România, o piață atractivă pentru investitorii francezi
Phillipe Garcia, directorul Ubifrance România este din Franța însă spune că se simte mai mult latin european, datorită originilor sale spaniole, italiene și franceze. În urmă cu doi ani s-a mutat în București, unde a găsit în sfârșit un loc în care se simte în largul lui: ”Am călătorit toată viața departe de casă: în Iran, Vietnam sau Mexic, însă doar în România ma simt ca acasă”, povestește Philippe. ”Spre deosebire de Mexic, aici nu este periculos să ieși pe stradă. În plus, îmi plac mult românii. Sunt foarte ospitalieri, amabili și au simțul umorului, iar oamenii cu care intru în contact știu o mulțime de lucruri despre Franța, despre cultură, istorie, artă, monumente”.
Ubifrance are misiunea de a sprijini societățile franceze în proiectele lor de dezvoltare pe piața din România. Cum funcționează Ubifrance?
Suntem principala instituție care sprijinină companiile franceze care vor să-și dezvolte afacerea nu doar în România, ci în întreaga lume, mai exact în 70 de țări. Pentru piața din România, identificăm activitățile locale cu potențial ridicat de dezvoltare, care pot reprezenta puncte de investiție pentru companiile franceze. Ulterior, le promovăm în rândul ecosistemului francez. Colaborăm cu Camera de Comerț și cu Banca Publică de Investiții, o instituție nou creată care asigură finanțarea companiilor care doresc să investească.
Care sunt domeniile în care considerați că se poate investi cu succes în România?
România este o piață foarte atractivă pentru investitorii francezi. Metaforic vorbind, francezii și românii sunt cam la fel: ne putem înțelege într-o limbă comună, avem aceeași cultură, avem o istorie comună. România face parte din Uniunea Europeană; astfel putem vorbi despre o piață sigură, unde găsești oameni cu abilități foarte dezvoltate, cei mai buni ingineri, cei mai buni muncitori calificați. Există multe domenii cu un potențial uriaș de investiție în România: industria auto, new-commerce, agricultura, infrastructura, sănătatea, retail-ul și nu în ultimul rând piața de lux. În acest sens, decidenți ai mai multor companii franceze, ex: SNCF, Vinci, LVHM, Galeries Lafayette au venit și vin în România pentru a fructifica oportunitățile de dezvoltare oferite de mediul de afaceri local.
Cum vedeți piața de franciză din România?
Franciza este un sector destul de dezvoltat în România. Remarc un potențial înalt pentru piața de fashion și lux, însă și pentru piețele care nu sunt foarte bine structurate, unde este loc pentru brand-urile internaționale, în special în domeniul auto. Lucrăm de exemplu cu Speedy, un brand francez care se dezvoltă doar în sistem de franciză, specializat pe oferirea de servicii de mentenanță pentru mașini. Pe piața de lux a francizei, activează în prezent doar trei brand-uri franceze, marea majoritate a pieței aparținând brand-urilor italienești. Vrem să echilibrăm această balanță. Avem în plan aducerea a cinci, șase, poate chiar 10 brand-uri de lux franceze în România. În altă ordine de idei, următorul nostru succes este brand-ul de fashion MIM. Vor deschide în curând primele magazine din România.
Un sfat pentru persoanele/companiile interesate să investească în România.
Aș avea o mulțime de sfaturi însă le recomand în primul rând companiilor franceze să ia în considerare oportunitățile de pe piața din România. Nu doar țările în dezvoltare precum India, China, Rusia sau Brazilia sunt bune pentru investiții. Din contră, acestea sunt scumpe și poate fi dificil să te dezvolți. Le recomand să-și prioritizeze investițiile în România, unde vor găsi o piață emergentă și promițătoare. În plus, România este la doar trei ore distanță de Franța.
Articole citite
O tradiție reinventată prin franciza Wash Shoes, un business exclusiv românesc început în pandemie, care are creșteri financiare și operaționale an de an, își așteaptă noii parteneri.
Îți dorești o afacere sustenabilă și din care să îți recuperezi investiția repede? O soluție foarte bună este să devii partener al francizei Ama Green Optic.
O realitate socială care demonstrează că vârsta de la care este nevoie de ochelari este tot mai scăzută a dus la crearea francizei Ama Green Optic, iar rezultatele afacerii sunt conform așteptărilor.
MBE România este franciza potrivită celor care caută un business cu succes internațional. Este și cazul lui Codrin Baghiu, care a descoperit afacerea la Londra și a deschis propria agenție la Bacău.
Sunt puține companiile specializate în construirea și reconstruirea terenurilor de sport, cu atât mai puțin cele în franciză.
Cele mai citite
Saloanele Magic, un concept de franciză bazat pe o experiență consolidată, inovație și produse premium, își dovedește în fiecare zi profitabilitatea
Franciza Nomasvello oferă oportunitatea de a te alătura unei afaceri profitabile în domeniul epilării definitive.
Stația RomBeer este un concept în plină dezvoltare, unic în România, căruia i se adaugă tot mai mulți parteneri convinși de soliditatea și profitabilitatea francizei.
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
La 20 de ani și-a făcut propria cafenea "5 to go" cu banii cu care ar fi trebuit să-și cumpere prima mașină
Subiecte populare in Forum
Finanțează deschiderea afacerii tale
Salut,interesant,vreau detalii și contact cu furnizorul . Mulțumesc !
Afacere de nișă, cu păpuși
Buna ziua, Va rog sa aveti amabilitatea sa-mi spuneti cum pot afla detalii despre franciza "Afacere de nisa cu papusi" Multumesc!
Pe piața de curierat se câștigă bine
Ce trebue sa fac pentru colaborare sau franciza
O nouă piață pentru LG Laundry Lounge
Functioneaza si in Romania? Unde si cu ce investitii?
Spălatul rufelor în franciză
Super tare știu conceptul și chiar sunt interesat!
Piața imobiliară din Cluj creşte cu 10% în acest an
TE-AI SUPARAT PE NOI SI NU MAI VREI SA PUBLICI NIMIC T E R U G A M I N S I S T E N T MAI SCRIE CEVA ORICE
Piața imobiliară din Cluj creşte cu 10% în acest an
Mi - e dor de articolele tale frumoase redactate intr-o forma impecabila...sa fie oare sfarsitul ?
Piața imobiliară din Cluj creşte cu 10% în acest an
Cand este vorba de Cluj termenii crestere,succes...sunt la ei acasa si nu numai la Cluj