Matei Poleanu / Francizat 5 to go care a reînnoit recent contractul de franciză pentru o nouă perioadă de 5 ani.
Luni
03.06.2019
17 locații 5 to go din targetul de 50, de anul acesta, au fost deja bifate. Și numărătoarea continuă!
 

50 de locații 5 to go, în 2019. Acesta este targetul stabilit încă de anul trecut de co-fondatorii lanțului de cafenele 5 to go, Radu Savopol și Lucian Bădilă. Până la acest moment, s-au deschis 17, cele mai recente fiind în zona Pipera, la Piața Națiunilor Unite și la stația de metrou Grozăvești.

Primite cu entuziasm și cu bucurie de clienții 5 to go, cafenelele reprezintă noi motive pentru aceștia de a se relaxa și de a savura cafeaua preferată alături de prieteni sau de colegi. Pentru co-fondatorii lanțului de cafenele, satisfacția reușitei este maximă, atâta timp cât feedback-ul primit de la iubitorii de cafea 5 to go este unul pe măsură: „17 locații deja deschise în acest an și continuăm să ne extindem. Vorbim aici și de locații care au la bază conceptul simplu 5 to go, cum e cea deschisă recent la Grozăvești, dar și de Coffee Studios, cum e cea de la Piața Națiunilor Unite. Ne bucurăm că observăm un interes crescut pentru francize la metrou, cea de la Grozăvești fiind a treia de acest gen, după cele deschise la Gara de Nord și la Universitate. Vin către noi antreprenori care aveau deja businessuri la metrou și care decid să schimbe direcția, accesând o franciză 5 to go. E un trend care ne încântă și pe care îl încurajăm”, a declarat Radu Savopol.

Radu și Izabela Dumitru sunt francizații locației 5 to go de la stația de metrou Grozăvești. După ani la rând în care au condus o societate comercială, cu cifre pe minus în ultima perioadă de activitate, cei doi au decis că e momentul să schimbe direcția și să acceseze o franciză 5 to go, chiar la metrou. Ideea a prins contur în 2018 și s-a concretizat rapid. „În 2018, am văzut un interviu cu Radu Savopol la un post de televiziune și m-am gândit imediat: Oare se poate face un 5 to go la metrou? În momentul în care la Universitate s-a deschis unul, am început demersurile pentru obținerea francizei. Am ales 5 to go în primul rând pentru că e un brand românesc, care a demonstrat că se poate și, în al doilea rând, pentru că dă o șansă multor oameni. În același timp, e o experiență care aduce numai beneficii, din toate punctele de vedere. Prin administrarea bussinesului ai avantaje mari, pentru că niciodată nu ești singur, ai mereu acces la multe informații, înveți lucruri noi și, chiar dacă greșești, știi că e cineva lângă tine care te poate ajuta oricând”, a spus Radu Dumitru.

Comunitatea de francizați reprezintă un element cheie în businessul 5 to go. Ca noutate, primii francizați ai lanțului românesc de cafenele au decis să își prelungească contractele pentru încă 5 ani de acum încolo. Nicoleta Soveja a semnat anul trecut contractul, în timp ce Matei Poleanu a făcut pasul decisiv chiar zilele acestea. Alina Pandrea a semnat, de asemenea, prelungirea contractelor pentru 3 locații. Toți au crezut în povestea 5 to go și în puterea acestui brand, i s-au dedicat în totalitate și își doresc să fie în continuare „vinovați” pentru cele mai frumoase dimineți ale clienților 5 to go, în compania celei mai bune cafele. 

Dacă vrei să fii parte din povestea de succes a brand-ului 5 to go, trebuie să știi că aderarea la rețeaua de franciză presupune câțiva cerințe care sunt descrise în catalogul de francize de pe portalul nostru. Pe scurt, investiția este cuprinsă între 15.000 - 20.000 de euro, incluzând și taxa de franciză, iar contractul se semnează pe o perioadă de 5 ani. Poți afla mai multe detalii din oferta francizei 5 to go, disponibilă mai jos.


Nicoleta Soveja / Francizat 5 to go care a reînnoit contractul de franciză pentru o nouă perioadă de 5 ani.
Cipele, Kristijano Ronaldo
Business Development Manager