapidă
Ciorbe și Plăcinte
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Crazy Bubble
Bazat pe bautura racoritoare bublle tea
DOGU
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Donuterie
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
FAMOUS WAFFLES
Restaurante cu servire rapidă
FORNETTI
Restaurante cu servire rapidă
Noutati
Arata tot
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...
Bucătărie tradițională și inovație
Dacă vrei să ai propria ta afacere, bazată pe bucătăria tradițională dar și pe faclități acordate de ultimele tehnologii, francize Ciorbe și...