5 to go – planuri pentru viitor

"Pe lângă cafeaua preferată, pregătim în fiecare dimineață pentru dumneavoastră croissante, muffins și brownie. Dacă îți este foame, avem o soluție și pentru aceasta. Poți alege din sandwich-urile „5 to go®” sau chiar și un iaurt cu musli."
Miercuri
14.02.2018
Prima franciză 5 to go, semnată de către francizorii Radu Savopol și Lucian Bădilă în urmă cu 3 ani, tocmai s-a prelungit luna aceasta cu încă 5 ani, semn că business-ul este puternic, sustenabil și de viitor.
 

“Suntem bucuroși că francizații aleg stabilitate și prelungesc progresiv contractele de franciză însă, ca să fiu sincer, nu este o surpriză și nu mă miră acest lucru pentru că cifrele indică o creștere atât a cifrei de afaceri per grup, cât și individual, per locație, de la an la an. Totodată profitul fiecărei cafenele este în creștere, iar activitățile operaționale se perfecționează odată cu acumularea de experiență. Toate fiind semnale clare ale bunăstării atât a francizaților, cât și a grupului, deci ne așteptăm să înceapă recontractarea și prelungirea francizelor” spune Radu Savopol, fondator 5 to go.

Lanțul de cafenele 5 to go este în continuă expansiune, ajungând în luna februarie 2017 la 70 de locații și devenind astfel cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, nu doar din România. Planurile de expansiune nu se opresc aici, întrucât 5 to go dorește să depășească 100 de locații în 2018.

“Am ales să fiu antreprenor datorită spiritului meu întreprinzător și totodată libertății, iar conceptul 5 to go este unul simplu și de succes. Impactul colaborării cu 5 to go a fost încă de la început pozitiv, conferindu-mi oportunitatea de a îmi fixa propriul ritm în viață. Datorită compatibilității bune dintre mine și 5 to go, precum și datorită succesului pe care a avut-o cafeneaua mea, am decis să prelungesc franciza cu încă 5 ani și totodată, la mijlocului lunii februarie 2018, voi deschide a doua locație 5 to go” declară francizatul 5 to go Horoscop, din București.

În medie, în momentul de față, o cafenea 5 to go vinde 300 de produse zilnic, iar numărul de clienți a atins pragul de 15.000 în fiecare zi, în București și în țară.

La final de 2017, cifra de afaceri a grupului 5 to go a depăşit 2,8 milioane de euro, față de 1,2 milioane de euro în 2016.

Despre planurile 5 to go pentru anul 2018, ne povestește Radu Savopol, fondator 5 to go:

În ce constau planurile de dezvoltare pentru 2018 în ceea ce privește lanțul de cafenele 5 to go, dar și celelalte branduri din grup? Ce investiții vor fi direcționate în acest sens?

“Lanțul 5 to go își propune să ajungă la 150 de locații în 2018, atât cu 5 to go, cât și cu 5 to go Coffee Spot. Pentru Dialogue Social Bar căutăm încă o locație, într-o clădire istorică. Estimăm că investițiile pentru Dialogue Social bar vor fi în jur de 40.000 de euro. Pentru a ajunge la 150 de locații 5 to go, investițiile vor fi între 650.000 de euro și 800.000 de euro.

Tot în 2018 vom lansa al treilea concept 5 to go pentru un coffee shop cu suprafața de 50 - 100 m2, cu un design inedit. Conceptul va fi unic și se va pozitiona în segmentul de preț mediu spre premium. Oficial va fi lansat în luna martie sau aprilie 2018.”

Cum apreciați că a fost primit de către piață Dialogue Social Bar - care este profilul clienților, cum a evoluat numărul acestora de la deschidere până în prezent și în cât timp apreciați că se va amortiza investiția?

“Am deschis într-o perioadă dificilă pentru segmentul HoReCa (mai - iunie), însă, din luna septembrie, locația s-a poziționat în zona de evenimente, workshop-uri, evenimente private și mai puțin în zona de co-working, asta datorită evenimentelor exclusive ce se desfașurau în locație. Este exemplu unei afaceri pe care o gândești într-o direcție, dar observi că piața îți cere altă direcție și te adaptezi pe acea zonă care îți aduce profit și este foarte bună pentru conceptul nostru, Dialogue Social Bar fiind un spațiu atipic. Investiția cred ca va fi amortizată în 2 ani.”

Cum au evoluat planurile de extindere în afara României cu lanțul de cafenele 5 to go și în ce constau planurile viitoare de dezvoltare în acest sens?

“În 2017, am tot avut întâlniri cu diverși parteneri și investitori pentru piața din Estul Europei, însă nu am stabilit o dată concretă pentru deschiderea primei locații în afara României. Ne-am concentrate atenția mai mult pe piața din România și acest lucru s-a văzut la finalul anului.”

Cum apreciați că va influența business-ul conceptul 5 to go +?

“Conceptul 5 to go + este deja în teste de cîteva luni, cu 3 produse de 10 lei și pot spune că a fost foarte bine absorbit de către piață, fără să avem un focus special pe concept. Cu aceste produse am avut o creștere a cifrei medii de vânzare pe locație între 5% - 15%. Dacă ne raportăm strict la Mr. Big - băuturile de 16 oz, acesta a adus mult mai multă valoare și este un prim pas în proiectul 5 to go +. Consider că această schimbare va da o cu totul altă dinamică conceptului 5 to go.”

Care sunt principalele provocări pe care le identificați în domeniul HoReCa, pe plan local?

“Provocarea cea mai mare în acest moment este stabilitatea fiscală, administrativă, forța de muncă, seriozitatea partenerilor și concurența neloială.”


Cipele, Kristijano Ronaldo
Florentina Pene
Business Development Manager

Subiecte populare in Forum

Fornetti Food & Beverage, un nou concept street-food premium

Buna seara, sunt Ana-Maria as dori mai multe informatii pentru deschiderea noului concept Fornetti Food&Beverange in franchising, acest concept ma intereseaza mult deoarece...

1 Declaratii
Final 10.11.2017
De la conceptul “5 to go” la cel de “social bar”

Daca ar fi si putin controlate, eventual sa emita si bon fiscal ar fi fost cu totul altfel. Speram pe viitor sa vedem si cafea buna la 5 to go. Succes!

1 Declaratii
Final 31.01.2017
Franciza Star Kebab trece Prutul

Vrei sa ști despre francize

1 Declaratii
Final 07.10.2016
Cafenea in loc de masina!

Ma mandresc cu acest copil. Impresionant articolul din pundtul lui de gandire. Multumesc celui ce l-a scris pentru ca in fraze scurte si concise a reusit sa exprime cum acest...

1 Declaratii
Final 01.09.2016
Fornetti încheie cu succes reorganizarea

Ai revenit si ma bucur caci imi lipseau articolele tale...mult succes

2 Declaratii
Final 19.06.2015
Fornetti încheie cu succes reorganizarea

In sfarsit un nou articol ,asteptam si ma bucur mult de tot...mult succes FORNETTI

2 Declaratii
Final 18.06.2015
McDonald’s România, preluat de un rus

Cu noul patron o sa le mearga la fel de bine...renumele e deja.

3 Declaratii
Final 12.05.2015
McDonald’s România, preluat de un rus

Premiile pentru studenti este un obicei care ar trebui pastrat si urmat de toti angajatorii.Nu pot trece cu vederea originea noului  angajator si nu as vrea sa am dreptate dar...

3 Declaratii
Final 11.05.2015