Ce înseamnă o florărie şi cum creşti un astfel de business
Impulsionaţi de dorinţa de a obţine câştiguri rapid şi uşor, antreprenorii pierd din vedere aspecte importante, precum migrarea clienţilor, sezonalitatea unui astfel de business sau investiţiile constante care trebuie realizate. Aproximativ 2.000 de florării înregistrate la Registrul Comerțului, având ca obiect de activitate comerțul cu flori, plante sau intermedierea vânzarii de flori, dintre care 1.900 tradiționale și 130 online, împart o piață estimată, anul trecut, la circa 200 de milioane de euro, a declarat Marius Dosinescu, CEO și fondator al florăriilor FlorideLux.ro, în cadrul Conferinței Naționale a Industriei Florilor. Dacă sectorul florăriilor clasice pierde ușor teren, industria online de flori crește anual cu 30%.
La ora actuală, principalele probleme ale pieței românești de flori sunt date de lipsa producătorilor locali sau a unor programe din fonduri europene de încurajare a producției locale de flori, de concurența neloială, de inexistența reglementărilor legislative clare sau a informatizării florăriilor și slaba pregătire în domeniu. Totodată, faptul că nu există o organizație care să pună bazele unor proiecte de anvergură în această industrie, constituie o piedică în calea dezvoltării pieței de profil.
Potrivit lui Marius Dosinescu, se omite un aspect important, legat de clienţi, care fie migrează foarte uşor de la un brand la altul, mai ales dacă achiziționează ocazional flori, fie rămân credincioşi unei singure florării, dacă fac cumpărături frecvent.
Pe de altă parte, este un mit acela că profitul se arată imediat într-o astfel de afacere, fiind nevoie de un minim de trei ani de investiţii constante pentru acest lucru.
Cu marje de profitabilitate cuprinse între 10 şi 30%, piaţa florăriilor online este atractivă pentru mulţi români, lucru pozitiv, deoarece contribuie la popularizarea acestui tip de business în rândul clienţilor.“Piaţa florăriilor offline a fost de aproximativ 200 milioane de euro anul trecut şi a fost caracterizată de un trend pozitiv către reglementare şi fiscalizare corectă. Din întreaga industrie de floristică, piața online de flori reprezintă circa 2,5%, iar din punct de vedere al valorii, circa 2,5 milioane de euro”, a explicat Marius Dosinescu.
După cum menționează acesta, românii au început să prefere tot mai mult achizițiile pe internet, drept pentru care și vânzările florăriilor online cresc cu 30% de la an la an.
Ca urmare a noilor obiceiuri de consum, dar și a scăderii puterii de cumpărare, a faptului că florile se află la vârful piramidei nevoilor zilnice, industria florăriilor clasice va cunoaște un regres în 2013, piața urmând să coboare la nivelul de 190 de milioane de euro.
În ceea ce privește florăriile virtuale, acestea beneficiază de o mai mare stabilitate. La momentul actual, circa 130 de astfel de magazine online își împart piața pe care operează, din care fac parte nouă jucători importanţi.
Piaţa de florării online are și ea o altă serie de dezavantaje, precum încrederea scăzută a consumatorilor în mediul online, serviciile neprofesionale oferite de unele florării noi care intră pe piaţă sau lipsa informaţiilor corecte disponibile pe anumite site-uri. De asemenea, multe florării online au site-urile neactualizate, rezultatele financiare nepublicate, iar datele de contact invalide.
În acest context, Dosinescu este de părere că antreprenoriatul în acest domeniu trebuie sprijinit prin transfer de know-how, iar o creștere importantă a pieței poate veni din zona de francizare. Informații despre franciza FlorideLux.ro găsești în interviul acordat de Marius Dosinescu portalului Franchising.info.ro.
Articole citite
Franciza Used Product este un concept care, cu siguranță, va fi din ce în ce mai mult implementat în viitorii ani.
Titlul reprezintă motto-ul Papírny Moudrý, fabrica cehă care a devenit unul dintre cei mai importanți producători de „capcane de muște”, mizând pe globalizare.
Franciza Used Products este în plin proces de expansiune și caută parteneri strategici pentru creșterea numărului de magazine.
Franciza Used Products este o afacere sustenabilă, care încurajează conceptul de reciclare și reintroducere a produselor electronice și electrocasnice noi și pre-utilizate în ciclul comercial.
Sistemul de franciză DIEGO, un model de comerț cu amănuntul la cheie care funcționează cu succes de trei decenii, caută noi parteneri în România.
Cele mai citite
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Dacă vrei sa-ți deschizi o franciză bancară trebuie să ai experiență în vânzări sau să fi lucrat într-o bancă sau o societate de asigurări.
Retailerul suedez a anunțat că va inaugura noi unități în China, Germania și Finlanda.
Franciza Wash Shoes, continuatoare a unei tradiții meșteșugărești autentice și cu viitor asigurat, este în permanentă extindere și asigură noi servicii care cresc profitabilitatea.
Subway a detronat McDonald’s în topul celor mai mari fast-food-uri din întreaga lume.
Subiecte populare in Forum
Franciza care te face fericit
Ma bucur sa aud ca o companie bio romaneasca...vrea sa-si extinda portile peste hotare..E de bine
Creşteri pe toată linia pentru Ikea
Mă bucur că drumul celor de la Ikea este ascendent...Înseamnă ca produsele lor sunt bune...
Creşteri pe toată linia pentru Ikea
Parcurg zilnic articolele din prezentul site si norii negri care imi dau destul de des tarcoale dispar pentru ca ceva ii imprastie...
Franciza care te face fericit
Fericire in fiecare zi...numai in basme dar si acolo apar zmei.vrajitoare ...se vede tineretea autorului articolului
Franciza care te face fericit
Roata fericirii cu ariile ei interesante,toti avem nevoie de asa ceva dar cand auzi din mai multe surse chiar o doresti cu toata fiinta
Creşteri pe toată linia pentru Ikea
Din discutiile purtate produsele Ikea se bucura de calitate si diversitate superioara si atunci este normal ca desfacerile sa creasca
1 milion de euro pentru o benzinărie
Se vor afla si dedesubturile ,de ce s-a urmarit distrugerea a tot ce insemna productie,si cui a folosit
Babo, o afacere cu suflet
Foarte putini opameni se pot lauda ca au realizat tot ce au visat in copilarie ,perseverenta ar fi unul din secrete dar sustinerea vine de pe aceleasi meleaguri ?