Brandul 5 to go, în topul lanțurilor de cafenele din Europa
De altfel, 5 to go înregistrează a doua cea mai spectaculoasă creștere din Europa în număr absolut de locații deschise, cu 107 cafenele noi într-un an, o creștere de 44.6% față de anul anterior, când se clasa pe locul 12. Această evoluție se reflectă în deținerea unei cote de piață de 48.7% pe segmentul lanțurilor de cafenele în România pentru anul 2021. Și în 2022, ritmul de creștere susținută s-a menținut, depășind pragul de 400 unități la nivel național, cu o medie de 16 cafenele noi deschise în fiecare lună. Previziunile sunt ca, la finalul anului, cifra de afaceri la nivel de grup să ajungă la 24 de milioane de euro, aproape dublu față de anul trecut și de aproape patru ori mai mare decât valoarea din 2020.
„5 to go a pornit în 2015, cu viziunea unei zile în care toți românii beau o cafea de calitate, la un preț corect. Până acum, sunt peste 5 milioane de români care au băut cel puțin o cafea în rețeaua noastră, iar asta ne aduce aproape de acest moment. Rezultatele obținute ne plasează pe o poziție câștigătoare, însă de acum ne îndreptăm spre un maraton, ce necesită un ritm susținut în următorii 5 ani, care să ne ajute să atingem pragul de 1,000 de cafenele la nivel local. În maraton, nu viteza startului, ci anduranța este esențială, iar aceasta derivă, în cazul nostru, din adaptabilitate, din flexibilitate și creativitate. Business-ul 5 to go este format din mai mult de 220 de antreprenori, care zilnic fac ca acest brand să câștige încrederea a zeci de mii de consumatori. Ei ne aleg pentru că acest brand este nu numai un produs pe gustul lor, ci și și un furnizor de servicii, iar calitatea serviciilor 5 to go este definită de barista, de zâmbetul cu care sunt întâmpinați oaspeții noștri, de atmosfera prietenoasă din cafenea”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.
Pentru următorii cinci ani, pilonii pe care se construiește dezvoltarea sunt expansiunea regională - către localități cu cel puțin 10.000 de persoane, consolidarea prezenței internaționale, piețele vizate fiind Spania, Germania, Ungaria, unde deja sunt discuții deschise, dar și cele din Bulgaria, Polonia, Republica Moldova, precum și continuarea construirii prezenței în retail și a portofoliului de produse private-label sub marca 5 to go, ca urmare a identificării de trenduri cu potențial.
Trenduri marca 5 to go
În 2021–2022, în rețeaua 5 to go s-au remarcat o serie de trenduri importante, care vor rămâne prioritare pentru anul viitor: respective cerere crescută pentru produse de cafea pe bază de lapte vegetal și a sortimentelor vegane; apariția de produse sezoniere vedetă, precum boba tea sau frappe cu arome speciale și asocierea consumului de cafea cu produse premium complementare, precum cookies și ape vitaminizate.
„Consumatorii 5 to go asociază brandul nostru cu calitatea, gustul, diversitatea. De altfel, diversitatea gamei de produse a atras în cafenele noi categorii de client, nu doar consumatori zilnici de cafea. Mixul de produse vândute este în continuare în favoarea produselor pe bază de cafea, cu peste 70% din total cifra de afaceri. De altfel, cafeaua este și catalizatorul către succes pentru antreprenorii locali din orașe mici și medii, unde 5 to go devine în scurt timp furnizorul oficial de cafea și energie zilnică pentru comunitatea locală. Suntem un business flexibil și transparent cu partenerii noștri, cu mai multe concepte declinate din viziunea globală, pentru a putea veni cu un model pentru fiecare tip de spațiu și de specific regional”, a declarat Lucian Bădilă, cofondator 5 to go.
O marcă solidă, o comunitate puternică
În 2022, strategia de dezvoltare a vizat orașele mici și mijlocii, din cafenelele noi deschise anul acesta, 70% fiind în astfel de orașe. Aceasta a dus la o modificare a ponderii din numărul total de cafenele din București versus restul țării, la 60-40%. Aceasta se reflectă și în notorietatea mărcii, care, conform unei cercetări din februarie 2022, este de 63% la nivel național, cu un rezultat de 90% în București, iar în afara capitalei de 56%.
Recunoașterea se reflectă și în numeroasele premii câștigate, peste 45 la nivel local și internațional. Cele mai recente sunt cele oferite în cadrul galei Romanian Hospitality Award, “Cel mai bun antreprenor” pentru Radu Savopol și locul doi în categoria „Cel mai inovator brand”, precum și premiile Made in România, unde 5 to go s-a numărat pentru finaliști și a câștigat Premiul publicului. Recunoașterea internațională a 5 to go a început încă de acum doi ani, prin câștigarea argintului în cadrul galei The European Coffee Award, la categoria Best Coffee Chain din Europa Centrală și de Est, în competiție directă cu mari lanțuri internaționale cu tradiție. Totodată, la finalul anului 2020 a primit Premiul Special al Juriului IREF pentru „European Concept Award”. În total, peste 45 de premii naționale și internaționale se află în palmaresul 5 to go și stau dovadă a implicării, pasiunii și efortului susținut al întregii echipe.
5 to go în cifre
Locul 10 în topul european al lanțurilor de cafenele în 2021
48,7% cotă de piață din segmentul lanțurilor de cafenele din România
Cinci milioane de consumatori, peste 60,000 de consumatori zilnic
O rețea de 220+ antreprenori
Patru piețe internaționale: Marea Britanie, Franța, Belgia, Ungaria
Patru produse private-label destinate retail-ului: produse pe bază de cafea RTD, apa cu vitamine VIWA by 5 to go, cafea IBRIK, capsule 5 to go compatibile Nespresso, gama de cookies organici
Peste 75 de angajați
Peste 45 de premii locale și internaționale
Despre 5 to go
5 to go a luat naștere în 2015, iar până în prezent a depășit pragul de 400 de unități, fiind cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, respective cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este una cu o aromă intensă, corpolentă, cremoasă, ce se constituie într-un amestec unic, creat special pentru lanțul de cafenele 5 to go. Pentru că cifra 5 reprezintă elementul de structură a brandului, echipa 5 to go oferă clienților cinci motive principale să revină în una dintre cafenelele din grup: gustul, profesionalismul, rapiditatea, diversitatea și stilul de viață.
Articole citite
5 to go a lansat o serie de noi produse care vin în sprijinul creșterii cifrei de afaceri a francizaților și corespund tendințelor consumatorilor.
5 to go menține obiectivele de extindere setate pentru perioada următoare și deschide trei birouri regionale de franciză, la Iași, Cluj și Timișoara.
Franciza 5 to go aduce sezonul estival în cele peste cele 550 de cafenele răspândite în întreaga țară.
Un sistem de franciză, așa cum este 5 to go, nu mai are nevoie de nici un alt argument pentru a-i deveni partener în momentul în care prezintă cifrele afacerii și acestea sunt mai mult decât edificatoare.
Brandul 5 to go a făcut un nou pas pentru consolidarea și dezvoltarea afacerii, deschizând un prim flagship store în centrul istoric al municipiului Brașov.
Cele mai citite
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Franciza RO este o prezență unică pe piața din România, atât prin concept, cât și prin apartenența la cea mai mare companie autohtonă de comerț cu produse petroliere, OSCAR Downstream.
Subway a detronat McDonald’s în topul celor mai mari fast-food-uri din întreaga lume.
Jumbo, lanțul de magazine grecești, continuă să-și extindă rețeaua de franciză din Balcani prin deschiderea de noi unități în 2018.
În conversaţiile zilnice folosim tot mai des o serie de cuvinte împrumutate din limba engleză. Ce nu ştie toată lumea este că deşi pronunţăm aceste cuvinte ca în engleză originea acestora nu este întotdeauna britanică.
Subiecte populare in Forum
Povestea din cutie
Asa este daca ai sanatate le ai pe toate..Cat despre stilul de viata sanatos e f greu....
Povestea din cutie
Numai cat auzi 'STIL DE VIATA SANATOS " si atentia iti este acaparata.Cel mai de pret lucru este sanatatea si pe urma vin toate
Povestea din cutie
Suntem prea saraci ca sa nu ne pese cum ne alimentam daca asta inseamna sanatate atunci numarul adeptilor este sigur in crestere
Concept franţuzesc cu iz moldovenesc
La moldoveni este toata nadejdea,la Prut si dincolo ....
Concept franţuzesc cu iz moldovenesc
Lumea buna a micului Paris...a ramas in urma dar parfumul manierelor elegante reinvie si de ce sa nu ajunga si la ....Iasi
Cum ajungi de la una, la 10 francize
Trebuie sa ai mare curaj daca maresti incasariele prin marirea numarului puncteleor de desfacere este o metoda pe care nu oricine are curajul s-o aplice ,cu atat mai mult o...
Cum ajungi de la una, la 10 francize
Buna ziua, Unde aveți predominant punctele de lucru? În centre comerciale sau stradal? Multumesc.
Inspirat de colonelul Sanders
Din start figura romanului este mult mai simpatica deci nu poate fi vorba de copie,logo-ul lui dormi cu el sub perna,trebuie sa castige in instanta,felicitari