Gustul Vestului Sălbatic
Steiku Haoss, situat în inima capitalei Letoniei, Riga, este un steakhouse modern condus de două generații de familii care împărtășesc peste 25 de ani de experiență în domeniu. Acest restaurant, care și-a deschis prima dată porțile clienților în 2003, a devenit rapid o destinație populară pentru iubitorii de fripturi.
Steakhouse-urile acestui brand fac parte din Grupul Cantus, un lanț de restaurante lider pe piața letonă, care activează din 1992 și asociază și alte mărci gastronomice premiate. După mulți ani de activitate, conducerea grupului a decis că este timpul să extindă numele și oferta Steik Haoss în alte țări. România este una dintre cele în care caută un partener de master-franciză. Sarcina lui va fi să construiască o rețea de restaurante, inclusiv prin alți francizați regionali.
Franciza pentru cei cu experiență
Brandul caută parteneri de franciză ambițioși și motivați care să se alăture echipei sale, care să folosească know-how-ul francizorului și să îl transfere în alte țări și regiuni. Candidații ar trebui să aibă o strategie de afaceri detaliată și un plan de dezvoltare pentru un anumit teritoriu. Disponibilitatea unor spații adecvate pentru viitoarele restaurante joacă un rol cheie în acordarea licenței. Francizatul Steiku Haoss ar trebui să fie familiarizat cu relațiile și situația din regiunea în care a decis să facă afaceri. Experiența în marketing și dezvoltarea afacerilor, precum și managementul financiar și controlul costurilor sunt, de asemenea, importante.
Business Card Steiku Haoss
Steiku Haoss este un restaurant-concept elegant, modern , creat de familia Cima în centrul orașului Riga. În peste două decenii și jumăte, steakhouse-urile brandului au devenit foarte apreciate, iar proprietarii vor să se extindă în Europa.
Investiție :
• Taxa de franciza porneste de la 25.000 EUR pentru o singur[ unitate.
• Investiția totală pornește de la 300.000 EUR.
• Redevențe în valoare de 6% din vânzările lunare nete.
Master-franciza este disponibila numai pentru anumite teritorii.

Articole citite

Când vorbești despre franciza Leonidas, constați că amestecul de rafinament, tradiție și profitabilitate îți oferă tot atâtea argumente pentru a te alătura acestei rețele internaționale.
Lanțul american de restaurante în franciză Wendy's și-a îndreptat atenția către dezvoltarea de jocuri de aventură bazate pe teme fast-food, ca parte a unei campanii de marketing inteligente.
Cu o experiență de două decenii în cadrul McDonald's România, în 2016, Constantin Puiu a preluat afacerea Hello Donuts și a transformat-o într-un brand innovator, cu identitate puternică și potențial internațional.
Cu două decenii în urmă, românul Andrei Fâciu, creatorul Pizzamania, a avut ambiția nu doar să facă o pizza italiană autentică, ci și să ofere celor pasionați de gastronomie posibilitatea să creeze acest deliciu universal, folosind rețetele originale.
Când spui steakhouse sau întrebi de cea mai bună friptură de vită din Riga, sigur spui Steiku Haoss. După două decenii și jumătate de experiență, letonii caută parteneri pe măsură în România.
Cele mai citite

Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Franciza din Republica Moldova a mai deschis o locație în București, în locul ocupat până în vară de Andy`s Pizza.
Michał Wiśniewski, director consultanță PROFIT system, își împărtășește experiența din afacerile în franciză din Europa Centrală și de Est.
Radu Tănase, fondator al Calif și Condimental, a anunțat în cadrul evenimentului Fast Forward Business Summit, care a avut loc in 27 septembrie a.c., că va lansa business-ul de franciză pentru brandul Condimental de Calif.
Când pui alături o franciză cum este Fibonacci Kids și un partener cu o vastă experiență în lumea sistemelor de siguranță pentru copii și pasionat de cele de educație adaptate viitorului, nu poate fi vorba decât de succes.
Subiecte populare in Forum
Povestea din cutie
Asa este daca ai sanatate le ai pe toate..Cat despre stilul de viata sanatos e f greu....
Povestea din cutie
Numai cat auzi 'STIL DE VIATA SANATOS " si atentia iti este acaparata.Cel mai de pret lucru este sanatatea si pe urma vin toate
Povestea din cutie
Suntem prea saraci ca sa nu ne pese cum ne alimentam daca asta inseamna sanatate atunci numarul adeptilor este sigur in crestere
Concept franţuzesc cu iz moldovenesc
La moldoveni este toata nadejdea,la Prut si dincolo ....
Concept franţuzesc cu iz moldovenesc
Lumea buna a micului Paris...a ramas in urma dar parfumul manierelor elegante reinvie si de ce sa nu ajunga si la ....Iasi
Cum ajungi de la una, la 10 francize
Trebuie sa ai mare curaj daca maresti incasariele prin marirea numarului puncteleor de desfacere este o metoda pe care nu oricine are curajul s-o aplice ,cu atat mai mult o...
Cum ajungi de la una, la 10 francize
Buna ziua, Unde aveți predominant punctele de lucru? În centre comerciale sau stradal? Multumesc.
Inspirat de colonelul Sanders
Din start figura romanului este mult mai simpatica deci nu poate fi vorba de copie,logo-ul lui dormi cu el sub perna,trebuie sa castige in instanta,felicitari