Bogdan Pandea, Fondator Captain Bean / "Oportunitatea de a dezvolta brand-ul Captain Bean în sistem de franciză am văzut-o cu alţi ochi în momentul în care am realizat că am alături o echipă puternică şi parteneri de seamă."
Luni
15.07.2019
După deschiderea a 8 cafenele în Cluj-Napoca, a sosit momentul expansiunii naționale în franciză. Aflăm astăzi de la Bogdan Pandea ce presupune achiziția unei francize Captain Bean.
 

Dacă în primul articol am aflat care au fost începuturile demarării business-ului și cum a decurs activitatea din 2014 și până în prezent, astăzi vom discuta cu Bogdan Pandea, fondatorul Captain Bean, ce presupune achiziționarea unei francize și care este prognoza acestuia despre piața cafenelelor pentru următorii 5 ani.

Cum ați decis că este momentul să lansați sistemul de franciză pentru cafeneaua Captain Bean?

Toată dezvoltarea noastră a fost organică, datorită cererilor constante ale clienţilor, diferitelor invitaţii de a merge cu cafea să trezim lumea la evenimente etc. Încă din primul an am primit solicitări de a vinde francize, dar cumva pe-atunci nu înţelegeam ce presupune acest lucru şi simţeam că nu este încă momentul. Odată cu trecerea timpului ne-am dezvoltat, am reuşit să definitivăm proceduri, să stabilim furnizori stabili ş.a.

Oportunitatea de a dezvolta brand-ul Captain Bean în sistem de franciză am văzut-o cu alţi ochi în momentul în care am realizat că am alături o echipă puternică şi parteneri de seamă. Alături de aceştia ştiu că avem toate resursele necesare pentru a face ca totul să se întâmple controlat şi eficient.

Vizați anumite orașe în prima fază de expansiune a rețelei de franciză sau nu aveți preferințe din acest punct de vedere? 

Oraşele în care vrem să ne dezvoltăm sunt, în principiu, Timişoara, Braşov, Iaşi, Oradea, dar şi alte oraşe cu o populaţie de peste 50.000 de locuitori. Este important, totuşi, ca oraşele respective să fie centre universitare, dar să aibă şi un potențial de dezvoltare antreprenorial.

Când se vorbește despre domeniul HoReCa, în special în București, cele mai multe reproșuri sunt aduse serviciilor, nu neapărat preparatelor, ambianței sau prețurilor. De ce credeți că se întâmplă acest lucru și care ar fi măsurile pe care le-ați lua pentru a contracara practicile sau comportamentele nedorite din partea angajaților? Considerați că sistemul de franciză în sine elimină acest inconvenient pentru că francizații înșiși sunt prezenți în locație și pot monitoriza mai bine activitatea angajaților proprii, în beneficiul întregii rețele de franciză?

Într-adevăr, principala eroare în orice sistem este eroarea umană. Oriunde ai merge în lumea aceasta să bei o cafea este la fel de important sau poate chiar cel mai important modul în care eşti servit şi relaţia pe care reuşeşti să o creezi cu persoana care îţi face şi/sau îţi serveşte cafeaua. Din fericire pentru noi, crescând organic într-un oraş foarte pretenţios din punct de vedere al servirii, am avut multe de învăţat. Este cunoscut faptul că, mai ales în Ardeal, relaţiile reprezintă cel mai important aspect pe segmentul de tip business to consumer. După mai bine de cinci ani de experienţă în domeniu, ne-am dat seama că, fără o constantă în ceea ce priveşte calitatea servirii, nu am fi reuşit să ne dezvoltăm şi să rămânem pe piaţă atât de mult timp.

Un aspect important în vederea unei bune dezvoltări a francizei este selecţia viitorilor francizaţi. Aceştia, asemeni viitorilor angajaţi, trebuie să aibă, înainte de toate, cei şapte ani de-acasă. Este important să ai oamenii potriviţi pentru fiecare post, însă primul lucru pe care îl căutăm la partenerii şi angajaţii noştri este bunul simţ.

Suntem conştienţi, totuşi, că vor exista şi persoane care poate nu se vor potrivi întocmai cu acest model propus de noi. Avem mereu urechile ciulite şi ochii aţintiţi asupra fiecărei păreri a oricărui client şi încercăm mereu să le aducem acestora cele mai bune experienţe. Suntem genul de afacere care este deschisă la comentariile de orice fel ale clienţilor noştri, căci, doar ascultându-le „of-urile”, putem şti unde greşim şi unde este loc de mai bine. Lucrăm, de asemenea, să îmbunătăţim procesul de selecţie a angajaţilor. Dacă vine vorba de angajaţii viitorilor noştri parteneri, cu siguranţă vom avea grijă să îi facem să înţeleagă care au fost lucrurile care nu s-au potrivit şi să îi ajutăm să înveţe din greşeli.   

Ce ne puteți spune despre sortimentul care va fi oferit clienților în locațiile francizate? În ce constă și cu ce se diferențiază de cel al concurenților? Va fi identic cu cel din locațiile proprii din Cluj-Napoca?

În principiu, aceleaşi produse pe care le comercializăm în prezent, în Cluj-Napoca, vor fi comercializate şi de către francizaţii noştri, în oraşele lor. Produsul nostru principal este – evident – cafeaua, aşa-numitul Blend al Căpitanului. Vom oferi toată gama de băuturi calde şi reci, de la espresso la flat white şi până la Cold Brew Tonic pentru zilele de vară. Ne mândrim cu produsele complementare (mixurile nutritive de fructe şi nuci, batoanele de ovăz şi produsele proaspete de patiserie) suficient de mult încât să insistăm să fie vândute şi în viitoarele locaţii.

Ne-am dat silinţa să alegem cele mai bune (din punct de vedere al calităţii, preţului, diversităţii etc.) produse care să vină în sprijinul cafelei atunci când vine vorba de dimineţi agitate în care nu reuşeşti să mănânci ceva acasă.

Există un profil ideal al francizatului? Care sunt criteriile de selecție a acestora?

Cum am mai spus şi înainte, la o întrebare precedentă, proba eliminatorie constă în bunul-simţ. Îl ai – devenim parteneri şi colaborăm; nu îl ai – nicio problemă, încercăm în altă parte. Mai apoi, este important să fim pe acelaşi “vibe” şi să ne dorim acelaşi lucru: să oferim oamenilor care fac lumea să se mişte şi lucrurile să se întâmple o cafea bună şi la un preţ acceptabil, alături de o servire ca la carte, într-un ambient plăcut. Ne dorim oameni serioşi şi cu viziune, harnici şi dornici de provocări noi. 

Ce schimbări majore credeți că vor fi pe piața cafenelelor din România în următorii 5 ani?

Din punctul meu de vedere, în următorii cinci ani va fi aplicată un fel de corecţie a preţului în industria cafelei. Spun asta deoarece uneori, în special în cazul cafenelelor de specialitate, preţul cafelei este greu accesibil pentru publicul larg. O altă problemă pe care o văd este latura de digitalizare a întregului proces de producţie şi interacţiune. Din acest motiv facem paşi spre a duce cât mai mult direcţia de vânzare şi fidelizare în digital, păstrându-ne, în acelaşi timp, atenţia pe barista şi pe măiestria lui. În următorii 5 ani cu siguranţă acest domeniu va ajunge la o maturitate care să forţeze cumva toate cafenelele să ridice standardele din punct de vedere al brandingului, al servirii, dar şi al profitabilității.

Mai multe informații privind franciza Captain Bean se regăsesc în oferta de franciză, disponibilă mai jos.


Vorbind despre profilul francizatului, Bogdan Pandea declară: / "... este important să fim pe acelaşi “vibe” şi să ne dorim acelaşi lucru: să oferim oamenilor care fac lumea să se mişte şi lucrurile să se întâmple o cafea bună şi la un preţ acceptabil, alături de o servire ca la carte, într-un ambient plăcut."
Cipele, Kristijano Ronaldo
Business Development Manager