Debutul confirmă succesul internațional
Debutul companiei Sweet Gallery în România confirmă succesul francizei, cea mai mare în domeniul street-food din Europa
În doar câteva luni, mărcile internaționale Ice and Roll și Cake and Roll au deja instalate mai multe rulote proprii, iar afacerile în franciză se înmulțesc. Totodată, se apropie momentul în care, în doar o zi, se va trece la varianta de produse pentru sezonul cald.
Dacă anul trecut compania - deținătoare a peste 650 de rulote gastronomice în mai multe țări europene – a intrat în România cu două unități proprii de distribuție, acum o deschide pe a treia. Odată testată rentabilitatea afacerii, au apărut și primii francizați, în București – Kaufland Colentina și în localitățile Brăila și Adjud. Alte două unități în franciză vor fi deschise, în curând, în municipiile Alexandria și Craiova. Mulți alți antreprenori au contactat compania pentru a obține informații despre cum pot deveni parteneri ai mărcilor Ice and Roll și Cake and Roll. Trendul expansiunii este semnificativ, iar proprietarii francizei estimează că, până la sfârșitul anului, rețeaua din România va avea 30 de rulote.
Ice and Roll este un brand cu înghețată spiralată, vafe și băuturi reci, care funcționează în sezonul de primăvară și vară - din aprilie până la sfârșitul lunii septembrie - în timp ce Cake and Roll oferă torturi - din octombrie până la sfârșitul lunii martie. Punctele sunt rearanjate și, într-o singură zi, își ajustează oferta la noul sezon. Imaginea exterioară și echipamentele adiacente rulotei sunt schimbate repede și ușor. Mașina de înghețată o înlocuiește pe cea de copt prăjituri și invers. “Procesul de transformare a rulotei este rapid și simplu. Durează câteva ore, motiv pentru care francizatul nu pierde nici măcar o singură zi de vânzare. Această soluție îi permite, de asemenea, să opereze pe tot parcursul anului și nu numai într-un singur sezon”, spunea, referindu-se la acest avantaj, Krzysztof Olesiak, președintele Sweet Gallery, care deține mărcile Ice and Roll și Cake and Roll.
Ice and Roll și Cake and Roll funcționează în segmentul street-food, în zona marilor centre comerciale. Ca și în alte state europene, în România Sweet Gallery cooperează cu dezvoltatorii de galerii și centre comerciale, unul dintre partenerii companiei fiind Kaufland. Acordul cu lanțul de supermarketuri garantează peste o sută de locații. Cei care deja au luat franciza au înțeles că primii veniți pot accesa cele mai bune amplasamente, unde traficul este intens. Krzysztof Olesiak apreciază că acest concept te îmbie, pur și simplu, să dai frâu instinctului și să cumperi aceste produse. De aceea este atât de important ca rulotele să fie așezate în calea celor care vin la cumpărături. Este o strategie care funcționează bine în Polonia și în alte țări unde activează Sweet Gallery, motiv pentru care a fost aplicată și în România.
Cei care deja sunt parteneri au înțeles și marele avantaj al mbilității afacerii. Rulotele Ice and Roll și Cake and Roll nu sunt statice, fixate permanent într-un anumit loc. Ele pot fi mutate oricând, cu cheltuieli minime de relocare. În acest fel, afacerea este protejată în cazul scăderii vânzărilor într-o anumită locație. Activitatea din acest tip de rulotă te scutește de costuri suplimentare pentru renovare și adaptare a unui anumit loc la standardele rețelei.
Pe lângă garantarea locației, Sweet Galleri negociază și prețurile de leasing. Pe măsura dezvoltării, compania achiziționează noi locuri, care pot fi oferite francizatului în orice moment. Pe cuprinsul statelor europene, 80% dintre locații sunt achiziționate de către centrala companiei, din Polonia. Restul, sunt obținute de francizați. Krzysztof Olesiak a precizat că, chiar dacă activitatea se va desfășura într-un loc găsit de francizat, în prealabil, compania studiază valorile traficului, dacă există concurență în zonă și cât de puternică este aceasta. Totodată, este respectată zonalitatea, astfel încât un francizat să își poată desfășura activitatea cu o rentabilitate și un profit semnificativ, fără concurență din partea altui partener Sweet Gallery în teritoriul pe care este amplasată rulota.
Este important și faptul că, raportat la rentabilitate, afacerea sub brandurile Ice and Roll și Cake and Roll poate începe cu o investiție de aproximativ 40.000 de lei. Diferența provine dintr-un împrumut sau un leasing. Pentru a începe afacerea, Sweet Gallery oferă o rulotă complet echipată. Vă puteți începe afacerea aproape imediat, într-un termen de două săptămâni. Pentru start, printre altele, o condiție este o pregătire de două zile. Randamentul investiției se vede, în general, din al doilea sezon.
Compania oferă, de asemenea, asistență în timpul afacerii - instruire suplimentară și suport pentru marketing. Afacerile pot fi combinate cu alte activități profesionale, aspect posibil datorită sistemului IT intern și a monitorizării punctelor. Francizatul poate observa și controla, de la distanță, vânzările, angajații și orele de deschidere și închidere a punctului de lucru.
Rulotele Ice and Roll și Cake and Roll operează, sub marca internă Lodolandia și Kołacz na Okrągło, și în Germania, Marea Britanie, Slovacia, Austria și Polonia.
Mai multe informații găsiți în Catalogul de franciză postat pe portalul nostru.
Vezi catalog
1st Cafe
Cafenea, ceai, varietate largă de răcoritoare
5 to go
Cafenea, concept unic bazat pe simplitate
5 TO GO ESPRESSO
Cafenea, afacere tip street food
BELLA ITALIA - PIZZA EXPRESS
Restaurant, pizzerie
Burger King®
Restaurante cu servire rapidă
Ciorbe și Plăcinte
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Crazy Bubble
Bazat pe bautura racoritoare bublle tea
DOGU
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Donuterie
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
FAMOUS WAFFLES
Restaurante cu servire rapidă
FORNETTI
Restaurante cu servire rapidă
HELLO DONUTS and COFFEE
Restaurante cu servire rapidă
Japanos
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Latte COFFEE TO GO
Cafenea, concept unic bazat pe simplitate
PIZZAMANIA
Restaurant, pizzerie
PLUG IN CAFE
Cafenea, ceai, varietate largă de răcoritoare
SPARTAN
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector gastronomie
1st Cafe
Cafenea, ceai, varietate largă de răcoritoare
5 to go
Cafenea, concept unic bazat pe simplitate
5 TO GO ESPRESSO
Cafenea, afacere tip street food
BELLA ITALIA - PIZZA EXPRESS
Restaurant, pizzerie
Burger King®
Restaurante cu servire rapidă
Ciorbe și Plăcinte
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Crazy Bubble
Bazat pe bautura racoritoare bublle tea
DOGU
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Donuterie
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
FAMOUS WAFFLES
Restaurante cu servire rapidă
FORNETTI
Restaurante cu servire rapidă
HELLO DONUTS and COFFEE
Restaurante cu servire rapidă
Japanos
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Latte COFFEE TO GO
Cafenea, concept unic bazat pe simplitate
PIZZAMANIA
Restaurant, pizzerie
PLUG IN CAFE
Cafenea, ceai, varietate largă de răcoritoare
SPARTAN
Restaurant de tip Fast-food și servirea clasică
Noutati
Arata tot
Vitamix, pe piața francizelor
Brandul Vitamix, cunoscut deja la nivel național pe piața suplimentelor alimentare, oferă noi oportunități de parteneriat prin lansarea propriului ...
O afacere care cucerește piața
Franciza Crazy Bubble, cu multitudinea ei de puncte de desfacere de pe tot teritoriul României, este o afacere deja consactată, cu o evoluție im...
Franciza, un model de afacere unic
Franciza este un model de afaceri care oferă avantaje semnificative atât francizorilor, cât și partenerilor lor.