Record de expansiune
Astfel, din luna ianuarie, au fost deschise 64 de cafenele noi, iar 17 sunt în proces de amenajare. Evoluția numărului de unități plasează 5 to go pe primul loc în topul lanțurilor de cafenele deschise în România, cu o cotă de piață de 48.7% la finalul anului 2021, în creștere față de 2020 când ajunsese la 44.9% (conform studiului Allegra World Coffee Portal pentru 2021, publicat anul acesta). Următorul clasat în top este un mare lanț global de cafenele, cu o cotă de doar 9.6% în România.
Evoluția se reflectă și la nivelul consumului, ce a dus la o creștere cu 34% a cifrei de afaceri, comparativ cu același număr de unități în aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea este o consecință a diversificării portofoliului, prin introducerea de noi game mai sănătoase, produse bio, vegane, fără zahăr sau fără gluten.
„Ne-am setat obiective îndrăznețe pentru 2022, iar începutul de an a venit cu semnale pozitive, care ne fac să credem cu și mai mare intensitate că vom încheia acest an cel puțin cu obiectiv îndeplinit 100% - 200 de unități deschise pe plan local. O mare realizare a acestui an este și conturarea modelului de business la nivel internațional. Am definit acest model, lansat deja cu succes pe 3 piețe internaționale – Franța, Belgia și Marea Britanie -, curând urmând a fi lansat și în Ungaria”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.
Ungaria, a patra piață internațională pentru 5 to go!
În luna iunie, un nou oraș apare pe harta 5 to go: Budapesta. Printr-o colaborare cu un antreprenor local de succes, brandul va fi disponibil în prima cafenea deschisă în capitala Ungariei, dar și pentru oportunități de franciză cu mai multe cafenele. În acest moment, planul de dezvoltare este de a deschide, prin master-francizatul local, cinci cafenele până la finalul anului.
Noi concepte 5 to go cuceresc orașele
Și anul acesta, 5 to go continuă să-și surprindă clienții prin inovații și premiere, de la lansarea de game și produse noi și până la noi concepte, campanii creative și oferte speciale. De curând, un nou concept cucerește locuitorii Capitalei – 5 to go PLUS, lansat printr-o locație-concept, pe strada Batiștei. Prin acest concept, 5 to go aduce un aer nou și un decor vibrant, într-un spațiu care îi îmbie pe clienți să ia o pauză de câteva minute de la agitația urbană, pentru liniște, culoare și aromă.
Înființat în 2015, 5 to go este primul lanț de cafenele românesc recunoscut și premiat la nivel internațional, care a înregistrat o evoluție spectaculoasă la nivelul indicatorilor de brand și, în special, la nivelul dezvoltării rețelei de cafenele. Încă de la lansare, ritmul de dezvoltare a fost unul accelerat, ajungând, la finalul anului 2021, aproape de pragul de 300 de unități deschise la nivel național. Și în 2022, unul dintre cele mai importante obiective ale grupului rămâne dezvoltare masivă la nivel național, prin deschiderea a 200 de locații noi și de a ajunge la un total de 1,000 de cafenele în România, în următorii 5 ani.
Despre 5 to go
5 to go a luat naștere în 2015, iar acum este cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este una cu o aromă intensă, corpolentă, cremoasă, ce se constituie într-un amestec unic, creat special pentru lanțul de cafenele 5 to go. Pentru că cifra 5 reprezintă elementul de structură a brandului, echipa 5 to go oferă clienților cinci motive principale să revină în una dintre cafenelele din grup: gustul, profesionalismul, rapiditatea, diversitatea și stilul de viață.

Articole citite

Lanțul de cafenele 5 to go, deținut de doi antreprenori români, se bucură de o extindere accelerată a francizei
Brandul 5 to go și-a dovedit, în ciuda efectelor pandemiei, eficiența conceptului și faptul că adaptabilitatea în aceste condiții este extrem de importantă pentru francizor și partenerii săi de afaceri
Grupul 5 to go a încheiat un parteneriat care asigură creșterea numărului de clienți în unitățile proprii și în cele ale francizaților, prin diversificarea produselor oferite
5 to go, cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est și cea mai accesată franciză din România, vine în sprijinul antreprenorilor prin susținerea costurilor de franciză.
Unul dintre cele mai de succes sisteme de franciză românești, 5 to go, caută parteneri pentru dezvoltarea francizei în orașe din Transilvania și Maramureș.
Cele mai citite

Ice and Roll este o afacere care poate fi lansată în două săptămâni. Cu setul de instrumente primit, francizatul rentabilizează rapid investiția și începe să câștige.
Jump Planet, parcul de divertisment cu trambuline proiectate în Polonia, oferă sistemul de franciză și în România.
Epilarea definitivă este din ce în ce mai populară în intreaga lume, drept urmare reţeaua de saloane s-a dezvoltat semnificativ în acest an.
Multor oameni nu le pasă ce fond de pensii va gestiona economiile lor. Păcat, deoarece tocmai de asta va depinde mărimea pensiei.
Lansarea oficială a francizei Pegas în data de 16 iulie a.c. a dat curs unui val impresionant de cereri din partea a numeroși candidați care doresc să se alăture renumitului brand și să-și dezvolte o afacere cu biciclete.
Subiecte populare in Forum
Soluție pentru o afacere cu viitor
Am luat legătura cu această companie de împrumut care m-a ajutat cu o sumă de împrumut de (10.000 USD) fără niciun stres, așa că vreau să folosesc acest mijloc pentru...
Soluție pentru o afacere cu viitor
Buna ziua. Pot avea o așa franciza in Germania? Mulțumesc anticipat.
Schimbări strategice la Fornetti
Bună ziua! Ce pași trebuie urmați pentru acciza fornete? Va multumesc!
Pizza cu influenţe siberiene
eu totusi zic sa lasam pizza italienilor, celor care au creat-o :)) https://pizzerianapolicentrale.ro/
Crezi că e o idee bună să investești în franciza Fornetti?
Vreau sa deschid si io magazin cum procedez
Fornetti Food & Beverage, un nou concept street-food premium
Buna seara, sunt Ana-Maria as dori mai multe informatii pentru deschiderea noului concept Fornetti Food&Beverange in franchising, acest concept ma intereseaza mult deoarece...
De la conceptul “5 to go” la cel de “social bar”
Daca ar fi si putin controlate, eventual sa emita si bon fiscal ar fi fost cu totul altfel. Speram pe viitor sa vedem si cafea buna la 5 to go. Succes!
Franciza Star Kebab trece Prutul
Vrei sa ști despre francize