Stilul gourmet, în franciză
Prima crossanterie din România va trece în sistem de franciză, la puțin timp după ce antreprenorii care dețin brandul Cereal Crunch au devenit acționari ai Fika 18
Pe baza brandului inițial, după modificarea acționariatului, a fost deschis prima unitate pe Calea Victoriei din București. În martie este programată inaugurarea unei noi locații, în Centrul Istoric al Capitalei, după care urmează prima unitate care va lucra în franciză.
Conceptul are toate premisele să de dezvolte rapid în sistemul de franciză deoarece, de la deschiderea primei crossainterie, vânzările au avut cote care au depășit așteptările. Cele mai apreciate arome, aflate în topul preferințelor clienților, sunt fistic, cheese cake, migdale și zmeură, mango și fructul pasiunii, ciocolată albă și neagră. Cele cinci sortimente însumează aproximativ 75% din totalul vânzărilor. Oferta se va lărgi din 20 februarie a.c., cu un produs cu caramel sărat, iar în viitorul apropiat va fi lansat și unul cu amestec de cremă de alune. Produsele vor continua să fie livrate și către o listă selectivă de locații HoReCa. Produsele vor fi disponibile în curând și pe platformele de delivery, prin aplicațiile Glovo, Bolt, Foodpanda, Tazz by eMAG și Takeaway.
Clienții erau deja convinși de calitatea produselor oferite de Fika18, cofetăria majorând vânzările în 2020, în ciuda condițiilor create de pandemie. În plus, la HoReCa Awards 2020, cea mai importantă gală a ospitalității din România, a câștigat premiul întâi la categoria Cofetăria/Patiseria/Brutăria anului 2020, în competiție directă cu afaceri solide și branduri puternice, cu tradiție.
Acționarii au plecat de la faptul că, atunci când te concentrezi pe un singur produs, acesta poate avea o calitate excepțională care te propulsează în poziția de lider de piață. Cu această viziune, aceștia au investit în deschiderea primei locații Fika 18, în parteneriat cu 5 to go.
În a doua jumătate a anului trecut, Radu Savopol, Lucian Bădilă și Andrei Alecu au pariat pe conceptul lansat de Armand Sima și Cătălina Opriș. Primul dintre inițiatorii brndului este, în continuare, direct implicat în producția croissantelor gourmet și asigură calitatea premium a acestora. Toate produsele sunt fabricate în laboratorul propriu, din ingrediente proaspete, de calitate superioară, ar termenul lor de valabilitate este de 24 de ore.
„Fika18 este un brand care oferă calitate, înainte de toate. Echipa dedicată să producă, în laboratorul propriu, alatul și cremele, cu multă răbdare, prin tehnici de procesare și ingrediente atent selectate, reușește să atingă perfecțiunea. Angajamentul nostru este să oferim mereu croissante proaspete, delicioase și, astfel, să ridicăm așteptările publicului din România în privința acestor produse. Obiectivul de business este să devenim lideri pe acest segment de piață în cel mai scurt timp și să ne extindem, atât ca proprietari, cât și în sistem de franciză”, a declarat Radu Savopol.
Vezi catalog
5 to go
Franciza cafenea, concept unic bazat pe simplitate
5 TO GO ESPRESSO
Franciza cafenea, afacere tip street food
BELLA ITALIA - PIZZA EXPRESS
Franciza restaurant, pizzerie
Burger King®
Franciza restaurante cu servire rapidă
Ciorbe și Plăcinte
Franciza restaurant Fast-food și servire clasica
Crazy Bubble
Franciza bazata pe bautura racoritoare bublle tea
DOGU
Franciza restaurant Fast-food și servire clasica
Donuterie
Franciza restaurant Fast-food și servire clasica
FAMOUS WAFFLES
Franciza restaurante cu servire rapidă
FORNETTI
Franciza restaurante cu servire rapidă
Alte concepte din sector gastronomie
5 to go
Franciza cafenea, concept unic bazat pe simplitate
5 TO GO ESPRESSO
Franciza cafenea, afacere tip street food
BELLA ITALIA - PIZZA EXPRESS
Franciza restaurant, pizzerie
Burger King®
Franciza restaurante cu servire rapidă
Ciorbe și Plăcinte
Franciza restaurant Fast-food și servire clasica
Crazy Bubble
Franciza bazata pe bautura racoritoare bublle tea
DOGU
Franciza restaurant Fast-food și servire clasica
Donuterie
Franciza restaurant Fast-food și servire clasica
FAMOUS WAFFLES
Franciza restaurante cu servire rapidă
FORNETTI
Franciza restaurante cu servire rapidă
Noutati
Arata tot
Francize România 2026: alegerea corectă
Descoperă francizele disponibile în România în 2026, costurile reale și criteriile de analiză înainte să contactezi direct francizorii și să alegi.
Educația viitorului deja există
Logiscool – franciza care transformă educația digitală într-o afacere scalabilă. Oportunitate sau provocare pentru antreprenorii români?
Francizele și adaptarea la realitate
În ultima periodă, în statele europene se dezvoltă sisteme de franciză bazate pe repararea de îmbrăcăminte și de încălțăminte.
O investiție care merită făcută
Investiția în franciza Spartan, unul dintre cele mai puternice lanțuri românești de restaurante, este una care merită făcută.