Cum ajungi de la una, la 10 francize
„Business-ul în sistem franciză este uşor de condus şi gestionat”, spune Nicoleta Andreescu, care ne împărtăşeşte povestea ei în calitate de francizat Fornetti.
După ce deschizi o franciză Fornetti, te îndrăgosteşti şi mai tare de acest concept şi îţi construieşti o mini reţea de patiserii. Pe scurt, aceasta ar fi povestea Nicoletei Andreescu, unul dintre francizaţii Fornetti. La iniţiativa soţului ei, Nicoleta a deschis prima patiserie Fornetti în anul 2004, pe bulevardul Regina Maria din Bucureşti. A primit sprijin şi de la un alt francizat Fornetti, dl. Coman, cu experienţă în acest domeniu, acesta având deja mai multe magazine în franciză.
„În Bucureşti, produsele Fornetti au avut un succes foarte mare datorită calităţii şi diversificării produselor, fiind printre primele francize din Europa, pe baza de patiserie. Impactul pozitiv asupra populaţiei, m-a determinat să intru în afacere şi să deschid un lanţ de magazine”, povesteşte Nicoleta.
În prezent, Nicoleta Andreescu deţine 8 patiserii Fornetti, iar cea de-a noua unitate se află în curs de amenajare. Aceasta se află în oraşul Alexandria, judeţul Teleorman, şi urmează să îşi înceapă activitatea în luna februarie 2015.
„Satisfacţia pe care mi-a oferit-o această afacere, m-a convins că nu am făcut o alegere greşită şi m-a ambiţionat să mă perfecţionez în acest domeniu. Odată cu trecerea timpului, am realizat că acest business în sistem franciză este uşor de condus şi gestionat, aşa că am hotărât să mai deschid încă un punct de lucru. Precizez că franciza Fornetti este o afacere foarte curată şi transparentă, respectând toate normele legale”, spune francizatul Fonetti.
Nicoleta Andreeascu ne mărturiseşte că este mulţumită şi de relaţia cu master francizorul Fornetti, cu care comunică în permanenţă şi intervine cu o soluţie la toate problemele care apar pe parcurs.
Perioada crizei financiare şi-a pus amprenta şi asupra business-ului Nicoletei, însă deşi la început obstacolele păreau aproape imposibil de depăşit, aceasta a reuşit să facă faţă cu brio concurenţei de pe piaţă şi să treacă peste greutăţile financiare. „În perioada 2009-2011, când toţi ne-am confruntat cu o criză financiară greu de depăşit, profitul fiind în scădere, am fost tentată de a pune capăt acestei afaceri sau să deschid mai multe magazine pentru a ajunge la acelaşi nivel de încasări sau mai mare, ca să pot supravieţui alături de magazinele cu profil de patiserie şi panificaţie (covrigi), care aveau o calitate destul de îndoielnică la preţuri foarte mici”, povesteşte Nicoleta Andreescu.
Lucrurile s-au reglat însă în prezent, iar francizatul Fornetti are în plan să se extindă în continuare. În timp ce pregăteşte inaugurarea magazinului din Alexandria, Nicoleta spune că în acest an vrea să ajungă la 10 magazine Fornetti, „aceasta fiind o afacere profitabilă, atât timp cât de implici şi reuşeşti să o cunoşti şi să o controlezi destul de bine”.
Nicoleta Andreescu are şi o recomandare pentru persoanele interesate să-şi deschidă o franciză Fornetti: „să ţină cont de factorii care influenţeaza buna desfăşurare a afacerii: vadul pietonal, atragerea clienţilor prin promoţii, un personal calificat şi mulţumit, pentru a obţine un rezultat pozitiv, pe măsura efortului depus.”
Fornetti a intrat pe piața românească în anul 2001 și este una dintre cele mai cunoscute francize din România. Compania şi-a extins rapid punctele de vânzare de-a lungul anilor, reţeaua de patiserii numărând în prezent circa 600 de parteneri. Compania mamă a master-francizei Fornetti din România este Fornetti Kft. din Ungaria, care deține pe piața maghiară circa 2200 de patiserii. La nivel internațional, numărul acestora ajunge la 5.000 de unități.
Vezi catalog
1st Cafe
Cafenea, ceai, varietate largă de răcoritoare
5 to go
Cafenea, concept unic bazat pe simplitate
5 TO GO ESPRESSO
Cafenea, afacere tip street food
BELLA ITALIA - PIZZA EXPRESS
Restaurant, pizzerie
Burger King®
Restaurante cu servire rapidă
Ciorbe și Plăcinte
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Crazy Bubble
Bazat pe bautura racoritoare bublle tea
DOGU
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Donuterie
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
FAMOUS WAFFLES
Restaurante cu servire rapidă
Alte concepte din sector gastronomie
1st Cafe
Cafenea, ceai, varietate largă de răcoritoare
5 to go
Cafenea, concept unic bazat pe simplitate
5 TO GO ESPRESSO
Cafenea, afacere tip street food
BELLA ITALIA - PIZZA EXPRESS
Restaurant, pizzerie
Burger King®
Restaurante cu servire rapidă
Ciorbe și Plăcinte
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Crazy Bubble
Bazat pe bautura racoritoare bublle tea
DOGU
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Donuterie
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
FAMOUS WAFFLES
Restaurante cu servire rapidă
Noutati
Arata tot
Expo Shop 2026, o oportunitate pentru francizori
Francizorii au oportunitatea să participe la cel mai important eveniment dedicat industriei de retail,din acest an, în cadrul căruia le este pusă...
Brandul, cheia alegerii francizei
Unul dintre principalele motive pentru care antreprenorii se gândesc să se alăture unei rețele de franciză este binecunoscutul brand. Dar ce...
O oportunitate pe piața cafenelelor
Dacă ești pasionat de cafea, ai spirit antreprenorial și vrei să ai clienți mulțumiți, cea mai bună soluție este franciza First Cafe.
Diverse, un nou actor pe piața de fashion
Brandul de fashion Diverse, aparținând companiei poloneze ETOS, caută un master francizor și francizori pentru piața din România.
