Brandurile influenţează decizia românilor de a cumpăra online
Consumatorii români tineri se informează mai ales online în privinţa caracteristicilor, disponibilităţii şi preţului produselor şi serviciilor de care sunt interesaţi, conform studiului „Experienţa de cumpărare în era consumatorilor digitali”, lansat de EY România.
Studiul analizează percepțiile asupra întregii experiențe de cumpărare a unui număr de 310 consumatori români cu vârsta între 20 și 35 de ani, pe baza unui chestionar aplicat în perioada 31 martie – 5 mai 2014.
Marea majoritate a respondenților susțin că informația oferită de mediul online este folositoare sau foarte folositoare (61% pentru produse și 52% pentru servicii). Se observă faptul că informaţiile din mediul online referitoare la servicii sunt considerate ca fiind mai puţin relevante decât cele despre produse.
53% dintre respondenți spun că sunt loiali față de brandul produselor analizate, iar 42% față de brandul serviciilor analizate. De cealaltă parte, 7% dintre consumatorii tineri afirmă că nu sunt deloc loiali brandurilor de produse, iar 15% dintre ei nu sunt deloc loiali brandurilor de servicii.
Consumatorii sunt cei mai loiali faţă de furnizorii de servicii de telefonie mobilă și servicii de internet (30%). De asemenea, sunt foarte loiali faţă de brandurile de automobile, îmbrăcăminte, produse alimentare şi servicii medicale. În zona celui mai redus atașament faţă de brand se regăsesc împrumuturile bancare şi asigurările.
Deşi brandul contează destul de mult în decizia de cumpărare, respondenții spun că sunt influențați cel mai mult de garanția și calitatea produsului/serviciului (32% în România, faţă de 27% la nivel global), urmate de preţul şi condiţiile de livrare (20% în România, faţă de 29% media globală).
Atunci când se află în magazin, factorii cheie care contribuie la decizia de cumpărare sunt ofertele promoţionale (48%) și disponibilitatea produselor sau serviciilor (38%). Asistența la cumpărare și termenii de livrare sunt de asemenea factori relevanți (26% din respondenți au afirmat că au un impact foarte puternic în decizia lor de cumpărare), însă aspectul magazinului nu e un considerat ca factor notabil atunci când se ia decizia de cumpărare pentru produsele și serviciile analizate.
Când se discută preferinţele de plată pentru produsele şi serviciile achiziţionate, românii preferă plata în numerar măsură de 62%, peste consumatorii din Orientul Mijlociu (60%) şi mult peste media globală (39%). Consumatorii români preferă numerarul chiar mai mult decât consumatorii chinezi sau indieni, în timp ce media Europei de Est este de 51%.
Întrebaţi care sunt caracteristicile pentru care ar fi dispuşi să plătească în plus, consumatorii români respondenţi au indicat disponibilitatea imediată, serviciile premium şi personalizate, dar şi produsele de lux (12%), produsele eco (9% dintre respondenţi) şi produsele româneşti (9%).
“La nivel global două treimi dintre consumatori sunt acum consumatori digitali, adică utilizează mediul online în procesul de cumpărare. În Romania procentul este acum de numai 41%, însă pe măsură ce generația Y accesează niveluri de venituri superioare, acest tip de consumatori va “prelua” și piața locală. Mai mult, hypertasker-ii digitali, consideraţi cumpărătorii viitorului, sunt cei mai sofisticaţi şi mai exigenţi dintre cumpărătorii digitali. De aceea, producătorii şi furnizorii de servicii din România încep să acorde atenţie mediului online, ca parte a unei abordări integrate omnichannel, atât din punctul de vedere al prezentării ofertei lor, cât şi al promovării,” a declarat Elena Badea, Director de Marketing, EY România.
Articole citite
Franciza Used Product este un concept care, cu siguranță, va fi din ce în ce mai mult implementat în viitorii ani.
Titlul reprezintă motto-ul Papírny Moudrý, fabrica cehă care a devenit unul dintre cei mai importanți producători de „capcane de muște”, mizând pe globalizare.
Franciza Used Products este în plin proces de expansiune și caută parteneri strategici pentru creșterea numărului de magazine.
Franciza Used Products este o afacere sustenabilă, care încurajează conceptul de reciclare și reintroducere a produselor electronice și electrocasnice noi și pre-utilizate în ciclul comercial.
Sistemul de franciză DIEGO, un model de comerț cu amănuntul la cheie care funcționează cu succes de trei decenii, caută noi parteneri în România.
Cele mai citite
Ai visat vreodată să ai propria ta afacere? Noi avem soluția perfectă! Într-o lume în care toți caută mâncare autentică și gustoasă, Ciorbe și Plăcinte este răspunsul pe care toți îl adoră.
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Europa a fost întotdeauna un etalon în privința modei, iar astăzi sunt multe francize de îmbrăcăminte care oferă creativitate, calitate și o afacere de succes.
La 20 de ani și-a făcut propria cafenea "5 to go" cu banii cu care ar fi trebuit să-și cumpere prima mașină
Sistemele de franciză pot fi clasificate în moduri variate, în funcție de anumite caracteristici, dar ele sunt fundamental diferite în funcție de 3 criterii.
Subiecte populare in Forum
Franciza care te face fericit
Ma bucur sa aud ca o companie bio romaneasca...vrea sa-si extinda portile peste hotare..E de bine
Creşteri pe toată linia pentru Ikea
Mă bucur că drumul celor de la Ikea este ascendent...Înseamnă ca produsele lor sunt bune...
Creşteri pe toată linia pentru Ikea
Parcurg zilnic articolele din prezentul site si norii negri care imi dau destul de des tarcoale dispar pentru ca ceva ii imprastie...
Franciza care te face fericit
Fericire in fiecare zi...numai in basme dar si acolo apar zmei.vrajitoare ...se vede tineretea autorului articolului
Franciza care te face fericit
Roata fericirii cu ariile ei interesante,toti avem nevoie de asa ceva dar cand auzi din mai multe surse chiar o doresti cu toata fiinta
Creşteri pe toată linia pentru Ikea
Din discutiile purtate produsele Ikea se bucura de calitate si diversitate superioara si atunci este normal ca desfacerile sa creasca
1 milion de euro pentru o benzinărie
Se vor afla si dedesubturile ,de ce s-a urmarit distrugerea a tot ce insemna productie,si cui a folosit
Babo, o afacere cu suflet
Foarte putini opameni se pot lauda ca au realizat tot ce au visat in copilarie ,perseverenta ar fi unul din secrete dar sustinerea vine de pe aceleasi meleaguri ?