Oportunitati in noul mall ParkLake!
Lanțurile de restaurante în franciză KFC și Pizza Hut au angajat 70 de tineri pentru noile locații pe care le vor deschide la 1 septembrie.
Lanțurile de restaurante în franciză KFC și Pizza Hut au angajat 70 de tineri pentru posturile disponibile în noile locații pe care le vor deschide la 1 septembrie, odată cu inaugurarea centrului comercial ParkLake din sectorul 3 al Bucureștiului. Cei interesați de un loc de muncă la KFC au putut opta pentru posturile de casier sau bucătar, iar cei care doreau un loc de muncă în cadrul Pizza Hut, au ales fie posturi de ospătar, fie joburi în bucătărie. Noii angajați beneficiază în prezent de instruire practică în restaurante, realizată de personal autorizat,dar și de training-uri online, sub formă de cursuri și teste. Toate acestea vin în sprijinul celor care nu au experiență anterioară pe un post similar, fiind facilitată în acest fel integrarea lor în echipă, cât și o mai bună înțelegere a atribuțiilor.
Cele două lanțuri de restaurante oferă o serie de beneficii tinerilor angajaţi: posibilitatea de a obține un post fără experiență prealabilă, bonus de fidelitate sau creșteri salariale corelate cu vechimea. Un alt plus îl constituie programul flexibil, care poate fi adaptat conform necesităților fiecăruia. Aceștia pot opta fie pentru program full time, fie part time de patru sau șase ore, fie pot lucra doar în weekend (vinerea, sâmbăta și duminica).
ParkLake, complexul comercial amplasat lângă Parcul Alexandru Ioan Cuza, își va deschide porțile chiar pe 1 septembrie 2016 și va cuprinde aproximativ 200 de magazine și restaurante, printre care un restaurant KFC și unul Pizza Hut.
KFC Corporation, cu sediul în Louisville, Kentucky, este cel mai popular lanţ de restaurante specializat în produse din carne de pui din lume. Există peste 19,400 de locații KFC în 120 de țări și teritorii din întreaga lume. În România, lanţul de restaurante KFC este operat în sistem de franciză, licenţa pentru România fiind acordată în 1997 companiei US Food Network şi numără 59 de restaurante atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Piteşti sau Braşov. De asemenea, KFC România operează şi două restaurante la Chişinău, Republica Moldova.
Pizza Hut, lanţul de restaurante cu un concept casual, operează pe piaţa românească din 1994 sub contract de masterfranciză acordat companiei American Restaurant System. Pizza Hut a venit în România în 1994, odată cu deschiderea primei locaţii din Calea Dorobanţilor, iar în prezent deţine zece restaurante în Bucureşti, două în Cluj şi Timişoara şi câte unul în Iaşi, Constanţa, Ploieşti, Brașov, Oradea și Bacău. Pizza Hut este singura companie producătoare de pizza ce a fost nominalizată în Top 10 francize în 2009 de către Revista Entrepreneur. Compania a început acum 57 de ani în Wichita, Kansas, iar în prezent deţine aproape 13.600 de restaurante în 90 de ţări. Pizza Hut este subsidiară a Yum! Brands, Inc., unul dintre cei mai mari francizori la nivel internaţional.
Alte concepte din sector gastronomie
5 to go
Franciza cafenea, concept unic bazat pe simplitate
5 TO GO ESPRESSO
Franciza cafenea, afacere tip street food
BELLA ITALIA - PIZZA EXPRESS
Franciza restaurant, pizzerie
Burger King®
Franciza restaurante cu servire rapidă
Ciorbe și Plăcinte
Franciza restaurant Fast-food și servire clasica
Crazy Bubble
Franciza bazata pe bautura racoritoare bublle tea
DOGU
Franciza restaurant Fast-food și servire clasica
Donuterie
Franciza restaurant Fast-food și servire clasica
FAMOUS WAFFLES
Franciza restaurante cu servire rapidă
FORNETTI
Franciza restaurante cu servire rapidă
Noutati
Arata tot
Vitamix: o afacere de familie în franciză
Vitamix duce mai departe prin franciză o afacere construită în familie: produse naturiste, clienți care revin și un sistem format în peste 20 de ani.
Afacerea de familie: cum poate ajuta franciza
Peste 60% dintre companiile europene sunt afaceri de familie. Franciza poate aduce proceduri, instruire și sprijin pentru dezvoltarea lor.
Târgul de francize din Varșovia 2026
Târgul de francize din Varșovia are loc pe 22–23 octombrie 2026. Candidații pot compara oferte, iar brandurile românești pot căuta parteneri...
DepilConcept: master franciză pentru piața din România
DEPIL CONCEPT caută un Master Francizat pentru România. Analizăm piața, modelul de business și ce presupune construirea unei rețele naționale.