Lem’s, afaceri cu 10% mai mari în primele 9 luni
Producătorul de mobilă a investit 2 milioane de lei în cel mai mare magazin propriu al reţelei.
Lemet, unul dintre cei mai mari producători de mobilă la nivel naţional, a deschis al treilea magazin din acest an în Complexul Comercial - Vulcan Value Center din Bucureşti, informează un comunicat de presă al companiei. Noul spațiu comercial LEM’S măsoară 2000 de mp, se întinde pe doua niveluri şi este cel mai mare magazin al rețelei. Investiția în acest spațiu comercial s-a ridicat la 2 milioane de lei.
„Acum, reţeaua LEM’S numără trei magazine proprii doar în Bucureşti: unul în Dristor, altul în Obor şi al treilea, nava amiral a reţelei, în Vulcan Value Center. Cele trei magazine se întind pe suprafeţe mai mari de 1000 mp, fapt ce ne oferă posibilitatea să expunem o mai mare varietate de mobilier. Reţeaua de magazine LEM’S acoperă în Bucureşti peste 4000 mp de showroom. Capitala deţine acum prima poziţie în topul vânzărilor reţelei LEM’S”, a declarat Adrian Rizea, director comercial LEM’S.
De la începutul acestui an, LEM’S şi-a extins reţeaua cu alte două magazine de peste 1200 mp, situate în Oneşti şi Botoşani. Pentru deschiderea celor două magazine LEM’S s-au investit 2,5 milioane de lei.
„Este important să subliniem că toate magazinele de mobilă ale Lemet operează sub brandul LEM’S şi sunt amenajate la acelaşi standard de calitate în toate judeţele ţării. Dezvoltarea permanentă a gamelor de produse ne obligă să căutăm spații mai generoase pentru magazinele noi sau pentru relocare, în cazul celor vechi”, a declarat Adrian Rizea.
După nouă luni din 2014, afacerile reţelei de magazine LEM’S au ajuns la 162 de milioane de lei, depăşind cu 10 procente aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Anul acesta reţeaua de magazine LEM’S beneficiază din plin de investiţiile din 2012 şi 2013. Acum avem o reţea vastă, magazinele sunt mai generoase ca suprafaţă de expunere, iar gama de produse este mult mai variată.Avem pe de o parte produse şi programe aşezate pe verticală de la economic la premium plus și lux. Pe de altă parte ne-am extins pe orizontală, astfel încât fiecare dintre aceste paliere de preţ să ofere mai multe opţiuni” declară Adrian Rizea.
Compania Lemet a dezvoltat brandul de magazine LEM’S pentru desfacerea produselor sale. În prezent reţeaua LEM’S are cea mai mare acoperire la nivel naţional, peste 66.000 mp de retail amenajați în toate judeţele ţării la acelaşi standard.
Pe piața locală de mobilă concurează companii ca IKEA, Elvila, kika, Lemet, Mobexepert, Casa Rusu, Rus Savitar, Neoset, o parte dintre aceștia extinzându-se și prin franciză în România.
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector alte comercializări
Noutati
Arata tot
Tendințe în piața de francize din Europa
Piața europeană de francize a confirmat o tendință clară în ultimele luni: brandurile nu se extind izolat în diverse țări, ci strategic în...
O franciză pentru viitor
Este franciza Logiscool potrivită pentru tine? Află ce întrebări să-ți pui înainte de a investi.
O oportunitate să alegi franciza potrivită
Dacă vrei să începi o afacere în sistem de franciză, cea mai bună oportunitate este să ajungi la Expo Shop 2006, în perioada 12-15 mai.
O afacere care cucerește piața
Franciza Crazy Bubble este o afacere care s-a dovedit foarte repede a fi profitabilă, după intrarea în România, iar tendința este de dezvoltare,...