Secretul unui an bun? 10 magazine-service
Programul european de franciză Premio de la Goodyear numără în prezent 30 de magazine-service.
Goodyear Dunlop Tires România, subsidiara locală a producătorului de anvelope de top la nivel mondial, a anunțat cu ocazia inaugurării centrului Premio Proinvest din Alexandria că va închide actualul an calendaristic cu 32 de magazine-service în lanțul său de franciză din România și cu o valoare cumulată a investiției inițiale de 13 milioane de euro.
“Lansarea Premio Proinvest a marcat atingerea unui număr de 30 de magazine-service Premio în reţeaua noastră de franciză din România. Este o sumă rotundă pe care am realizat-o în trei ani de franciză alături de parteneri care au dorit să îşi crească afacerea şi nivelul serviciilor sub un concept puternic şi cu rezonanţă pe piaţa din întreaga Europă”, a declarat Ovidiu Bălan, Director General pentru România şi Bulgaria al Goodyear Dunlop Tires România.
Odată cu investiția realizată și cu creșterea numărului de centre au fost create peste 250 de noi locuri de muncă și, într-un număr apreciabil de cazuri, s-a contribuit la creșterea și dezvoltarea infrastructurii zonale și prin ameliorarea aspectului general al zonei. Până la sfârşitul anului 2012, reţeaua Premio din România se va extinde cu două noi centre ce urmează să fie inaugurate în Constanţa şi Bistriţa Năsăud.
“Dorim să ne menţinem acest ritm de creştere, respectiv de 10 magazine-service pe an. Sunt sigur că alături de parteneri locali puternici, ca cei pe care i-am adus alături de noi până acum, vom reuşi atingerea cu uşurinţă a acestei ţinte”, precizează Ovidiu Bălan.
Lanțul de franciză Premio din România deține centre greenfield de mari dimensiuni la Timișoara, Craiova, Oradea, Galați, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Mureș, Alexandria, Buzău, Focșani ș.a, cel mai mare fiind Premio Railex din Suceava, care deserveşte mai multe zone din ţară.
(E.C.)Alte concepte din sector domenii diverse
AMA GREEN OPTIC
Franciza de optica medicala
Best Studios
Franciza videochat in studio
Imprinto
Franciza cu stampile si obiecte personalizate
Life Dental SPA
Franciza cabinete de stomatologie
Museum of Senses
Franciza divertisment educational
WASH SHOES
Franciza servicii curatat si reparat incaltaminte
Noutati
Arata tot
Debuturi la Târgul de Francize
În fiecare an, lista expozanților de la Târgul de Francize din Varsovia se extinde cu noi concepte. Cine ni se alătură anul acesta pentru prima dată?
Logiscool: franciză de educație digitală
Logiscool este o franciză de educație digitală pentru copii, cu investiție de la 150.000 RON, într-o piață în care programarea și AI-ul câștigă teren.
Vitamix: o afacere de familie în franciză
Vitamix duce mai departe prin franciză o afacere construită în familie: produse naturiste, clienți care revin și un sistem format în peste 20 de ani.
Afacerea de familie: cum poate ajuta franciza
Peste 60% dintre companiile europene sunt afaceri de familie. Franciza poate aduce proceduri, instruire și sprijin pentru dezvoltarea lor.