”Să văd că ceea ce fac produce schimbare mă motivează la maxim. După o carieră de peste 20 de ani în companii multinaționale din industria financiar – bancară, satisfactia majora a fost sa fiu martorul schimbării, la nivel individual și/sau la nivel de echipe. Consider că este important să lași ceva în urmă, acel „legacy” care se poate materializa într-un model” - Daniela Niculescu, reprezentant CEFF România.
Miercuri
08.01.2014
Daniela Niculescu a aflat despre franciza CEFF de pe portalul Franchising.info.ro. A atras-o partea educațională a acestui business, iar din 2014 vom vedea marca CEFF și în România.
 

Certified E-Frienfly Food (CEFF) este un concept care ajută producătorii de alimente să comunice cu clienții săi, in ceea ce priveste alimentatia santoasa. Ce v-a determinat să vă orientați spre acest business?
În primul rând m-a atras partea educațională. Îmi place tot ceea ce înseamnă educație transformațională și sunt convinsă că proiectul – așa îmi place să îl numesc – constă în 90% activitate educațională, în special către consumator. CEFF este o afacere atipică României, în sensul că nu îți generează un profit imediat, așa cum caută în general unii antreprenori, ci este o afacere care îți generează profit în timp. Mai mult, este un business în care dacă nu ești preocupat de educație în ceea ce privește alimentația sănătoasă și generezi acțiuni , nu ai ce căuta. De aici vine și provocarea dezvoltării acestui business. Vorbim în același timp de un concept care nu poate funcționa fără un PR foarte puternic. Investiția în PR este semnificativă, iar momentan abia îndrăznesc să mă gândesc la breakeven.

Cum a decurs procesul prin care ați primit licența pentru dezvoltarea CEFF în România?
Am găsit informațiile despre business pe site-ul vostru și am contactat reprezentanta din Cehia. Primele discuții au avut loc la începutul anului trecut. Inițial, am primit doar informații generale, care pot fi furnizate fără a acesa un protocol de confidențialitate. Cu toate că negocierile nu au fost ușoare, din cauza specificului afacerii, am fost mulțumită de prima parte a acestora, în sensul că am avut o baza de la care sa pot lucra un business plan. Ulterior, am analizat foarte serios provocările acestui business: obstacole, cash flow, etc.

Dacă ești o persoană cu experiență limitata în antreprenoriat, afacerea poate fi foarte tentantă deoarece riști să te limitezi doar la costurile francizei. Însă cu o analiza atentă și concentrată pe toate aspectele de dezvoltare, investiția este semnificativă. Pe parcurs, au mai apărut foarte multe întrebări, a trebuit să mai clarificăm anumite lucruri, inclusiv juridice, iar contractul l-am semnat destul de târziu, la sfârșitul lunii septembrie. Echipa- suntem o echipa de trei oameni- a venit abia pe 7 octombrie. Sunt foarte multe detalii de pus la punct care sunt time consuming.

Ce v-a determinat să alegeți o afacere în franciză?
Analizand posibilitatile de antreprenoriat unul din pricipalele obiective a fost inovatia. Când am decis să mă orientez spre o franciză m-am gândit la cel mai bun element al acesteia: know-how-ul. Franciza poate să îți ofere suport pe partea de dezvoltare și start al afacerii, marketing etc. Acest lucru m-a atras cel mai mult, în condițiile în care la noi piața e atipică. Atunci când te alături unei francize ai suport, inclusiv în ceea ce privește marketing-ul și promovarea.

Cum veți dezvolta brand-ul în România în calitate de master francizat CEFF?
Am două varainte: am dreptul să subfrancizez sau am dreptul să acționez de sine stătător. Momentan, premergator lansarii – lansarea va avea loc pe data de 12 februarie, nu pot analiza subfranciza, însă o am în vedere. Este un business care este foarte puternic influențat de PR și trebuie să mă asigur că sub francizatul înțelege toate aspectele. Odată ce afacerea se va lansa și se va extinde la plan național va fi nevoie fie de subfranciză, fie de ceea ce am numit noi forță de vânzări. Desigur, cine este interesat ne poate contacta pentru mai multe detalii.

Cum credeți că va fi întâmpinat acest concept în România, atât de producători, cât și de clienți?
Specialiștii și instituțiile statului unde ne-am făcut deja simțită prezența (Protecția Consumatorului, ANSVSA) au primit foarte bine proiectul. Conform studiilor , este clar că este o tendință generală de a întreprinde acțiuni, din partea consumatorilor cu impact asupra sănătății . Scopul proiectului CEFF este de a sensibiliza consumatorii cu privire la abordarea unui stil de viață sănătos și a unei diete adecvate, și, în același timp, să le ofere acestora un instrument simplu și credibil atunci cand fac cumpărături.

Normele CEFF au fost create pe baza legislației în vigoare, fiind în conformitate cu directivele UE. Acest proiect este susținut de experți în domeniu. CEFF Romaia are deja parteneri care ne susțin , în special partea educațională dar nu numai: prof. Dr. Nicolae Hancu, membru de onoare al Academiei Romane, Rețeaua privată de sănătate Regina Maria, Insitutul de cercetare și Dezvoltare pentru Bio-Resurse Alimentare și nu în ultimul rând Facultatea de Medicina și Farmacie Iuliu Hatieganu Cluj Napoca. Ce garanție mai mare pentru succes să avem dacă experții ne-au dat girul pentru această activitate?

În ceea ce privește producătorii, Logo-ul “CEFF” reprezintă un puternic instrument de marketing și promovare, atât prin valoarea pe care o adaugă produsului, cât și prin dezvoltarea pe care inițiativa CEFF o aduce imaginii producatorului.

Prin campaniile educaționale de susținere, Logo-ul “CEFF” atrage atenția consumatorilor asupra alimentelor ce nu conțin conservanți, coloranți artificiali, îndulcitori și glutamați. Acest fapt duce la creșterea nivelului de încredere pe care consumatorii o au în producătorul care alege să se alature inițiativei CEFF . În plus producatorul / distribuitorul are ocazia să contribuie la educarea consumatorilor în ceea ce privește stiul de viață sănătos și a unei alimentații corecte. Un element foarte important este că compoziția alimentelor este garantată prin realizarea testărilor în cadrul unor laboratoare și instituții de profil acreditate. De asemenea, producătorul poate utiliza gratuit marca CEFF în cadrul campaniilor proprii de promovare precum și în alte scopuri de marketing pe care dorește să le deruleze.

(E.C.)
/6/
Vezi mai multe

Subiecte populare in Forum

KFC și Pizza Hut merg la munte

O sa le meagra bine sigur. Multa bafta!_________________________________Steve WorksPizzeria Napoli

4 Declaratii
Final 04.07.2015
Franciza Express se extinde și în afara Bucureștiului

Provincia a ramas de izbeliste...umblam ca bezmeticii dupa un loc de munca si cu sanse minime

4 Declaratii
Final 12.06.2015
Retailerii cu cele mai multe reclame în perioada Paştelui

Nu ma asteptam ca Metro sa fie cap de lista la reclame...

4 Declaratii
Final 12.05.2015
Premieră pe piața de retail din România

Ce bine ar fi daca romanii s-ar intoarce acasa.Toti si-ar dori dar aici ce sa faca?

4 Declaratii
Final 12.05.2015
Prăjiturile la mare căutare

Numai cand privesti fotagrafia atasata si papilele gustative o iau razna...Cui nu i plac dulciurile?

3 Declaratii
Final 12.05.2015
Prăjiturile la mare căutare

Inutil sa adaug ploaia torentiala din cavitatea bucala...minunat ca apar si alte produse pentru ca numarul celor  "dulci" (medical) din pacate este in crestere

3 Declaratii
Final 08.05.2015
Prăjiturile la mare căutare

Romanii stiu sa sarbatoreasca si fara dulciuri nu ar mai fi sarbatoare...fara cozonac este imposibil sa sarbatoresti Sfintele sarbatori pascale

3 Declaratii
Final 07.05.2015
Premieră pe piața de retail din România

Ce bine ar fi daca pe langa piata de desfacere am fi si producatori de orice...ceva care sa ne dea un raspuns la intrebarea:ce lasam in urma noastra ?

4 Declaratii
Final 27.04.2015