Franciză în trend, noi parteneriate
În această vară, în ciuda problemelor majore create de pandemie în domeniul HoReCa, lanțul de cafenele to go Captain Bean și-a dovedit viabilitatea și a deschis două noi francize. Totodată, vizează noi colaborări pe partea de nord, centru și de sud a țării, până la finalul anului. Luna iunie a marcat deschiderea primei locaţii Captain Bean din afara judeţului Cluj, în Oradea, unde un fost angajat de acum patru ani le-a devenit partener. De asemenea, la începutul lunii august a avut loc inaugurarea locaţiei Captain Bean din Câmpina, prima de tip insulă, deschisă în incinta unui supermarket.
“Ne propunem ca, până în luna decembrie, să deschidem alte șase locaţii, estimând că vom ajunge să ne depăşim obiectivul setat în ianuarie în ceea ce priveşte extinderea pe acest an. Astfel, avem semnate precontracte pentru deschiderea unei locaţii în Baia Mare, în Cluj-Napoca şi în Bucureşti, respectiv două locaţii în Târgu Mureş. În plus, francizatul nostru actual din Oradea va mai deschide încă o locaţie la el în oraş. Peste toate cele spuse mai sus, suntem în căutare de parteneri şi în Râmnicu Vâlcea, Ploieşti şi Bucureşti, oraşe pentru care deja avem locaţii pregătite, în baza unui parteneriat cu un retailer”, a declarat Bogdan Pandea, fondatorul Captain Bean.
În ciuda dificultăţilor din contextul pandemiei, creatorul acestei francize în plină expansiune apreciază că, prin munca asiduă a echipei sale și a seriozității de care au dat dovată toți partenerii lor, deopotrivă, au reuzit să facă față tuturor provocărilor, deloc ușoare.
“Desigur, nu am fi putut să perseverăm în aceste luni grele nici fără suportul comunităţii pe care am format-o în cei peste șase ani de activitate. Aceştia, nu doar că ne-au încurajat cu mesaje de susţinere pe întreaga perioadă în care am avut locaţiile închise, ci ne-au şi susţinut direct prin achiziţionarea de carduri şi abonamente la cafea plătite în avans”, a adăugat Pandea.
Povestea Captain Bean a început în 2014, cu un espressor, doi barista și mult curaj. Dezvoltarea lanțului de cafenele to go a fost organică, bazată pe cererile constante ale clienților, relaționarea permanentă cu aceștia, sponsorizarea și participarea la peste o sută de evenimente și implicarea în proiectele comunității. Odată cu trecerea timpului, au definit proceduri, au stabilit furnizori stabili, au fost trasate strategii și au câștigat multă experiență. Pandea a văzut oportunitatea de a dezvolta brandul în sitem de franciză când a conștientizat că are toate resursele necesare pentru ca business-ul să aibă loc în mod controlat, predictibil și eficient.
Captain Bean mizează pe diversitate și inovație, având o gamă variată de băuturi pe bază de cafea, dar oferă clienților și croissante, cookies, batoane vegan-friendly, mixuri de fructe și nuci, alături de băuturi răcoritoare fără cofeină, fresh-uri, ceaiuri sau apă. Toate sunt de bună calitate și asigură un avantaj pentru viitorii parteneri. “Acum, pentru un francizat, oportunitatea este incredibilă ! Noi preconizăm un return între un an și un an și jumătate. Operarea este foarte simplă. Sprijinul pentru francizați este consistent, iar investiția mai mult decât onorabilă. Echipa care va fi permanent alături de ei va face diferența și îi va propulsa pe piață într-un mod unic”, a conchis Bogdan Pandea.
Cei care doresc se alăture conceptului Captain Bean pot găsi detalii în Catalogul de franciză postat pe portalul nostru.

Articole citite

Când vorbești despre franciza Leonidas, constați că amestecul de rafinament, tradiție și profitabilitate îți oferă tot atâtea argumente pentru a te alătura acestei rețele internaționale.
Lanțul american de restaurante în franciză Wendy's și-a îndreptat atenția către dezvoltarea de jocuri de aventură bazate pe teme fast-food, ca parte a unei campanii de marketing inteligente.
Cu o experiență de două decenii în cadrul McDonald's România, în 2016, Constantin Puiu a preluat afacerea Hello Donuts și a transformat-o într-un brand innovator, cu identitate puternică și potențial internațional.
Cu două decenii în urmă, românul Andrei Fâciu, creatorul Pizzamania, a avut ambiția nu doar să facă o pizza italiană autentică, ci și să ofere celor pasionați de gastronomie posibilitatea să creeze acest deliciu universal, folosind rețetele originale.
În fiecare an, figurinele rafinate din ciocolată oferite cu mult drag de către cei de la Leonidas sunt legate de sărbătorile pascale. Este un moment de vârf, dar și un prilej pentru noii parteneri de a se alătura acestei francize care a cucerit lumea de mai bine de o sută de ani.
Cele mai citite

Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Franciza din Republica Moldova a mai deschis o locație în București, în locul ocupat până în vară de Andy`s Pizza.
Michał Wiśniewski, director consultanță PROFIT system, își împărtășește experiența din afacerile în franciză din Europa Centrală și de Est.
Radu Tănase, fondator al Calif și Condimental, a anunțat în cadrul evenimentului Fast Forward Business Summit, care a avut loc in 27 septembrie a.c., că va lansa business-ul de franciză pentru brandul Condimental de Calif.
Când pui alături o franciză cum este Fibonacci Kids și un partener cu o vastă experiență în lumea sistemelor de siguranță pentru copii și pasionat de cele de educație adaptate viitorului, nu poate fi vorba decât de succes.
Subiecte populare in Forum
Povestea din cutie
Asa este daca ai sanatate le ai pe toate..Cat despre stilul de viata sanatos e f greu....
Povestea din cutie
Numai cat auzi 'STIL DE VIATA SANATOS " si atentia iti este acaparata.Cel mai de pret lucru este sanatatea si pe urma vin toate
Povestea din cutie
Suntem prea saraci ca sa nu ne pese cum ne alimentam daca asta inseamna sanatate atunci numarul adeptilor este sigur in crestere
Concept franţuzesc cu iz moldovenesc
La moldoveni este toata nadejdea,la Prut si dincolo ....
Concept franţuzesc cu iz moldovenesc
Lumea buna a micului Paris...a ramas in urma dar parfumul manierelor elegante reinvie si de ce sa nu ajunga si la ....Iasi
Cum ajungi de la una, la 10 francize
Trebuie sa ai mare curaj daca maresti incasariele prin marirea numarului puncteleor de desfacere este o metoda pe care nu oricine are curajul s-o aplice ,cu atat mai mult o...
Cum ajungi de la una, la 10 francize
Buna ziua, Unde aveți predominant punctele de lucru? În centre comerciale sau stradal? Multumesc.
Inspirat de colonelul Sanders
Din start figura romanului este mult mai simpatica deci nu poate fi vorba de copie,logo-ul lui dormi cu el sub perna,trebuie sa castige in instanta,felicitari