Afacere europeană, cu viitor și acasă
Vrei să faci parte dintr-o afacere dulce și să devii francizat Donuterie? Este vorba despre un business cu oportunități verificate, susținere permanentă și profit
Deținătorii francizei Donuterie caută noi parteneri în România, în paralel cu extinderea europeană. Până acum, pe plan național funcționează 17 gogoșerii, în Franța – 6, în Belgia – 4 și una în Marea Britanie. Cheia succesului constă în folosirea unor ingredient de calitate, produse proaspete, handmade, coapte pe tot parcursul zilei. De asemenea, produsul este ușor de servit iar personalul este prietenos și amuzant, intrând permanent în dialog cu clienții. Nu în cele din urmă, brandul este unul interesant și se dezvoltă continuu.
Prima Donuterie și-a deschis porțile în 2014 în orașul Târgu Mureș. Scopul proprietarilor mărcii a fost să creeze un concept care să-i facă pe oameni să se simtă bine, să le placă oferta lor. Primele luni au fost de testare: care este oare cel mai bun aluat, care sunt cele mai gustoase toppinguri? Rezultatul a fost că, ulterior identificării celei mai bune formule, clienții se pot bucura de gogoși clasice mari, dar pot cumpăra și mini-gogoși din toate locațiile mărcii.
De la înființare și mai ales după introducerea sistemului de franciză, conceptul a crescut considerabil, ceea ce dovedește că eforturile au dat roade. Piața internă este în plină dezvoltare, dar și cea externă este promițătoare.
Francizorul oferă noilor săi partneri cunoștințele acumulate, îi ajută să găsească locul potrivit pentru sediu, să rezolve problema designului. Fiecare nou franziat primește Manualul de operare, compus din manualul managerului, cel al angajatului și manualul francizei.
În același timp, este pusă la dispoziție o soluție software pentru managementul vânzărilor, producție, planificare și analiza datelor. În momentul intrării în sistemul de franciză, noul partener va avea acces și la rețeaua de furnizori a francizorului.
Investiția este cuprinsă între 35.000 și 45.000 de euro. Suma finală depinde de starea localului și de dacă zona are suficient spațiu pentru așezarea meselor conform standardelor rețelei. Investiția include toate costurile echipamentelor și costurile de pornire. Magazinele Donuterie pot fi amplasate atât în centrele comerciale, cât și, de exemplu, în zonele pietonale din centrul orașului.
Solicitantul unei licențe de franciză poate să nu aibă experiență în domeniul gastronomic. Cu toate acestea, este clar că acestea pot fi un avantaj pentru el. Francizatul se așteaptă ca francizorul să adopte un plan de extindere în zona care i-a fost încredințată, luând în considerare utilizarea potențialului său. Avantajul este cunoașterea aprofundată a pieței locale și a obiceiurilor de cumpărare ale oamenilor din regiune. Solicitantul unei licențe trebuie să țină cont de faptul că funcționarea sucursalei sale necesită implicarea sa totală în gestionarea zilnică a acesteia.
Donuterie Business Card
Investiție între 35.000 și 45.000 de euro
Tipul locației: spații comerciale, magazine stradale în zone pietonale
Unități propria în România: 17
Unități francizate în Europa: Franța – 6, Belgia – 4, Marea Britanie - 1
Alte concepte din sector gastronomie
5 to go
Franciza cafenea, concept unic bazat pe simplitate
5 TO GO ESPRESSO
Franciza cafenea, afacere tip street food
BELLA ITALIA - PIZZA EXPRESS
Franciza restaurant, pizzerie
Burger King®
Franciza restaurante cu servire rapidă
Ciorbe și Plăcinte
Franciza restaurant Fast-food și servire clasica
Crazy Bubble
Franciza bazata pe bautura racoritoare bublle tea
DOGU
Franciza restaurant Fast-food și servire clasica
FAMOUS WAFFLES
Franciza restaurante cu servire rapidă
FORNETTI
Franciza restaurante cu servire rapidă
HELLO DONUTS and COFFEE
Franciza restaurante cu servire rapidă
Noutati
Arata tot
Diverse caută Master Francizat
Diverse caută un Master Francizat în România, cu resurse de peste 100.000 EUR și capacitatea de a construi o rețea fashion la nivel național.
Fornetti: franciză de patiserie
Fornetti propune în România o franciză de patiserie bazată pe produse bake-off, trafic pietonal și operare standardizată.
Francize România 2026: alegerea corectă
Descoperă francizele disponibile în România în 2026, costurile reale și criteriile de analiză înainte să contactezi direct francizorii și să alegi.
Educația viitorului deja există
Logiscool – franciza care transformă educația digitală într-o afacere scalabilă. Oportunitate sau provocare pentru antreprenorii români?