Mega Mall pentru mega francize
Din 23 Aprilie, mai multe francize vor avea unităţi noi în România, odată cu deshiderea Mega Mall de lângă Arena Naţională.
Fondul sud african de investiţii Nepi va deschide centrul comercial Mega Mall de lânga Arena Naţională din Bucureşti, la circa 20 de zile după Paşte, pe 23 aprilie. Construcţia Mega Mall a demarat în februarie anul trecut, iar în prezent retailerii principali au început deja să-şi amenajeze magazinele. Noul mall bucureştean, în care s-au investit petse 160 milioane de euro, va reuni peste 200 de magazine, unele dintre acestea francize.
Unul dintre brand-urile care ne-a atras atenţia este Subway, intrat pe piaţa românească în 2012, care după inaugurarea restaurantului din Mega Mall va ajunge la 22 de unităţi în ţara noastră. Alte brand-uri de fast-food care vor deschide restaurante în Mega Mall sunt: Pizza Hut, KFC, Osho Steak, Salad Box şi Wu-Xing. Se pare că noul centru comercial nu a atras şi atenţia celor de la McDonald’s. Zona de cafenele şi patiserii include brand-uri Paul, Brioche Doree si Manufaktura by Doncafe.
Dintre retailerii de fashion care vor fi găzduiţi de Mega Mall amintim brand-urile grupului Inditex: Zara, Pull&Bear, Stradivarius, Bershka, H&M, Peek&Cloppenburg, Mango, Marks & Spencer, C&A, LC Waikiki, New Yorker, Koton, Orsay, Kenkelo, Lee Cooper, Tom Tailor, Next, Musette şi Tommy Hilfiger.
Mega Mall se afla în ultima faza de constructie, la ridicarea cladirii participand peste 2.000 de muncitori. Dintr-o suprafata totala construita de 210.000 metri patrati, 72.000 reprezinta spatiul inchiriabil. Suprafata este ocupata aproape in intregime, iar pentru cele cateva spatii mici ramase disponibile, s-a creat o lista de asteptare pentru potentialii retaileri.
Fondul sud-african de investiţii Nepi are în portofoliu mai multe centre comerciale din România: Promenada Mall din Bucureşti, City Park Constanţa, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall, Shopping City Târgu Jiu.
Alte concepte din sector domenii diverse
AMA GREEN OPTIC
Franciza de optica medicala
Best Studios
Franciza videochat in studio
Imprinto
Franciza cu stampile si obiecte personalizate
Life Dental SPA
Franciza cabinete de stomatologie
Museum of Senses
Franciza divertisment educational
WASH SHOES
Franciza servicii curatat si reparat incaltaminte
Noutati
Arata tot
Debuturi la Târgul de Francize
În fiecare an, lista expozanților de la Târgul de Francize din Varsovia se extinde cu noi concepte. Cine ni se alătură anul acesta pentru prima dată?
Logiscool: franciză de educație digitală
Logiscool este o franciză de educație digitală pentru copii, cu investiție de la 150.000 RON, într-o piață în care programarea și AI-ul câștigă teren.
Vitamix: o afacere de familie în franciză
Vitamix duce mai departe prin franciză o afacere construită în familie: produse naturiste, clienți care revin și un sistem format în peste 20 de ani.
Afacerea de familie: cum poate ajuta franciza
Peste 60% dintre companiile europene sunt afaceri de familie. Franciza poate aduce proceduri, instruire și sprijin pentru dezvoltarea lor.