Afacere de succes, la cheie
Unul dintre cele mai de succes sisteme de franciză românești, 5 to go, caută parteneri pentru dezvoltarea francizei în orașe din Transilvania și Maramureș.
Este vorba despre Zalău, Târgu Mureș, Baia Mare și Satu Mare, anunțul fiind destinat antreprenorilor din aceste orașe, dar și iubitorilor de cafea care își doresc să dețină o franciză și să devină, astfel, parte din cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est.
Dorința fondatorilor 5 to go de a-și extinde rețeaua de parteneri în Transilvania și în Maramureș a venit ca urmare a unei cereri din ce în ce mai mari de accesare a francizei în întreaga țară, iar Zalău, Târgu Mureș, Baia Mare și Satu Mare sunt orașele în care grupul 5 to go este pregătit de extindere imediată, având deja spațiile de unde se va face simțită aroma de cafea 5 to go în oraș.
„Suntem prezenți, în acest moment, în 22 de orașe din țară și continuăm să ne dezvoltăm, pentru că ne vin încontinuu solicitări. Ne bucurăm că există tot mai multe persoane care vor să se alăture comunității 5 to go, împărtășesc valorile noastre și pasiunea pentru cafea. În urma feedback-ului primit, am constatat că oferta de spații este foarte bună în orașele din țară. Așa că traseul este unul ușor pentru cei care vor să devină antreprenori: este nevoie să facă un singur pas către noi pentru a deveni proprietarii unei cafenelele 5 to go. O primă și importantă condiție pe care o avem mereu pentru viitorii francizați atunci când vin către noi cu o solicitare de franciză este să aibă și un spațiu în minte, pe care mai apoi să-l vedem împreună și să putem stabili dacă îndeplinește condițiile unei cafenele 5 to go”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.
În prezent, peste o sută de antreprenori gestionează cele 163 de locații ale grupului. În timp, unii dintre ei și-au extins contractul de franciză cu încă cinci ani. Renumele brandului, modelul de business de succes, traingurile specializate, sprijinul în dezvoltarea afacerii sunt doar câteva dintre avantajele viitorilor francizați dacă decid să se alăture comunității 5 to go.
Toate cerințele pentru accesarea unei francize 5 to go se regăsesc pe portalul nostru și pe site-ul oficial al brandului: https://fivetogo.ro/franciza/ Pentru informații suplimentare de accesare a unei francize în Zalău, Târgu Mureș, Baia Mare, Satu Mare sau în orice alt oraș din țară, cei interesați sunt așteptați să dea un email la: bianca@fivetogo.ro sau să apeleze: 0722 181 350.
5 to go a luat naștere în 2015 și a devenit cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă, fondatorii 5 to go, sunt cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este una cu o aromă intensă, corpolentă, cremoasă, ce se constituie într-un amestec unic, creat special pentru lanțul de cafenele 5 to go. Pentru că cifra 5 reprezintă elementul de structură a brandului, echipa 5 to go oferă clienților 5 motive principale să revină în una dintre cafenelele din grup: gustul, profesionalismul, rapiditatea, diversitatea și stilul de viață.
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector gastronomie
1st Cafe
Cafenea, ceai, varietate largă de răcoritoare
5 TO GO ESPRESSO
Cafenea, afacere tip street food
BELLA ITALIA - PIZZA EXPRESS
Restaurant, pizzerie
Burger King®
Restaurante cu servire rapidă
Ciorbe și Plăcinte
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Crazy Bubble
Bazat pe bautura racoritoare bublle tea
DOGU
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Donuterie
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
FAMOUS WAFFLES
Restaurante cu servire rapidă
FORNETTI
Restaurante cu servire rapidă
Noutati
Arata tot
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...
Bucătărie tradițională și inovație
Dacă vrei să ai propria ta afacere, bazată pe bucătăria tradițională dar și pe faclități acordate de ultimele tehnologii, francize Ciorbe și...